Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Distribuie pe:

După calendar ne găsim în luna aprilie, lună în care, în natură, se dă o luptă între două forţe, între două puteri, frigul şi căldura, amândouă voind să stăpânească firea. Până la urmă căldura va ieşi învingătoare pentru că „împotriva răului este binele" (Iisus Sirah 33:16).

Primăvara, anotimpul când întreaga fire se trezeşte la viaţă, pentru că Făcătorul întregii făpturi este viaţa: „Eu sunt învierea şi viaţa" (Ioan 11:25). Primăvara este încununată de marele Praznic al Învierii Domnului, care este precedat de Postul Mare - perioadă de rugăciune, postire şi fapte de milostenie. Sfintele Paşti ne învaţă din nou că Mântuitorul Iisus Hristos a ajuns prin suferinţă (prin cruce şi moarte) la biruinţă (la înviere, la viaţă), făcându-se începător al învierii noastre. Hristos Domnul n-a putut ajunge în ziua Învierii Sale fără să treacă prin Vinerea Patimilor, căci „prin rănile Lui toţi ne-am vindecat" (Isaia 53).

În unii ani înainte de Învierea Domnului şi-n alţi ani după acest praznic, creştinătatea îl sărbătoreşte şi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care prin credinţa şi faptele sale măreţe î-L mărturiseşte pe Hristos Domnul, cu preţul vieţii sale, devenind astfel martir.

La sfârşitul sec. al III-lea d. Hr., împăratul roman Diocleţian dorea să „cureţe" întregul Imperiu Roman de orice sămânţă de creştin, astfel a dat ordin tuturor supuşilor să jertfească idolilor. Cei care refuzau erau înlăturaţi din serviciile publice, li se confiscau averile, erau vânduţi ca sclavi. Aşteptările împăratului n-au dat rezultatul dorit. Au murit sute şi mii de creştini, în vreme ce alţii se încreştinau, deoarece, aşa cum spunea Tertulian, „sângele martirilor este sămânţa creştinilor".

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadochia din părinţi creştini. Ajunge în armata împăratului Diocleţian, la gradul de general, dar în sufletul său ardea flacăra dragostei pentru Hristos. El ar fi trebuit să fie un persecutor al creştinilor, dar spre surprinderea tuturor a declarat: „Şi eu sunt creştin", adăugând mai departe „Te respect împărate, ca pe un stăpân; pentru îndeplinirea datoriei mele de ostaş, sunt gata să mor în orice moment, dar sufletul meu vreau să-l pun în slujba Împăratului Împăraţilor, care este Dumnezeu. Respect un împărat pământesc, dar cinstesc şi slujesc totodată un împărat ceresc". Auzind aceste vorbe, împăratul s-a umplut de mânie şi a dat ordin ca Gheorghe să fie dezbrăcat de hainele ostăşeşti, să i se ia toate decoraţiile şi să fie aruncat în temniţă. Toate încercările de a-l aduce pe Sfântul Gheorghe la lepădarea de Hristos au fost zadarnice. A răbdat sfântul multe chinuri pentru credinţa lui, dar nu s-a lepădat de Hristos nici o clipă. Văzând împăratul că nu reuşeşte să-l înduplece de a sluji idolilor, dă ordin în data de 23 aprilie 303 d. Hr. să i se taie capul, zi în care se face prăznuirea lui. Cu mare cinste Biserica îl pomeneşte printre eroii credinţei, numindu-l „purtător de biruinţă".

În iconografia bisericească este zugrăvit omorând balaurul, care este semnul necredinţei, al întunericului şi al nedreptăţii. Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este cea care încheie sărbătorile de iarnă şi deschide pe cele de vară.

Lucru minunat este acela de a-l avea ocrotitor şi patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi cu totul deosebit pentru creştinii care locuiesc în localităţile care-i poartă numele. Şi noi creştinii din Sângeorgiu de Mureş îl avem aproape pe Sfântul Gheorghe, îi simţim ocrotirea şi mijlocirea permanentă pe care o face către Hristos - Domnul Mântuitorul lumii.

Lasă un comentariu