MEMORIA SATULUI DE PESTE MUNȚI

Copii fiind, părinții au înțeles să ne cultive respectul față de personalitățile mari ale neamului, ducându-ne să vizităm casele memoriale ale celor mai cunoscuți oameni istorici, de litere, cultură și artă, în special ale celor cu adânci origini ardelene. Una dintre opririle pe care mi le amintesc bine de tot a fost la Ciucea, acolo unde s-a stins pe data de 7 mai 1938 Octavian Goga. Nu auzisem nimic până atunci despre Octavian Goga, dar, în satul de peste munți, pe care ar fi dorit atât de mult să-l ilustreze în opera sa Goga, și pe care eu personal l-am asociat cu Ciucea, am aflat că s-a așternut uitarea nemeritat peste o operă care a ilustrat Ardealul de dinainte de 1918. Am înțeles mai târziu că motivele politice au stat la baza rarelor comentarii, selective și niciodată în integralitate, ale operelor sale. Oricare ar fi fost, însă, drumurile sale politice, eu îmi aduc cu drag aminte de lecturarea volumului „Poezii", de versurile care redau atât de dureros trăirile unui popor care a trăit ca niciun altul nedreptăți, generații de-a rândul.

La Ciucea, a rămas impregnată memoria unui om care a mizat mult pe naționalism și care a găsit în poezie o modalitate de a-și revărsa trăirile duioase, mai mult decât memoria autorului de articole furioase și acide, care i-au adus marginalizarea de orice natură, inclusiv literară. Cum să uiți o poezie ca „Noi", în care te învăluie blând imaginea locurilor noastre de baștină: „La noi sunt codri verzi de brad/Și câmpuri de mătasă", sau ca „Rugăciune", în care tonalitățile biblice zugrăvesc atât de expresiv apropierea de credință „Eu în genunchi spre tine caut:/Părinte,-orânduie-mi cărarea!"?

Mai presus decât înclinațiile sale politice, Octavian Goga a fost un om de litere, căruia i s-au acordat în același an (1924) Premiul Național de poezie și Premiul „Mihail Sadoveanu" pentru proză. A fost, însă, fără îndoială, unul dintre cei mai tenace luptători pentru desăvârșirea unității statale române. Activitatea sa literară s-a ramificat de-a lungul carierei sale, găsindu-l în ipostaze de poet, dramaturg, gazetar și traducător, devotat unei limbi române curate, mult apropiate de cea utilizată de Eminescu în scrierile sale.

La împlinirea a 77 de ani de la dispariția fizică a omului de litere Octavian Goga, întristați de vestea potrivit căreia pentru Complexul muzeal „Octavian Goga" de la Ciucea a fost anulată donația către statul român, și întreg stabilimentul va trece în proprietatea urmașilor Veturiei Goga, nu putem decât să ne răscolim amintirile legate de locul în care și-a petrecut ultimii ani de viață una dintre personalitățile marcante ale culturii ardelenești, acolo unde se află și un scrin care i-a aparținut lui Avram Iancu, dar și picturi aparținând lui Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și Camil Ressu, toate dăruite lui Octavian Goga în semn de prețuire și prietenie.

La Ciucea, satul de peste munți, sperăm ca memoria literelor, faptelor și oamenilor, să nu se șteargă niciodată, pentru că istoria merită să fie cunoscută așa cum s-a petrecut, iar limba română merită să își păstreze vii toate amprentele cu care a fost înnobilată.

Lasă un comentariu