În România, nu o dată, s-a ridicat problema diminuării semnificative a numărului de parlamentari, dar și a existenței - din rațiuni financiare, de eficiență și rapiditate în adoptarea legilor - a unui Parlament unicameral. Rezultatul de până acum? Numărul parlamentarilor, în loc să scadă, a crescut fără precedent. La dimensiunea și populația României sunt mult prea mulți cei care, fără a face aproape nimic, toacă banii țării și mai mult încurcă lucrurile decât să le simplifice în Parlament. De ce, dacă în SUA cu peste 300 de milioane de locuitori - sunt doar 535 de parlamentari, în România - la 22 de milioane de locuitori, să avem 588 de… aleși?! Bine, acum, unii sunt prin… pușcării!
Mai ales că, nu o dată, ne-a fost dat să vedem că cei 588 de parlamentari români (numărul lor scăzând doar cu cei urmăriți penal, ori condamnați!) nu se întrunesc la un loc niciodată când trebuie (inclusiv, în comisii, se suspendă, uneori, ședințele din lipsă de cvorum!) și că, din lipsă de cvorum, nu se adoptă, la timp, legi importante (și stringente) pentru țară. Nici la Senat, nici în Camera Deputaților.
Sigur, discuții pe marginea reducerii numărului de parlamentari au fost nenumărate. Să reamintim că, încă de pe când era președinte al PD și prim-ministru, actualul primar al Clujului, Emil Boc, reclama necesitatea instituirii unui Parlament unicameral, apreciind, la vremea respectivă, că nu se justifică existența a două Camere. Au fost situații - spuneau alți politicieni - în care ordonanțele de urgență au fost adoptate în Parlament în aproape un an de zile, când deja aceste ordonanțe au produs efecte juridice. De data asta, însă, și președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că vrea consultări cu partidele, pentru a discuta calea de urmat către reducerea numărului de parlamentari. Numai că - spun unii analiști politici - reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a decis în urma unui referendum validat - este un cartof fierbinte aruncat între partidele care au alternat la putere. Nicio majoritate nu s-a apucat de treaba asta din motive meschine și pragmatice ce țin de interesele personale ale celor care s-au cocoțat în funcții de parlamentari. Este greu să ajungi la determinarea unei majorități să voteze legile prin care să-și taie singură din fotolii. Riscul este uriaș pentru acești lideri, dacă lucrurile stau așa cum susține un fost ministru într-o declarație de la DNA în care spune că se plătesc sume consistente pentru funcții publice. Cei care au plătit nu au nici un motiv să voteze ceva care să le tragă scaunele de sub fund. Dacă sunt forțați să o facă, există riscul să se supere și să toarne la DNA numele celor cărora le-au dat bani pentru funcții.
Asta-i problema… De altfel, în România, deciziile în alianțele politice sunt șubrezite de trocuri greu de suportat. Responsabilitatea aleșilor se diluează. Interesele oculte primează. Adoratorii lor pătimași, indiferent de „masca" politică, nu au discernământ. Nici memorie. Impostura se ridică la rang de virtute și protejată reciproc până atunci când este folosită drept armă electorală.
În realitate, până când nu vom face ceea ce spunem (și promitem, la un moment dat), e greu de crezut că se va schimba ceva (în bine) în România.
Să sperăm că, de astă-dată, se va recurge la reducerea numărului de parlamentari. O cere viața, populația, alegătorii!
