Experiența vieții arată că oamenii sunt chiar mai buni decât ceea ce ei cred că sunt. Modestia lor profundă și simplă nu va atinge niciodată orgoliul obiectiv. Oamenii nu sunt numai obligați să fie sau să nu fie orgolioși să fie sau nu modești. Sunt oameni care devin prin diverse întâmplări un sentiment. Dumitru D. Silitră este un sentiment. Sigur că da. Asta în clipa în care orice operă rămâne în conștiința noastră prin sentimentul pe care îl degajă, „Anotimpul mireselor de zăpadă" este o astfel de operă.
Solicitarea internă a inițiativelor se naște la poeți din fantezie, din intelect și din rațiune, Silitră D. Dumitru nu poate situa realul în cadrul unui adevăr diferit de cel al senzorialului, adică nu poate să respingă materializarea ideii. Versurile sale nu sunt niciodată abstracte, cunosc trecerea obligatorie a timpului și a memoriei.
Când un părinte moare, îți pierzi trecutul, când moare un copil, îți pierzi viitorul. O nenorocire, dar și o pierdere tragică. Pentru un părinte pierderea unui copil este întotdeauna dureroasă și provoacă tristețe, pierzi inocența surâsului sau pierzi puritatea gândurilor și sentimentelor, pierzi speranța, visurile, așteptările... Copiii nu ar trebui să moară. Părinții se așteaptă să vadă copiii crescând și maturizându-se. Durerea fiecărui părinte este unică, diferită și individuală.
Atunci când la vârsta maturității dispare un copil, viata continuă să readucă evenimente repetitive care își au originea în copilăria celui pierdut ori în trecutul familiei. Iar aceasta se întâmplă până când înțelegem ce anume ne-a construit în felul în care suntem, astfel încât să eliberăm condiționările care nu ne aparțin și să începem să trăim de fapt viața noastră așa cum este ea. Recuperarea completă după o asemenea tragedie este un mit. Membrii familiei își reiau viața, însă niciodată „așa cum a fost". După un timp durerea se transformă într-o suferință profundă. Fiecare părinte trebuie să caute o semnificatie a acestei pierderi pentru a putea da vieții un nou sens.
Cartea de poeme „Anotimpurile mireselor de zăpadă" a poetului Silitră D. Dumitru, trecut printr-o astfel de tragedie, este antidotul necesar prin versurile profunde și sfinte de pe albul imaculat al acestei cărți, culoare pe care autorul o caracterizează astfel: „Albul, culoarea culorilor, ce printr-un singur fulg de nea aduce lumină-n suflet, aduce bucuria liniștii, a lacrimei și a îmbrățișării gândului de ceară ce arde în flacără vie. Albul este culoarea înaltului fără pată și a brațului întins spre rugă. Albul, culoarea culorilor și-a anotimpului mireselor de zăpadă".
Părinții ce se confruntă cu o asemenea sfâșiere a sufletului ajung în fața unui paradox, pe deoparte se luptă cu durerea, iar pe de altă parte cu sentimentul că trebuie să-și continue viața. Poemul „Orfan mi-e sufletul de tată" (pentru Anca, sufletul meu pierdut), este edificator:
„Ce e joacă asta de copil, /să pleci așa, ca pentru totdeauna? /Poiene de narcise/Și pajiști de garofițe/S-au risipit în urma ta/Izvoarele au rămas în lacrimi, /Copacii înfloresc mai trist/iar păsările se opresc din tril/Orfan mi-e sufletul de tată, /Cuvintele neputincioase-mi tac durerea, /printr-un urlat nestăpânit le tac și eu/... De-i vis, să se termine odată! /De-i joacă, haide acasă draga mea!
În aceste împrejurări, Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni cu implicarea desăvârșirii sufletului, tristeții și aducerilor aminte a poetului nepereche al Târnaveniului, Dumitru D. Silitră, și a altor familii în situații asemănătoare, „orfani de copii", a organizat întâlnirea „Orfan mi-e sufletul de părinte". Au participat: scriitorul Nicolae Băciuț, primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, părintele protopop Părtenie Pop, prof. dr. preot Aurel Hancu și o foarte numeroasă asistență. Întâlnirea a fost deschisă de către primarul municipiului. Au recitat poeme din volumul „Anotimpul mireselor de zăpadă", poetele târnăvenene: Ani Vanda, Viorica Feierdean, cunoscutul recitator Ciszevska Ștefan.
În alocuțiunile lor, pactul Nicolae Băciut, preoții Partenie Pop și Aurel Hancu au elogiat cartea, au evocat personalitatea autorului, tragismul pierderii fiicei sale, respectul pe care și-l acordă pentru sine, dar și pentru „orfanii de copii" inegalabilul Dumitru D. Silitră, despre care, ca prieten cu autorul, spuneam: „Este un poet important, persoană originală foarte agreabilă și modestă, sensibilă, punctuală, silențioasă, ordonată, meticuloasă, nepretențioasă, foarte activă, plină de idei și inițiative, felicitându-l și dorindu-i ca Dumnezeu să-i alunge durerea."
Întâlnirea de foarte mare sensibilitate s-a încheiat cu un moment de reculegere.
(EDITURA „NICO" 2015, DUMITRU D. SILITRĂ)
