DESHIDRATAREA, PERICULOASĂ PENTRU ȘOFERI

Distribuie pe:

Oamenii de știință britanici din cadrul Universității Loughborough, citați de descopera.ro, atrag atenția că deshidratarea reprezintă un mare pericol pentru șoferi și că nu există nicio diferență între cei care nu beau apă atunci când sunt la volan și persoanele care conduc sub influența alcoolului.

„Studiul nostru despre hidratare și concentrare arată că șoferii care au băut doar 25 ml de apă pe oră au făcut același număr de greșeli ca și cei care au consumat alcool. În ambele cazuri, numărul greșelilor făcute la volan a fost de două ori mai mare decât cel făcut de persoanele care erau bine hidratate. Totodată, studiul a mai arătat că există diferențe notabile între persoanele care nu au îndeajuns de multă apă în corp și cei care au un nivel mediu de hidratare.

Concluzia noastră este că deshidratarea este pentru șoferi un pericol nerecunoscut. Cu toții condamnăm condusul sub influența alcoolului, dar nu obișnuim să ne gândim și la efectele pe care alte lucruri le au asupra abilității de a conduce. Unul dintre acestea este deshidratarea.

Așa cum nu există nicio îndoială că alcoolul și drogurile cresc riscul de accident, cercetările noastre scot în evidență și acest pericol nerecunoscut și sugerează că șoferii trebuie să fie atenți și să se hidrateze, întrucât lipsa apei în corp poate determina o reducere a activității creierului, precum și o scădere a concentrării, a nivelului de alertă și a memoriei", explică specialiștii britanici.

Lasă un comentariu