Nu sunt puține situațiile în care întâlnim persoane pe care nu le-am mai văzut de o bucată de vreme și mai întotdeauna o discuție, un dialog, se leagă între noi pornind de la cea mai uzitată și banală întrebare: „Ce mai faci ?". Cel mai adesea ți se răspunde: „Bine, mulțumesc!". Răspunsul acesta poate amorsa sau închide o posibilă conversație dacă nu i se acordă o prelungire prin relatarea unui fapt, a unei întâmplări etc. Sigur că în răstimpul în care cei doi nu s-au mai întâlnit au avut loc un șir de întâmplări, dar posibil ca cel întrebat să considere că ceea ce ar avea de povestit poate fi lipsit de interes pentru cel care așteaptă răspunsul, deoarece pentru sine este ceva obișnuit și ca atare nu merită împărtășit altcuiva. Altfel nu-mi explic de ce anumite activități care cu siguranță îi interesează cu precădere pe „actorii" implicați nu sunt aduse la cunoștința concetățenilor, măcar cu titlu informativ. În lipsa unei minime informări prin intermediul presei suntem tentați a crede că „la noi nici aerul nu mai vibrează" sau, și mai rău, că tot ce se petrece este numai și numai negativ, dacă e să ne orientăm după subiectele „fierbinți" și „tari" care sunt de-a dreptul imbecile și imbecilizante și care se derulează cu o viteză și frecvență uluitoare pe posturile TV, radio sau o parte a presei scrise. Nu pot să cred că bariera în comunicarea desfășurării unor programe cu caracter științific s-ar datora „spiritului de castă" profesională, „exclusivismului generat" de elitele universitare, deoarece, după propria-mi opinie, o asemenea atitudine nu are cum să le fie favorabilă, fapt de care sunt conștienți și ei. Deși profesional am cu totul altă formație decât cei despre care voi relata în continuare, o fac cu conștiința celui care înțelege și sprijină cu modestele-i mijloace posibile - de publicare - a tot ce ține de învățământ, sănătate și cultură, siguranță națională și orice alt domeniu care aduce un plus de cunoaștere și beneficiu concetățenilor în slujba cărora trudim fiecare pe direcția și nivelul său de pregătire. Așadar, chiar dacă cu o oarecare întârziere, merită adusă la cunoștința publică o activitate care s-a derulat în perioada 19-20 martie 2015, când a avut loc un interesant curs postuniversitar dedicat puncției pleurale, care este o manevră frecvent folosită în practica medicală curentă. Cursul a fost organizat de Disciplina Chirurgie IV și s-a desfășurat la Centrul de Simulare și Abilități Practice al UMF Târgu-Mureș. Prezentările au fost susținute de către dr. Petre Boțianu, conf. dr. Anca Bacârea, dr. Edith Ianoși, dr. Mirela Gliga, dr. Anca Mare, dr. Tibor Mezei și dr. Ianos Szederjesi.
„Este o manevră frecvent practicată în mai multe specialități medicale, aparent simplă dar care nu este lipsită de mici secrete și complicații. Uneori este un gest terapeutic important, iar alteori poate clarifica diagnosticul la pacienții cu patologie pleurală. În plus, este foarte important ce analize se solicită din lichidul care se extrage. Tocmai din acest motiv, am încercat o prezentare exhaustivă a subiectului, de la tehnica propriu-zisă până la interpretarea rezultatelor. Interesul crescut (peste 70 de cursanți înscriși) și prezența unui număr mare de colegi rezidenți nu face decât să ne bucure" ne-a declarat domnul șef de lucrări dr. Petre Boțianu, medic primar chirurgie generală și toracică la Clinica Chirurgie II a Spitalului Clinic Județean Mureș, organizatorul și coordonatorul cursului.
Doctorul Constantin Dimoftache (mai cunoscut probabil sub pseudonimul C. D. Zeletin, sub care își publică opera literară, profesor de biofizică al Facultății de Medicină - UMF Carol Davila) ne reamintește un vechi și mare adevăr: „60 de ani sunt cuveniți; 70 de ani sunt dăruiți; 80 de ani sunt chinuiți; 90 de ani sunt miluiți" și orice prelungire a fiecărei etape menționate de vârstă o datorăm deseori, aș zice eu, actului medical.
Felicitări pentru strădania și reușita lor, atât organizatorului, cât și participanților despre care suntem convinși cu toții că o fac din dorința de a se perfecționa și în final de a ne putea veni cât mai eficient în ajutor nouă tuturor celor care am fi vreodată - sau suntem - într-o stare precară de sănătate.
