…Pur și simplu, așa mi-a venit să mă întreb și să mă mir, folosind titlul unui roman de mare succes al scriitoarei Harper Lee, încununat de un Premiu Pulitzer (1960), urmat de o reușită ecranizare, în 1962, avându-l în rolul principal pe Gregory Peck.
Cei ce au citit cartea sau au văzut filmul știu că pasărea cântătoare, ca și uciderea ei, sunt metafore, sugerând, de fapt, „crima" de a ucide în noi înșine sau în alții, tot ce e frumos, înălțător.
Într-un fel, cu toții suntem sau ne dorim să fim păsări în zbor înalt și senin, purtând cântecul între aripi!
„Să ucizi o pasăre cântătoare"?! Acestea au fost primele cuvinte pe care le-am rostit după ce am citit câte ceva prin presa centrală despre noua Lege a vânătorii, care e… pe țeavă!
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr 407/2006 (Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic) a fost depusă la Senatul României și la Camera Deputaților în 2013, la inițiativa a 10 parlamentari, 8 deputați (6 PSD, 1 UDMR, 1 PC-PLR) și 2 senatori(PSD). Iată un fragment din expunerea de motive: „În forma sa actuală, Legea, devenită din ce în ce mai complicată și mai interpretabilă, nu mai asigură o protecție eficientă faunei cinegetice, efectul reliefându-se în scăderea continuă a efectivelor speciilor cinegetice, categoric într-o măsură mai mare decât reflectă statisticile în materie".
O propunere…perfecționistă, menită să îmbunătățească…îmbunătățirile făcute Legii 407/2006 prin Legile 197/2007, 215/2008 și prin OUG-ul nr 102/2010. Bine ar fi (fost) să fie mai bine! Numai că mai binele e dușmanul binelui!
Propunerea și-a urmat cursul firesc, la Senat și la CD, cu toate etapele derulate, trimiteri la comisii pentru dezbateri, pentru aviz, termene pentru rapoarte etc.
A fost respinsă de Senat, a fost adoptată de CD, a ajuns la președintele țării spre promulgare, a revenit în Senat, la reexaminare, unde a fost aprobată.
În 27 aprilie 2015 Legea e trimisă pentru raport la comisiile pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară, mediu și echilibru ecologic din CD. Termen de depunere amendamente: 6 mai 2015. Termen depunere raport: 29 mai 2015.
Toate bune și frumoase, din punctul de vedere al celor 10 inițiatori și al majorității colegilor care au adus Legea până aici, în pragul aplicării ei.
Nu la fel de bune și frumoase sunt unele din articolele Legii, în opinia unei părți a societății civile, reprezentată de Societatea Ornitologică din România și de cele16 organizații care fac parte din Coaliția Natura 2000, care au demarat, în 22 aprilie, campania „Oprește barbaria, salvează ciocârlia!"
Contestatarii Legii (în forma ei actuală) consideră că unele articole sunt cel puțin interpretabile, dacă nu de-a dreptul… ucigătoare, pentru unele specii de păsări, printre care ciocârlia, soprana absolută a văzduhului! O gravă greșeală din noua lege ar fi că încalcă dreptul la proprietate, garantat de Constituție. Iată cum sună articolul 4 alineat (1): Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizația de vânătoare, care îi acordă un drept de servitute vânătorului, în condițiile prezentei legi, la vânatul localizat pe respectiva proprietate." Să înțelegem că, dacă vânătorul are autorizație de vânătoare, poate intra pe o proprietate privată? Mai mult, proprietarii ar trebui să accepte prezența temporară a unor instalații vânătorești.
Contestatarii cer și revizuirea articolului prin care se mărește perioada permisă de vânătoare cu până la trei luni, în cazul a 18 specii de păsări, permițându-le astfel vânătorilor să vâneze (ucidă) păsări „pe ouă", cum se spune. Ceea ce ar însemna dispariția accelerată a unor specii.
Mai binele din această Lege se dovedește a fi dușmanul binelui și la „secțiunea" vânători străini pe teritoriul României. Dacă până acum străinii aveau nevoie de invitație din partea administratorului unui fond cinegetic, noua lege le permite vânătoarea la noi, doar în baza permisului de vânătoare.
Contestatarii sunt ajutați în demersul lor și de statisticile îngrijorătoare. În 2009, cu toate restricțiile de-atunci, un braconier italian a fost prins în Balta Brăilei alături de 2.000 de ciocârlani uciși.
În 2011, vameșii maghiari au oprit la graniță un transport de 11.000 de ciocârlii care fuseseră vânate în România și urmau să ajungă în Italia.
În 2013, un italian este prins în jud Ialomița cu 5.400 de ciocârlii braconate.
În 2014, în camera unui hotel din stațiunea Saturn, polițiștii au găsit 600 de ciocârlii vânate de un italian, iar la un hotel din Cernavodă au fost găsite, în camera a doi italieni, 610 ciocârlii braconate.
Ce apetit sporit de specialități au italienii! Ei, un popor atât de muzical, să înfulece cu poftă din minunatele păsări cântătoare care sunt ciocârliile! De fapt, doar la ei (în 2001, poliția italiană a capturat 12 tone de păsări cântătoare) și în alte 5 țări, printre care și România, mai este permisă vânarea ciocârliilor!
Parcă e, totuși, prea multă „libertate de a trage cu pușca" în păsările cântătoare, în cântecele lor!
Nu pot să spun că avem un cult pentru această pasăre, vestitor al primăverii, dar, cu siguranță, este foarte iubită de noi, românii.
Mulți dintre noi ne mai amintim de povestirile cu acest nume, „Ciocârlia", ale lui Ion Agârbiceanu și Mihail Sadoveanu. Sau, de celebra „Ciocârlie", piesă folclorică pentru vioară sau nai, de mare virtuozitate, interpretată inegalabil (zic eu) de Ionel Budișteanu, la vioară. Sau, să ne amintim de interpretarea dramatică a cântecului „Lie Ciocârlie" de către privighetoarea Gorjului, Maria Lătărețu, sau de înalta (la propriu și la figurat) virtuozitate vocală a Mariei Ciobanu și de ce nu, chiar și a „ciocârlanului" Mihai Trăistariu, interpretând aceeași „Lie ciocârlie". Un mare și valoros ansamblu folcloric național, cel al Ministerului de Interne se numește „Ciocârlia".
Închei aceste rânduri cu câteva versuri. De ce versuri? Pentru că, vorba lui Nicolae Iorga, „Poezia să îmbătrânească?! De mii de ani cântă ciocârlia același cântec la răsăritul soarelui, și lumea nu se satură să-l asculte!"
Potrivite ar fi câteva versuri din Macedonski, din poezia devenită cântec, „Noapte de mai": „Veniți, privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit!"
Nu știu dacă și privighetorile sunt „vânate" de noua Lege, lăsate în cătarea armelor unor vânători străini (eu, unul, nu cred că vreun român ar putea împușca vreodată, privighetoarea, cântecul ei!).
Dacă tot vorbirăm de străini, îmi mai aduc aminte și azi frânturi din versiunea românească a unui cântec vechi și frumos, „Rossignol de mes amours", cântat de Luis Mariano, pe vremea copilăriei mele: „Cum să nu te uimești/Cic-a fost ca-n povești/O mândrețe de fată/Ce-o ținea sub lăcăt/ Într-un turn de palat/Un cumplit împărat/Stol de privighetori/Se-abătea deseori/La fereastra prințesei/Și cu tril-trilul lor/
I-aduceau fetii-n zbor/Și nădejdi, și mult dor/Până-n zori, dragilor privighetori/Să cântați cât mai duios/Poate-aude Făt Frumos/Melodia cea măiastră".
