În anul 1945, după război, la întoarcerea din refugiu acasă, în Piatra Neamț, mi-am revăzut o parte dintre colegii de clasa a doua a Liceului „Petru Rareș", dar am cunoscut și alții nou-veniți. Printre aceștia, se găsea și Nicolae Gribincea, un copil frumos și înalt, adus de mama lui, văduvă de război, dintr-un sat ascuns în munții Ceahlău.
Băiatul era sărac lipit pământului, îmbrăcat în haine țărănești din șiac vopsit maro, cu căciulă mițoasă de oaie, cu moletiere militare în loc de ciorapi și încălțat cu opinci tradiționale. Locuia la un căruțaș care îl luase de suflet, într-o casă veche, fără electricitate, fără apă, mobilată cu o masă, un scaun și un pat cu rogojină, un godin (sobă de ars rumeguș). Cu toată sărăcia lui, era impecabil ca elev. L-am mai ajutat și noi cu ce aveam de prisos - mâncare sau rechizite.
În clasa a patra, s-a retras, mama îi era grav bolnavă și s-a reîntors în sat. Apoi, a mers la schitul Durău, dorind să devină călugăr. Au trecut anii, iar prin 1949, liceul ne-a trimis cu un camion în excursie la Durău. Peste noapte, am dormit pe priciuri. Cei mai mari s-au cam întrecut cu glumele și a apărut călugărul Gribincea, responsabil cu ordinea și paza, ajutorul direct al starețului Gherman, și ne-a povestit despre activitatea lui.
De-a lungul anilor, l-am revăzut de multe ori pe călugărul Gribincea, în excursiile din studenție, apoi cu colegii ingineri sau ca însoțitor de grup la ONT Carpați Bacău.
Am îmbătrânit și noi odată cu călugărul Gribincea…
În aprilie 2015, îl întâlnesc pe călugărul Nicolae Gribincea, ajuns și el la vârsta pensionării, la Spitalul mare din Târgu-Mureș, unde venise să își facă un control. I-am spus care dintre colegii noștri au trecut în lumea drepților, am făcut și ceva politică, am vorbit de politicienii hoți, pe care îi adună DNA și îi bagă la pușcărie. Printre altele, mi-a spus că stațiunea Durău s-a dezvoltat mult, cabanele din masiv sunt modernizate, dar au apărut și pe acolo ceva nereguli, iar unii au fost luați cu duba.
L-am întrebat despre pictura lui Grigorescu de pe ușa de la altar, nu cumva să o fi furat hoții, cu ușă cu tot. M-a liniștit că e la locul ei și că e păzită de semnalizatoare speciale. Hoții au călcat și prin averile mănăstirii și mulți dintre cei care au furat din averea Domnului au ajuns la zdup. I-am urat sănătate și la mulți ani și ne-am despărțit cu speranța că ne vom mai întâlni.
