În runda a 30-a ASA Târgu-Mureș a făcut spectacol cu Viitorul pe Stadionul Tras-Sil și a rămas lider în campionat! ASA Târgu-Mureș-Viitorul 6-1. Echipa lui Hagi a încasat prima lovitură în minutul 37, când Mamele a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Hora a deschis scorul pentru mureșeni chiar înainte de pauză, și tot el a punctat pentru 2-0 în minutul 53. Același atacant l-a ajutat și pe N'Doye să dea gol, dar și pe Axente, iar ASA conducea cu 4-0 în minutul 74. Patru minute mai târziu, Nicoliță a marcat unicul gol al Viitorului, însă bucuria oaspeților n-a durat mai mult de zece minute. Goga a reușit o bijuterie în minutul 86, iar ASA conducea cu 5-1. Hora a închis tabela la scor de tenis în minutul 90+1. S-a terminat 6-1, iar ASA Târgu Mureș speră în continuare la primul titlu de campioană din istorie.
„Mă multumește jocul, rezultatul, am marcat șase goluri. Era un joc foarte important pentru noi, pe care doream să-l câștigăm. Știam că Viitorul are jucători imprevizibili, tineri, dornici de afirmare, dar noi am dovedit maturitate, o echipă care demonstrează că nu este întâmplător pe primul loc. Campionatul nu s-a încheiat, suntem acum în fața Stelei, dar mai sunt patru jocuri. Suntem într-o formă bună, am mare încredere că vom face rezultate bune și mai departe. Nu este nicio presiune la noi, echipa are plăcerea de a juca, de a pasa, de a marca, ne gândim și la câștigarea titlului", a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al echipei ASA.
Deși înfrângerea Viitorului, cu 6-1 în fața lui ASA Târgu-Mureș, a fost una extrem de clară, Gică Hagi caută explicații și spune că eliminarea lui Mamele din minutul 37 a destabilizat echipa.
„Ne-am asumat anumite riscuri. Am avut o repriza bună până la eliminare. Apoi s-a schimbat istoria. După gol s-a scris altfel istoria. Eliminarea ne-a stricat totul.
ASA merita, este pe primul loc. Au profitat. Noi am făcut față cât am fost 11 la 11. Am venit cu mult entuziasm, dar diferența a fost prea mare după eliminare", a afirmat Gică Hagi, antrenorul echipei Viitorul.
Pentru ASA Târgu-Mureș au evoluat: Stăncioiu - Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi (75-S. Ilie) - Ndoye (68-Ivan Gonzalez), Mureșan - Zicu, Goga, Hora - Manolov (59-Axente). În etapa următoare, ASA va juca în deplasare cu Gaz Metan Mediaș, duminică, 10 mai, de la ora 18.30. Alte rezultate consemnate în etapa a 30-a: Concordia - Pandurii 1-0, FC Brașov - CFR Cluj 2-2, FC Botoșani - CSU Craiova 2-0, Ceahlăul - Astra 1-3, U Cluj - Gaz Metan 1-0 și Dinamo - Steaua 1-3. Partidele Oțelul - Petrolul și CSMS Iași - Rapid, s-au disputat luni, 4 mai, după închiderea ediției.