După mai mult de șase decenii mi-am regăsit fosta educatoare timp de doi ani (1954-1955) la fosta Casă de copii școlari din Miercurea Nirajului.
Este vorba de învățătoarea octogenară Margareta (Simionescu) Toader, care s-a născut în localitatea Bolintineni, din județul nostru. În anul 1951 a absolvit Școala Pedagogică din Reghin și, pentru că a refuzat postul de învățătoare din satul natal, a acceptat să fie educatoare la instituția mai sus menționată din Miercurea Nirajului. După patru ani, preia catedra de învățătoare din localitatea Șardul Nirajului, din județul Mureș, până în anul 1959. De aici, datorită unor împrejurări, ajunge să fie dăscăliță în câteva localități (Ciolpani, Pisc, Poiana, Lungulețu etc.) din sudul tării, iar în anul 1965 se căsătorește și se stabilește în comuna Slobozia Moară, din județul Dâmbovița, unde se află și astăzi.
După multe generații cărora le-a fost învățătoare, în anul 1988 se pensionează și, fiind văduvă, își duce viața în această localitate singură, soțul fiindu-i decedat.
Într-una din zilele lunii lui Prier, sâmbătă, 25 aprilie 2015, cei doi colegi ai mei stabiliți în București, împreună cu soțiile lor, Aurelia și Stelica, este vorba de Gheorghe Dănel și Ion Ion, aflând descoperirea mea, s-au hotărât să-i facă o vizită celei care mi-a fost educatoare, Margareta Toader. Surpriza învățătoarei, trezindu-se cu musafiri, a fost una dintre cele mai plăcute, iar vecinul spunându-i că este căutată de niște „domni mari", vizitatorii au fost invitați înăuntru și, după un scurt răgaz, au început depanările de amintiri din timpul copilăriei petrecute prin grija statului la această instituție „Casa cu suflete gingașe lipsite de căldura părintească". Bineînțeles că n-au uitat să pomenească numele subsemnatului, știind că persoana vizitată a fost cea care doi ani a ținut loc de tată și de mamă, iar în anul 1955 mi-a refăcut legătura cu rudele din București.
A fost o vizită inopinată, de care, atât cele patru persoane, cât subsemnatul, ne vom aminti cu respect, învățătoarea neașteptându-se la un așa eveniment, bucuria fiind mare și discutând cu învățătoarea Margareta Toade la telefon, aceasta mi-a mărturisit, cu oarecare tristețe în glas, că, trecându-i atât de multe generații prin mâna ei, nimeni n-o mai caută în afară de noi.
Cu respect și dragostea pe care v-o purtăm.
