Complementul indirect

Distribuie pe:

Complementul indirect, ca parte secundară de propoziţie, desemnează obiectul căruia i se atribuie o acţiune o însuşire sau o caracteristică definiţie întâlnită şi în Gramatica limbii române, compendiu, autor Dumitru Bejan.

În unele studii este numit şi complement al atribuirii (Vasile Şerban, Sintaxa limbii române, p.229)

Având un caracter eterogen, complementul indirect are multe valori. În gramaticile şcolare (clasele gimnaziale), în sfera acestui tip de complement sunt incluse şi unele complemente circumstanţiale sociative, de relaţie, instrumentele etc.

Mioara Avram, în lucrarea Gramatica pentru toţi, p.299, aminteşte multe dintre valorile indicate de complementul indirect: atribuirea, destinaţia, ataşarea, separarea, orientarea, originea, selecţia (caracterul partitiv), sursa etc.

În limba indo-europeană şi în cursul evoluţiei, în limba latină, complementul indirect se raporta la obiecte însufleţite. Deseori se referea la persoana în folosul sau paguba căreia se săvârşeşte acţiunea. Mai apoi, în latina imperială, se folosea un complement indirect al punctului de vedere. „În limbile romanice, punctul de vedere se exprimă cu ajutorul prepoziţiilor". (Istoria limbii române, coordonator Al. Rosetti, vol. I, p.241).

Atât în latină, cât, mai apoi, în limbile romanice, cazul gramatical de bază al complementului indirect este cazul dativ. Ex. Marcus lectori salutem (dat) Marcu (dă, trimite) cititorului sănătate. Substantivul lectori (lector - cris) (cititorului) se află la cazul dativ (întrebarea cui?). În aceeaşi măsură complementele indirecte pot fi exprimate prin părţi nominale la cazul acuzativ, răspunzând la întrebările: pentru cine? pentru ce? despre cine? despre ce? de cine? de ce? etc. şi la cazul genitiv. (Vom reveni cu exemple, după ce vom prezenta termenii regenţi).

Ca parte secundară de propoziţie complementul indirect determină verbe şi locuţiuni verbale (tranzitive sau intranzitive), un adjectiv, un adverb sau o interjecţie.

Ex. „Omul are data lui şi nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea" (Ioan Slavici). Complementul indirect de ea determină verbul a scăpa.

Ex. „Ne oprim…ca să dăm cititorilor noştri o idee repede despre locul unde se afla palatul domnesc pe atunci"…(Nicolae Filimon)

Termenul regent al complementului indirect cititorilor este o locuţiune verbală (a da o idee - Mai rar, complementul indirect are ca termeni regenţi un adjectiv: „Adevărul e unul, ca şi Soarele. Cum fiecare dintre noi e susceptibil de a primi din el numai o parte, nimeni nu poate fi în posesia adevărului absolut, nimeni nu-i în eroare absolută". (Mihail Sadoveanu - Creanga de aur)

Complementul indirect de a primi are ca termen regent adjectivul susceptibil. În exemplul: „- Nu vezi tu cum e lumea azi, Florico?... Vai de sufletul meu…." (Liviu Rebreanu), interjecţia vai este determinată de complementul indirect de sufletul.

Gramaticile şcolare includ între termenii regenţi ai complementului indirect şi adverbul.

Ex. „Maşina se află departe de râu" „Departe sunt de tine"

Complementele indirecte de râu, de tine ar avea ca termeni regenţi adverbul departe.

Mioara Avram, în Gramatica pentru toţi, p.299, consideră adverbul departe (aproape) ca părţi componente ale unor locuţiuni prepoziţionale: departe de… aproape de…

În structura „Locuieşte dincolo de gară", prof. univ. G.G. Neamţu consideră dincolo de locuţiune prepoziţională, care impunea cazul acuzativ, iar complementul circumstanţial de loc dincolo de gară nu este, fără îndoială, complement indirect. Câte nuanţe în acest tezaur al limbii române!

Lasă un comentariu