„Fiecare popor are câteva cetăţi sfinte în jurul cărora s-a urzit fiinţa sa naţională, acele locuri hotărâtoare, blândele Ierusalime ale neamurilor ce-mpart lumina păcii şi a bucuriei, a răbdării şi a nădăjduirii de-a lungul vremii fiecărei generaţii.
O astfel de cetate sfântă este Alba-Iulia pentru sufletul nostru. Aici am plâns şi suferit cel mai mult şi tot aici am avut parte de cele mai mari bucurii.
Cu lacrimi amare, într-o iarnă cumplită am urmărit îngroziţi roata cu dinţi de oţel zdrobind mădular după mădular preasfintele trupuri ale ţăranilor Horia şi Cloşca. Aici, pe Dealul Furcilor, neamul nostru de iobagi transilvani a fost spânzurat cu capul în jos, de pe această furcă a ispăşirilor sângele scurs din trupurile schingiuite s-a prelins în peştera nopţii pământului de la poala Munţilor Apuseni, în aceşti munţi desvlăguiţi şi ei de sapele şi târnăcoapele căutătorilor de averi ai mileniilor mai multor imperii ce şi-au asudat caii sub oştiri în goană după aurul geţilor nemuritori. Spun poeţii că unde prisoseşte durerea sporesc şi puterile mântuirii. Alba Iulia este în egală măsură şi cetatea învierii fiinţei noastre naţionale.
Pe calul său alb, Mihai Viteazul păşeşte ca un împărat bizantin spre porţile redeschisei Mitropolii ale cărei chei fierbinţi moşii noştri dreptcredincioşi le-au trecut din mână în mână din vremi apostolice.
Peste câteva decenii, de aici va pleca spre casele tuturor românilor Noul Testament de la Bălgrad, în limba noastră.
Cu căciula în mâini aici la Alba Iulia, în 1918, într-o iarnă sfîntă, înzăpeziţi ajunşi din toate vetrele Transilvaniei, o sută de mii de ţărani români pecetluiesc cu lacrimile bucuriei ceasul unirii tuturor românilor sub sceptrul de aur al Luceafărului de ziuă ce priveghează de-a pururi această Horă Patrie strânsă roată, umăr la umăr pentru veci în jurul Carpaţilor". Iată ce frumos spunea Ion Alexandru în decembrie 1976.
Această cetate sfântă a speranţei şi a bucuriei îşi merită cu prisosinţă dreptul de a avea o organizare bisericească proprie pe măsura prestigiului său. A avut-o şi după o perioadă de aşteptare o are din nou.
A fost o aşteptare grea şi îndelungată: 275 de ani.
Aproape trei secole trecură de când a pierit - strivită de interese care nu erau ale noastre - Eparhia Ortodoxă Română a Ardealului cu reşedinţa în Alba Iulia. Istoriografi ostili elementului de baştină din Transilvania au socotit-o moartă şi îngropată pentru totdeauna. Românii au resimţit cu atât mai crud dispariţia ei cu cât atunci când ea se săvârşise, silnic şi abuziv, Apulum-ul daco-roman număra mult peste un mileniu şi jumătate de existenţă, iar de la înfăptuirea efemerei (dar măreţei) Românii a lui Mihai Viteazul nu trecuse încă nici măcar un secol întreg. Reparaţia istorică bisericească, de jalea căreia ne-au răposat strămoşii şi părinţii, e fapt împlinit.
Din amurgul anului 1975, avem la Alba Iulia Episcopie Ortodoxă Română; din zorii anului 1976, refăcuta Episcopie ortodoxă română de Alba Iulia îşi are titularul ei, rânduit „în bună lege" la cârma acelei eparhii, în persoana Prea Sfinţitului Episcop EMILIAN BIRDAŞ. Începutul a fost făcut în ziua de joi, 16 octombrie 1975. La propunerea Sfântului Sinod, în frunte cu Preşedintele său, Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian, Adunarea Naţională Bisericească a votat modificarea articolului 5 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Prin această procedură, refacerea Episcopiei ortodoxe române de Alba Iulia era pornită pe calea înfăptuirii.
Hotărârea Adunării Naţionale Bisericeşti a fost aprobată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 126 din 27 octombrie 1975. Episcopia ortodoxă română de Alba Iulia era rechemată astfel la viaţă nouă, având reşedinţa de odinioară, în Municipiul Alba Iulia de astăzi, exercitând jurisdicţie bisericească asupra parohiilor (clerului şi credincioşilor) ortodoxe române din cuprinsul judeţelor Alba (cu protopopiatele Alba Iulia, Aiud şi Câmpeni), Mureş (cu prot. Luduş, Reghin, Sighişoara şi Târgu-Mureş), şi Harghita (cu prot. Miercurea Ciuc).
În continuare - sub conducerea Mitropolitului Nicolae al Ardealului, instituit de Sfântul Sinod, Locotenent de episcop al Alba Iuliei, până la alegerea titularului refăcutei eparhii - s-a constituit Adunarea Eparhială şi s-au îndeplinit lucrările administrative bisericeşti cerute de noua situaţie. Venind vremea să se rânduiască Episcopiei refăcute de Alba Iulia canonicescul ei chiriarh, Patriarhul Justinian a convocat Colegiul Electoral Bisericesc, pe data de duminică 14 decembrie 1975, orele 13, în sala sinodală a Palatului Patriarhal din capitala ţării.
Alegerea Episcopului ortodox român de Alba Iulia s-a săvârşit potrivit prevederilor legiuirilor bisericeşti şi cetăţeneşti în vigoare, precedată fiind de un Te Deum. Lucrările Colegiului Electoral Bisericesc au fost deschise de către Patriarhul Justinian, Preşedintele Sfântului Sinod. Era de faţă domnul Gheorghe Nenciu, Conducătorul Departamentului Cultelor, înconjurat de colaboratori. Prezidarea lucrărilor a fost încredinţată, statutar, Mitropolitului Nicolae al Ardealului. S-a dat citire Acordului Departamentului Cultelor pentru deschiderea lucrărilor Colegiului Electoral Bisericesc. După îndeplinirea procedurilor legale, s-a trecut la votare, care s-a desfăşurat într-o dispoziţie înălţătoare.
Terminându-se scrutinul, se constată că Prea Sfinţitul Episcop-vicar Emilian Răşinăreanul a întrunit unanimitatea voturilor exprimate. A fost declarat ales şi apoi felicitat cu entuziasm de toţi cei prezenţi. Au urmat o serie de cuvântări memorabile. Toţi vorbitorii au scos în evidenţă însemnătatea istorică - bisericească şi românească - a lucrării care s-a săvârşit, au exprimat speranţe deplin îndreptăţite în activitatea viitoare a nou-alesului ierarh şi au formulat angajamente de interes patriotic.
Solemnitatea recunoaşterii alegerii noului Episcop ortodox român de Alba Iulia, P.S.Sa Emilian Birdaş, s-a desfăşurat cu ceremonialul de rigoare, la Departamentul Cultelor, în ziua de marţi, 20 ianuarie 1976, adunarea fiind prezidată de domnul Gheorghe Nenciu, Conducătorul Departamentului Cultelor. Domnia sa a înmânat noului Episcop de Alba Iulia Decretul Consiliului de Stat al ţării prin care Emilian Birdaş este recunoscut Episcop al Eparhiei Alba Iuliei.
Ultimul act al procedurilor legiuite împreunate cu intrarea în funcţiune a refăcutei Episcopii Ortodoxe Române de Alba Iulia s-a desfăşurat duminică, 25 ianuarie 1976, când a avut loc înscăunarea arhipăstorului acestei eparhii. Incinta aşezământului mănăstiresc de la Catedrala Reîntregirii Bisericeşti a îmbrăcat atunci veşmânt sărbătoresc de zile mari. O atmosferă înălţătoare stăpânea peste tot. Mitropolitul Nicolae al Ardealului i-a înmânat Episcopului Emilian cârja de păstorire a Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, spunând: „Primeşte toiagul acesta, ca să păstoreşti turma lui Hristos cea încredinţată ţie, şi celor ascultători să le fie prin tine toiag de reazim şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici să-l întrebuinţeze pe el ca toiag de trezire, toiag de certare!" Prin toată activitatea sa, Episcopul Emilian Birdaş se înscrie, fără îndoială şi pe bună dreptate, în pleiada marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, pentru profundul său devotament, materializat în fapte, faţă de poporul român şi Biserica noastră strămoşească.
