Liderii PNL Mureș: Legea alegerilor locale încalcă principiul reprezentativității

Distribuie pe:

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, 6 mai, cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă și 14 abțineri, proiectul de lege privind alegerile locale, act normativ potrivit căruia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, iar președinții consiliilor județene vor fi aleși prin vot secret de către consilierii județeni, cu majoritate simplă.

Admițând că „legea are și părți bune", co-președinții PNL Mureș - Ciprian Dobre și Dorin Florea - au criticat, în conferința de presă comună de joi, 7 mai, noile reglementări privind alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene, apreciind că acestea încalcă principiul reprezentativității, prevăzut de Constituția României. Potrivit celor doi lideri, recentul demers legislativ exprimă, pe de o parte, dorința PSD de a-și menține numărul de primari și, pe de altă parte, teama de votul cetățenilor.

„PSD-ul preferă mica înțelegere a consilierilor județeni decât votul cetățenilor din județul respectiv, încălcând astfel principiul reprezentativității. Noi susținem în continuare faptul că cetățeanul român are dreptul să aleagă în două tururi de scrutin", a punctat Ciprian Dobre, în opinia căruia acest tip de alegere va crea instabilitate și sincope în activitatea administrativă dat fiind că președinții consiliilor județene nu-și vor putea impune și promova propriile proiecte, ci vor fi obligați să achieseze la proiectele, mai mult sau mai puțin realiste și fezabile, ale consilierilor, fapt ce va duce la difuzia responsabilității.

„PSD se teme de competiție, fuge de votul cetățenilor doar de dragul de a-și legitima puterea. Această lege este o șmecherie, o golănie ce va perpetua mediocritatea, compromisul, mocirla politică, non valoarea, isteria și servilismul, într-o țară în care, din păcate, vocile serioase nu se mai aud. Primarul trebuie să fie ales din două tururi de scrutin pentru a i se asigura forță și credibilitate, să nu fie tratat ca un obiect auxiliar…Și PDL a susținut alegerea primarilor dintr-un singur tur și a greșit. Propun ca PSD să numească primarul pe față, la vedere, din budoarul politicii", a declarat, la rândul său, Dorin Florea, invocând în susținerea afirmațiilor sale „actul samavolnic și umilitor" prin care guvernanții au aprobat, anul trecut, migrația primarilor de la un partid la altul. Primarul municipiului a atras atenția asupra faptului că România se află într-un moment de vulnerabilitate, în care este nevoie de forță, spirit competitiv și credibilitate, inclusiv pentru realizarea descentralizării și că momentul 16 noiembrie 2014 obligă la o nouă viziune politică, de promovare a valorilor și de susținere a interesului național. „Competiția naște valori, mocirla naște mocirlă", a conchis Dorin Florea.

Potrivit celor doi lideri, după toate probabilitățile, PNL nu va ataca la Curtea Constituțională aceste prevederi deoarece prelungirea promulgării legii ar duce la neaplicarea ei la alegerile din 2016.

Ciprian Dobre a declarat însă că, după câștigarea alegerilor parlamentare, PNL va elabora un Cod electoral, document ce va înmănunchea și codifica toate normele referitoare la procesul electoral, atât în domeniul alegerilor locale, cât și al celor parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, demersul fiind considerat „o datorie față de cetățenii României, dar și o obligație constituțională".

 

Lasă un comentariu