Citind ziarul „Cuvântul liber" din 22 aprilie 2015 m-a impresionat, înainte de toate, atitudinea generoasă a marelui scriitor şi umanist român de etnie maghiară, Hajdu Gyözö, în apărarea eroului nostru naţional Avram Iancu, în faţa denigratorilor iredentişti. Articolul domniei sale este un exemplu de umanism şi europenism, un îndemn la buna convieţuire între românii şi maghiarii ardeleni. De aceea este greu de înţeles cum maghiarii ardeleni, în loc să-i urmeze calea, s-au încolonat „in corpore" în urma celor de teapa lui Tökés László, Kelemen Hunor, Marko Bela, Borbely László, Peti Andraş şi mulţi alţii care, prin ideile pe care le promovează, aduc mare atingere bunei convieţuiri, pretinzând ca armonia să vină doar din partea românilor. Acesta este motivul pentru care atunci când în mediul târgumureşean se simte o oarecare relaxare, domniile lor aruncă câte o fumigenă pentru a aprinde din nou spiritele. Este un comportament de terorism curat care ar trebui tratat ca atare. Este greu de înţeles, de pildă, de ce maghiarii transilvăneni nu urmează sfatul marelui lor cărturar, care nu este cu nimic mai maghiar decât ei, decât că domnia sa vede cum trebuie să fie o adevărată convieţuire între etnicii maghiari şi românii majoritari, plecând de la realitatea de netăgăduit că ei nu se află nici în Ungaria şi nici pe un teritoriu al nimănui, ci într-o ţară frumoasă şi bogată, cu rădăcini adânc înfipte în istorie, numită România, şi căruia ar trebui să i se acorde tot respectul. Dacă ea este astăzi mai prost condusă şi gospodărită, faptul se datorează şi minorităţii maghiare în frunte cu liderii ei, tocmai pentru rolul retrograd în viaţa politică şi de zi cu zi a ţării. Oare starea aceasta va dăinui atâta vreme cât domniile lor nu se vor convinge că trecutul ar trebui lăsat la o parte pentru a ne construi un viitor comun, dar nu oricum, ci respectând proporţiile şi ţara în care trăim? Pentru că Ardealul acesta n-a fost conferit, prin tratate, României, prin tratatele pe care tot timpul le contestă, nici pe ochi frumoşi, nici cu fetiţe vârâte sub plapuma cuiva, ci având toate legitimităţile, etnice, teritoriale şi istorice. Dacă la ambele Conferinţe de pace, din 1919 şi din 1947, de la Paris, în urma celor două mari conflagraţii mondiale, România n-ar fi îndeplinit standardele cerute, cu siguranţă astăzi Transilvania ar fi rămas, fie Ungariei, fie independentă, fie alipită unui imperiu vecin. Dar nu s-a întâmplat acest lucru tocmai pentru că adevărul şi bunul simţ mai învinge şi în relaţiile dintre state, cu marile puteri.
Faptul că în Transilvania locuiesc circa 1.400.000 de maghiari şi secui, vina nu este a noastră, ci a celor care i-au presărat de-a lungul vremii. Noi nu contestăm rostul lor aici, ci modul lor comportamental, belicos, puşi mereu pe harţă, dacă nu li se împlineşte un anumit moft. Pentru că într-o ţară majoritară, cu o populaţie de 20 de milioane de suflete, în care ei au o pondere de circa 6 la sută, bunul simţ i-ar obliga să-şi vadă şi lungul nasului. Practic, şi conform normelor europene cele mai exigente, maghiarii au depăşit cu mult limita, datorită şi corupţiei şi cârdăşiei din România, tinzând să meargă până la anihilarea limbii şi a existenţei româneşti în arealul pe care sunt răspândiţi într-o proporţie mai mare sau mai mică.
Recentul scandal al denumirilor bilingve de străzi, orchestrat de cei amintiţi, în frunte cu viceprimarul şi preşedintele municipal al UDMR, Peti Andraş, se înscrie în aceeaşi linie a sfidării totale a legilor şi bunului simţ, a spiritului de bună convieţuire. Adică dacă ele există abuziv, de atâta vreme în capitalele celorlalte două judeţe: la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, de ce ar lipsi de la Târgu-Mureş, apreciat de ei, drept capitala preconizatului ţinut secuiesc? Iar dacă şi acestea se vor săvârşi, după seriile de maghiarizări care s-au înfăptuit în ultimele decenii, şi pe care nu le mai enumerăm, municipiului Târgu-Mureş nu-i mai lipseşte absolut nimic, pentru a îndeplini „cu cinste şi onoare", funcţia de capitală a ţinutului secuiesc. Aceasta, în condiţiile în care avem un primar şi un viceprimar român, precum şi un consiliu local majoritar românesc, pentru care electoratul român a făcut atâtea eforturi, în speranţa că va fi protejat de valul maghiarizării forţate care a început cu 25 de ani în urmă şi care a luat o amploare înfricoşătoare. Se întreabă unii naivi, de ce ne sperie o tăbliţă în plus la denumirile de străzi? Răspunsul îl găsim în acelaşi număr de ziar, mai precis în articolul domnului Ilie Şandru, întitulat ironic, dar dureros: „Bucureştii vor pierde Ardealul! N-au făcut nimic să-l păstreze…" Într-adevăr, aşa este. Numai că ceea ce n-au făcut cei din Bucureşti avem datoria sfântă să facem noi, cei din Târgu-Mureş, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe şi Cluj-Napoca, din toată Transilvania, unde suntem majoritari, peste 80 la sută. De ce permitem buturugii mici să lucreze neostoită, zi şi noapte, la răsturnarea carului mare, trezindu-ne dimineaţa cu tot felul de inscripţii şi afişe, inclusiv de circulaţie rutieră, sub masca unor demersuri găunoase şi înşelătoare a armoniei, bilingvismului şi multiculturalităţii, scuipând peste tot ce-i românesc? De aceea apreciem foarte mult atitudinea domnului director al Poliţiei Locale Târgu-Mureş, Valentin Bretfelean, care a luat poziţie fermă şi legală împotriva abuzului acestor nemernici, care nu se dau în lături de la agitarea şi inflamarea spiritelor, dăunând astfel grav bunei convieţuiri. Atragem atenţia însă că oprirea maghiarizării municipiului Târgu-Mureş nu este doar datoria domniei sale, ci a tuturor celor pe care noi, alegătorii i-am desemnat şi însărcinat cu asemenea obligaţii. Dar şi a organizaţiilor gen: Vatra Românească şi Astra, „Avram Iancu", a tuturor românilor. Ne-au luat până acum în mod abuziv pământurile şi pădurile, clădirile celor mai importante instituţii ale statului: şcolile şi spitalele, constituindu-se fraudulos în proprietari pe truda iobagilor români, din nou într-o pătură dominantă. Doar străzile ne-au rămas mai puţin contaminate de stafia hungarismului. Vreţi să le maghiarizaţi şi pe acestea domnilor aleşi ai românilor şi reprezentanţi ai administraţiei româneşti? Pentru că cedând, pas cu pas, de la tablele bilingve de intrare în localităţi, şi de inscripţionare a unor instituţii de interes local, iată unde s-a ajuns!
