La expoziţia colectivă de grup din spaţiul cultural al Cetăţii Medievale Sighişoara, se succed într-un ritm de-a dreptul alert hărnicia şi neostoitele idei de frumos încolţite cu ani în urmă, odată cu apariţia în spaţiul artistic sighişorean a secţiei Academiei de Artă şi Design Cluj-Napoca, facultate la care s-au înscris, în cei cinci ani de activitate, zeci de studenţi.
Din păcate, odată cu pierderea imobilului, prin diabolice manevre juridice bine concertate, s-a pierdut acel spaţiu dedicat şcolii, ceea ce a dus în mod implicit la desfiinţarea acelei oaze dătătoare de lumină. Generaţiile de studenţi de atunci au devenit profesori de desen cu masterate luate în diferite domenii de exprimare prin arta picturii.
Cel mai tânăr membru înscris în asociaţia sighişoreană Alma Mater Castrum Sex a participat de curând cu câteva sculpturi executate în piatră. Lucrările expuse, pe lângă cele de pictură, fotografie, desen şi grafică, au trezit un real interes multor privitori. Este vorba de sculptorul Tihamer Katona, cel care, printr-o întâmplare fericită, după peregrinări şi ani de umblet, lucrând în diferite ateliere preponderent sculptură din sfera obeliscurilor mortuare, săturat de străinătăţuri, s-a întors acasă la familie, nici mai bogat şi nici cu bani mai mulţi. A avut norocul să dea de un iubitor al artelor, care i-a propus angajarea în cadrul întreprinderii din sfera gazului metan, oferindu-i un loc permanent de muncă, nu să tragă la fiare, nici să robotească la cine ştie ce atelier mecanic, ci pur şi simplu i s-a oferit un spaţiu adecvat, în care să-şi desăvârşească vocaţia, acea de sculptor.
Ca substrat al înţelegerii, în cele opt ore de muncă, fără nicio constrângere, lucrează în arta redării frumosului prin cioplirea şi finisarea pietrei. Aşa a ajuns să se aducă blocuri de granit din Munţii Apuseni, piatră calcaroasă din carierele Pădurii Bogăţii, marmură din diferite zone ale ţării. O parte din obiectele sculptate sunt expuse, invadând estetic în mod fericit holurile, birourile, sala de şedinţă. Chiar la intrare, te duce cu gândul în zona culturii totemice precolumbiene o idee sculpturală reprezentând bufniţa, zeiţa învăţăturii şi simbol al înţelepciunii la greci. De fapt, pe sculptorul Tihamer l-am aflat postat şi pe net, în prefaţarea multor lucrări plastice redate imaginii, chiar de la început motivându-şi trăirea în arta redării esteticului prin ceea ce ne atrage atenţia ca şi crez: „Apreciem arta ca fiind un concept care poate deţine, atât valoare estetică, cât şi practică. În conformitate cu această abordare, sculptura s-a transformat într-un spaţiu al colaborării între artist şi beneficiarii lucrărilor care împărtăşesc viziunea artistului. Dumnezeu mi-a insuflat puterea de a da viaţă pietrei, iar tatălui meu puterea şi iscusinţa de a ţine o daltă în mână". Majoritatea sculpturilor sunt lucrate în basorelief de mici dimensiuni, dar cu o expresivitate de o factură nebănuită pentru privitor, unele forme sculpturale prind viaţă, fiecare lucrare are sensibilitatea şi mesajul ei. Ca idee, îşi doreşte realizarea unui monument intrând în tradiţional, reprezentând statornicia, simbioza dintre natură şi umanul firii românului, un omagiu adus istoriei noastre milenare, bazată pe împământenita iubire necondiţionată de ţară. O serie de lucrări invadează benefic spaţiul în care lemnul, piatra, marmura, calcarul, granitul, dalta din mână şi vrerea sculptorului definesc desăvârşirea. Sunt creaţii de o varietate şi forţă uluitoare în arta comunicării.
Sculptura lui Tihamer este constructivă, având rolul ei în acest amalgam ambiental, uneori redând arta modernă în mod futurist, simplificând formele sculpturale cu ţeluri nepersonale, armonizând dinamismul, imaginea tridimensională, cu ritmul alert al vieţii în care mentalul poate fi modelat.
Viziunea artistului devine contemplare prin artă, zbor spre necuprindere, având drept ţel conştiinţa formei pure, precum un mare titan, cel care atât de uman şi-a răstălmăcit urcuşul: „Am şlefuit materia pentru a afla lumina continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit. Parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini" (Constantin Brâncuşi).
