Ceva interesant şi pertinent despre masonerie nu se poate spune decât din interiorul ei. Şi s-au spus multe, dar nu destule, ca să putem spune şi noi ceva, numai din auzite sau din citite. Lecturi mai degrabă întâmplătoare. Nu sunt un „devorator" de cărţi. Dar nici ce sunt de fapt nu prea ştiu. Ştiu bine ce am încercat să fiu şi, mai ales, să fac. Unii prieteni mi-au spus că aş fi reuşit să fac mai multe dacă intram în masonerie... Ca alţii!... Oare?
M-am ţinut însă dintotdeauna de un principiu: nu merg nicăieri neinvitat! Nu mi-a plăcut să dau buzna, nepoftit, să mă invit singur! Să mă ofer!...
Am greşit? Nu ştiu! Ştiu doar că nu regret!
Astfel că, invitat să-mi spun părerea sau câteva păreri despre masonerie, am zis că nu aş putea spune nimic „interesant sau pertinent" pe acest subiect. Dacă aş fi la un examen şi mi-ar fi căzut pe bilet acest subiect, fireşte, o notă de trecere aş lua. Dar nu asta mi se cerea. Aşa că am refuzat! M-am declarat incapabil, neinformat.
La început! Apoi, de la o zi la alta, am început să mă răzgândesc...
Nu cunosc istoria masoneriei, atât de încurcată şi de controversată! Cum nu cunosc nici starea ei actuală!... Dar s-a conturat în mintea mea, în ultimele zile, un răspuns la întrebarea „ce ar putea fi masoneria în lumea de mâine, în România viitoare?" La întrebarea aceasta, pe care singur mi-o pun, am un răspuns. Iată-l:
Cu ani în urmă, la o emisiune TV a domnului Marian Oprea, despre masonerie, invitat să spun la telefon câteva cuvinte, încercând să fiu cât mai succint, am zis că „democraţia nu poate funcţiona fără sprijinul unor structuri de putere secrete, oculte"! Această afirmaţie, care i-a scandalizat pe mulţi nerozi, nu era o laudă la adresa masoneriei, ci conţinea părerea mea proastă despre democraţie, evidenţia faptul că democraţia, aplicată prin legile care o guvernează public, ar duce la disoluţia societăţii. Principiul votului universal, al puterii politice monopolizate de partidele politice, sistemul parlamentar intră în contradicţie cu principiul natural - repet, natural, al continuităţii! Schimbările de guvern şi de majorităţi parlamentare afectează grav funcţionarea pe termen lung a unor strategii naţionale sau locale de dezvoltare, iar fără această continuitate nimic trainic nu se poate concepe şi realiza.
Mult mai naturală decât democraţia este monarhia şi principiul dinastic! Dar mi-e teamă să afirm public asta pentru că se vor găsi nerozii, alţii sau aceiaşi, care să tragă concluzia că eu sunt adeptul revenirii pe tron a ex-regelui Mihai!... Nici vorbă!
Eu afirm ca principiu: în măsura în care este imperios necesară această continuitate, în măsura în care avem nevoie de proiecte şi strategii pe termen lung, democraţia este inferioară monarhiei. Monarhia, prin regula dinastiei, asigură mai bine continuitatea. În jurul monarhului se structurează anumite grupuri de persoane, capabile să se subordoneze unor strategii pe termen lung! Principiul dinastic face posibilă trecerea puterii de la o generaţie la alta fără convulsii, fără confruntări sângeroase pentru putere. Las detaliile pentru altădată...
România a avut norocul de un monarh, regele Carol I, care a domnit aproape cincizeci de ani... A avut, în Ferdinand, un urmaş demn şi benefic. Dar adevărata dinastie care a modernizat România a fost dinastia Brătienilor! Trei generaţii de mari politicieni care au transmis, din tată în fiu, un ideal politic! România Mare s-a făurit graţie acestei dinastii, care a dat României continuitate pe parcursul unui secol, de la 1848 până la venirea Armatei Roşii, când s-a instituit democraţia populară, această formulă pe cât de pleonastică, pe atât de demagogică!...
Voi enunţa un paradox: înainte de 1990, se tot zvonea că Ceauşescu îl va lăsa pe Nicu Ceauşescu să-i urmeze „la tron"! Cei care comentau această eventualitate o făceau scandalizaţi de abuzul ceauşist de putere. Considerau că în felul acesta se alege praful şi de ultima rămăşiţă de democraţie din România... Îmi scandalizam prietenii când, cerându-mi-se părerea, eu opinam că aceasta este soluţia cea mai bună! Este soluţia care ne scuteşte de răul cel mai mare din viaţa politică: lupta internă pentru putere. Luptă care naşte numai monştri!... Vezi decembrie 1989 şi ce a urmat!
Exemplul SUA este cel mai grăitor pentru discuţia noastră: SUA nu este guvernată nici de preşedinte, nici de Congres sau Senat, ci de nişte grupuri sau structuri care reunesc persoane importante, multe cu funcţii de răspundere în structura democratică, eligibilă a Statelor Unite. Dar principiul după care se constituie aceste grupuri de interese şi de forţă economică nu este cuprins în nicio lege a statului, nu este menţionat nici de constituţia SUA, aşa cum nici existenţa acestor grupuri / structuri nu este consemnată în vreo lege, în vreo reglementare publică. Existenţa acestor grupuri este benefică în principiu, căci asigură continuitatea.
Nota bene însă: Continuitatea în rău sau în bine...
În România de azi, după 25 de ani de bezmeticeală, stăm mai prost ca în 1990. Partidele politice au făcut greşeli peste greşeli, şi mai ales ticăloşii fără număr. Parlamentul este compromis total, sistemul politic, legea partidelor mai ales, a instituit un monopol politic al câtorva partide de tip mafiot. Toată lumea ştie asta, dar nu are cum reacţiona eficient! Nu există instrumentul democratic prin care acest monopol să fie înlăturat. Situaţia este mai disperată ca oricând! De ani de zile, zeci de voci cer modificarea legii partidelor, a legii electorale. Împins de consilieri, cu juma de gură, a cerut asta şi Johannis, în primele sale declaraţii de lider naţional. Pun pariu pe toată pensia mea că legea partidelor nu se va schimba până la viitoarele alegeri!
Trec la concluzii, o concluzie cu care îi voi nedumeri pe mulţi dintre cei care pun vreun preţ pe vorbele mele: mă bate gândul că salvarea, îndreptarea acestei stări nefericite în care a ajuns România, ar putea veni de la masonerie... Ar putea veni ŞI de la masonerie!... Nu este de ignorat potenţialul masonic! Mi-e greu să-l evaluez! Dar sunt convins că niciunul dintre partidele noastre politice nu are membri de calitatea celor care au intrat în masonerie.
Cunosc şi eu câţiva masoni! Mi-e greu să mi-i închipui activi într-un partid, într-unul dintre partidele parlamentare. Nu cunosc după ce reguli se stabilesc ierarhiile în masonerie. Sper să nu fie prea democratice, şi să conteze principiul competenţei, al meritului personal, al calităţii profesionale, al onorabilităţii, mai mult decât contează acest principiu în viaţa politică, cea desfăşurată la vedere!...
Nu ştiu cine conduce în momentul de faţă masoneria română! Din păcate aud că ar fi mai multe masonerii! Dar, chiar şi aşa, aş pune iar pariu că în fruntea masoneriei nu au ajuns alde nu mai zic cine... Şi tare aş fi curios să asist la o întâlnire la nivel înalt, nivel zero, să-i punem faţă în faţă, să se contreze în faţa Ţării şi să-i vedem care face mai multe parale: preşedintele ales prin votul democratic a milioane de naivi, dezinformaţi şi manipulaţi, sau masonul ales - nu ştiu prin ce procedeu, sigur nedemocratic!... Ales să-i conducă pe „fraţii" care niciunul nu-l contestă, nu-l admonetează ca pe un amărât de preşedinte! (Vezi „Afară! Javră ordinară!"...)
Probabil că voi afla cine este number one al masonilor din România. Voi face atunci comentarii mai aplicate realităţii. Până atunci revin la subiect: ce ar putea face masoneria pentru salvarea României? Căci de salvarea Ţării e vorba! Am ajuns în pragul dezastrului ireparabil!...
Nu am un răspuns la această întrebare. Ca să pot articula un răspuns serios ar trebui să ştiu mai multe despre masonerie. Din câte ştiu, deduc însă că în mod sigur masoneria se poate implica cu succes, pe linia unei tradiţii care sper că nu a încetat să vieze printre masoni. Dincolo de exemplul nefericit al unor masoni care au lovit dur în interesele româneşti, există şi exemplul altor masoni care au făcut lucruri mari, măreţe, pentru neamul românesc!
Masoneria de azi va fi având servituţile ei, nu le cunosc. Dar mi-e greu să-mi închipui că ar fi mai păguboase decât servituţile pe care ni le-am asumat în ultimii 25 de ani de aşa-zisă democraţie, prin partidele care s-au succedat la guvernare! Partide care au practicat nestingherite o politică a trădării intereselor naţionale!
Cu alte cuvinte, sugerez, ba chiar somez românii responsabili din structurile masonice să gândească cu seriozitate la asumarea răspunderii care le revine în condiţiile în care clasa politică românească şi-a dovedit în fapt inexistenţa, în frunte cu aşa zisele noastre partide politice parlamentare, veritabile SRL-uri de deturnat fondurile publice în buzunarul unor indivizi declasaţi, străini complet de orice ideal politic sau social.
