Un chinez, om milos, a adunat, de pe străzi, pe acei prieteni fără grai ai omului, câinii fără stăpân, de care are grijă, ca de niște copii, hrănindu-i, dăruindu-le iubire cu un generos suflet omenesc. Într-o zi a alunecat pe zăpadă, a căzut, lovindu-se la cap, rămânând în acel loc. Animăluțele, de care el are grijă, ca de niște copii, l-au înconjurat pe stăpânul lor și l-au încălzit, cu trupurile lor, o noapte întreagă. Fără ele, animăluțele iubitoare, sunt de părere medicii, ar fi fost imposibil ca omul să supraviețuiască unei nopți, în ger. Bolnav de diabet sever, ar fi murit de hipotermie. Chinezul a avut noroc și a scăpat doar cu ușoare degerături la mâinile rămase pe pământul înghețat! Încă o dată s-a dovedit, în această agitată viață, cine sunt, într-adevăr, prietenii adevărați ai omului! Sunt bunii noștri prieteni din lumea celor fără grai! Prietenii din acea lume a celor care nu cuvântă, dar ne iubesc fără limite și fără condiționări!
