Final de proiect cultural la Sărmașu „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"

Distribuie pe:

Pe măsura scurgerii timpului, la Sărmașu cultura prinde rădăcini tot mai adânci. Este timpul ca și acest fenomen important al vieții de zi cu zi să nu se desfășoare haotic, la întâmplare, ci în mod programat, pe baza unui proiect judicios gândit, raportat la cerințele unor instituții de resort, în cazul nostru a Bibliotecii Orășenești din Sărmașu.

Ca perioadă de desfășurare a fost stabilită prima decadă a lunii mai, generoasă în oferte prin marile evenimente istorice și cadrul natural oferit de explozia generată de primăvara în relansare, în întreaga plenitudine a frumosului. Nici nu se putea găsi un alt titlu mai potrivit pentru acest proiect decât titlul poemului lui Lucian Blaga „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", care prefațează primul său volum de versuri (Poemele luminii,1919), în care se reflectă întreaga atitudine a sa în fața marilor taine ale universului, temă predilectă dezvoltată mai târziu în opera sa filosofică. Proiectul îi aparține domnului Nicolae Băciuț, fiind pus în aplicare de către Primăria din Sărmașu, Direcția Județeană pentru Cultură a județului Mureș, Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI și Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu" din Sărmașu, prin sârguincioasa bibliotecară Dinuca Burian, care a asigurat și finanțarea programului. Așa s-a întâmplat că biblioteca și parcul central al orașului au devenit un imens atelier de pictură de icoane, avându-le ca îndrumătoare pe artistele plastice Balázs Klára și Veress Zsuzsa. La această tabără de pictură au participat numeroși elevi de la școlile gimnaziale din Sărmașu, Sânpetru, Cătina și Cămărașu. Tot cu acest prilej a fost vernisată o expoziție de tablouri reprezentând flori, pictate într-o manieră modernă de către artista Balázs Klára.

Încheierea proiectului a avut loc în ziua de 8 mai a.c., în sala de spectacole a Casei de Cultură din Sărmașu, în fața unui numeros public format din elevi, educatori, profesori și părinți. Învitați de onoare au fost domnii Lazăr Lădariu, președintele Despărțământului Central județean Mureș al Astrei, și Dimitrie Poptămaș, președintele Fundației Culturale „Vasile Netea", ambii Cetățeni de Onoare ai Sărmașului.

Și pentru că prima parte a lunii mai are mai multe semnificații istorice și literare, inclusiv nașterea poetului, filosofului, dramaturgului și diplomatului Lucian Blaga, i-am dedicat un medalion, la aniversarea a 120 de ani. Scriitorul Lazăr Lădariu a prezentat un elaborat eseu privind viața și activitatea acestuia, iar Dimitrie Poptămaș a ținut să facă o paralelă între Lucian Blaga și Liviu Rusu, patronul spiritual al Bibliotecii din Sărmașu, doi mari cărturari români cu un destin tragic asemănător în anii luptei de clasă.

S-a vorbit, apoi, despre tripla semnificație a zilei de 9 mai, 10 mai și 3-15 mai. O frumoasă evocare privitoare la ziua de 9 mai a prezentat Bogdan Băldean, elev în clasa

a IX-a la Liceul „Samuil Micu". Despre expoziția de icoane a vorbit preotul Daniel Camară.

A urmat apoi înmânarea diplomelor de excelență îndrumătorilor și elevilor laureați ai taberei de pictură după cum urmează: Sărmașu - Clasa 0 - înv. Cecilia Suciu, Antonie Camară  și Alesia Saxon -elevi; Clasa I B - înv. Medina Rodica Catarig, Maria Vărzar și Cristina Vereș - eleve; Clasa a II-a A - înv. Irina Rațiu, Andrei Ceușan, Radu Greblă, Ștefania Hășmășan, Daria Hoha, Petruța Rusu, Matei Vig - elevi; Clasa a III-a B. înv. Anisia Jucan, Medina Sonia Catarig și Mihaela Moldovan - eleve; Clasa a IV-a A - înv. Sallai Ildiko, Denisa Chendereși, Carmen Hulpe, Beatrice Piper - eleve; clasa a IV-a B - înv. Diana Mircea, Flaviu Bumb și Maria Preda - elevi; Clasa a X-a A - Giulia Blăjan și Tökes Odet - eleve; Sărmășel Gară - înv. Iuliana Socaciu, elevele - Maria Varga cls. a I-a, Antonia Barabași, cls a III-a, și Delia Ujfelean, cls. a V-a; Vișinel, educ. Olivia Cenan, elevele Olivia Cenan și Aura Saxon, cls. a V-a; Școala Gimnazială Cămărașu, înv. Felomena Bucur și eleva Mariana Anca, cls. a IV-a, înv. Anișoara Uțiu și eleva Alina Uțiu, cls. a VII-a.

Programul s-a încheiat cu un moment poetic susținut de elevii Liceului „Samuil Micu" din Sărmașu și o originală scenetă, având ca obiect prezentarea costumului popular românesc. Ne-am despărțit de această sărbătoare, cu mulțumirile „lucrului bine făcut". Felicitări organizatorilor, în special doamnei Dinuca Burian, omul de suflet al acestei reușite activități!

 

Lasă un comentariu