În vechime, indienii aveau obiceiul de a trece pe băieții de o anumită vârstă printr-un „examen al curajului". Cei care treceau cu bine acest examen, puteau fi aleși, mai târziu, conducători de trib. Așa a venit și rândul lui Tom (așa îl chema pe tânăr). Bătrânii s-au sfătuit între ei și au hotărât ca Tom să-și dovedească curajul stând într-o pădure de la apusul soarelui până la răsăritul lui. Băiatul a fost lăsat singur în mijlocul pădurii. Curând coborî seara, apoi noaptea neagră. Inima îi bătea cu putere în piept. Orice foșnet îl făcea să tresară; și ce greu treceau orele, parcă nu se mai făcea ziuă! Cu siguranță, era cea mai îngrozitoare noapte din viața lui.
Dar iată că se iviră zorii zilei! De după un copac, Tom auzi mișcări. Speriat peste măsură, a început să strige:
- Cine-i acolo?
- Sunt eu, tatăl tău, ai trecut cu bine examenul.
- Da, tată, răspunse băiatul cu ochii în lacrimi, dar mi-a fost frică de animalele sălbatice.
- Dragul meu, eu am fost toată noaptea alături de tine și am vegheat, ca să nu ți se întâmple ceva rău!
Așa procedează Dumnezeu cu cei ce sunt ai Săi. Ei pot fi singuri, dar niciodată nu sunt părăsiți. Așa ne spune și Sf. Scriptură: „Căci însuși Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi»"! (Evr. 13,5)
Din volumul „Aștept să înflorească ruga mea", apărut la Editura „NICO"
