Știință și... Religie

Distribuie pe:

„Credința îi răsplătește cu tainică frumusețe și mângâiere pe cei care i se dăruiesc, o mărturisesc, o apără și îi sunt loiali până la capătul vremii. Tocmai de aceea putem striga și noi și spune că Biblia, asemeni bucuriei și a vieții «e o apă mereu neîncepută, nu-i un final, de mai înainte n-o pregătești, e o pasăre mândră, ce de sine uită, peste măruntele dureri»".

Margareta Sterian (1897-1992), pictoriță, scriitoare, și traducătoare română, de origine evreiască din România. A fost căsătorită de 2 ori, prima dată cu un bancher din Ploiești, iar a doua oară cu poetul Paul Sterian. Există o fundație numită în memoria ei, fundație care din 1993 decernează premii pentru creație muzeografică și plastică.

***

„Nu sunt superstițios, dar cred cu ardoare în Dumnezeu. Sunt un mistic. Cel care crede ca mine acumulează puteri necunoscute".

George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român. A fost al optulea copil la părinții săi. A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție. Primele sale îndrumări muzicale le-a primit de la un lăutar vestit, Niculae Chioru. Studiază Conservatorul la Viena. Regina Elisabeta a României l-a admirat și i-a ascultat piesele pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia. După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. Unul din elevii lui, Yehudi Menuhin, spunea: „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii... Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe".

În anul 1939, Enescu a donat României 100.000 lei, pentru apărarea țării. Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, s-a exilat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață. A fost înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmoră albă, la poziția 68.

***

„Iisus este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu! Și dacă nu-l accepți, Dumnezeu nu mai are nimic să-ți spună".

Wilhelm Busch (1832-1908), poet german. Opera sa poetică cultivă poanta, parodia și grotescul. Desenator, și-a ilustrat el însuși cărțile.

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu