Când scriu despre amiaza vieții doamnei Maria Borzan și nesfârșitul crezului său profesional, primăvara, în Cetatea Culturală a Reghinului, e în firea luminii; instituind nădejdi, pentru ca lumea să aibă rânduială și Duh; și, având rânduială și Duh, să aibă vecie. Oare căutările, înfiorările, zbaterile, bucuriile etnologului, muzeografului, cercetătorului, dascălului, directorului Maria Borzan nu duc spre rânduială, Duh și vecie? Căci doamna Maria Borzan și-a făcut din inefabilul satului „curat și drept", din plămada acestuia de adevăr și eternitate, din albăstrimea satului (cum ar spune Ioan Alexandru) profesiune de credință, studiu permanent, timp de aflat rosturi și înțelesuri, întru Duh și vecie. Astfel, după îndelungați ani, în care și-a înveșmântat viața și profesia în mirabile semințe, la Muzeul Etnografic din Reghin, clădirea Muzeului, veche de la 1892, aflându-se pe Lista monumentelor istorice și de arhitectură din România, expozițiile permanente cu cele 8000 de obiecte etnografice, Secția în aer liber a Muzeului cu Casa de la Hodac, Biserica de lemn de la 1700 adusă, jertfelnic, de la Mura, filmele documentare în număr de peste o sută, 16 cărți de specialitate nu-i fac semnul despărțirii, la pensionare, ci pe cel tandrual rugăminții de a rămâne. Doamna Maria Borzan rămâne zidită în Coloana infinitului Muzeului; a fost și rămâne câmpie, deal și munte din cele 900 de localități ce alcătuiesc sfera de cercetare a Muzeului, aparținând Mureșului Superior, Văii Gurghiului și Câmpiei Transilvaniei. A tezaurizat temeinicii de cultură materială și spirituală din spațiul mureșean, adevărate iconostase, rodnicii, credințe și cumințenii ale celor care au întipărit fața lui Hristos pe boaba de grâu. A așezat în veșnicirea Muzeului cămăși cu ciupag, blidare, bâte ornate cu dinte de lup, vase din suluri de lut, fluiere din lemn de prun sau frasin, icoane cu Masa Raiului sau catrințele cu trup vânăt, unice, incluse la categoria Tezaur. I-a dat Muzeului forță culturală, continuând împătimirea în numele valorilor tradiționale a lui Anton Badea. I-a dat Muzeului sens, dinamică, creativitate, reverb și statornicie. L-a înscris în circuit național și l-a făcut cunoscut pretutindeni, prin sute de afișe ce anunțau sărbători ale anotimpurilor, târguri ale meșteșugarilor, festivaluri ale poeților, artiștilor plastici, ale rapsozilor sau ale colindătorilor, expoziții privind Calendarul creștin-ortodox în iconografie, Catrința - piesă de port popular românesc, 500 de ani de tipar românesc, cu unele dintre aceste moșteniri încântând iubitori de frumos din Franța, Olanda, Italia, Ucraina ș.a.m.d.
Acolo în albăstrimea Muzeului, venind din albăstrimea celor ce știau să calce-n veșnicie (Miroase a veșnicie-n fiecare casă...), doamna Maria Borzan, cu o sensibilitate aparte, neîntrerupt efort și tact organizatoric, a readus, la scenă deschisă, obiceiuri cu o încărcătură simbolică și emoțională de amploare, între acestea Fuga din tău, obiceiul sărbătoririi plugarului ce iese primăvara primul la arat, Ospățul oilor, Cununa la secerat, Udatul nevestelor, obicei legat de sărbătoarea Rusaliilor, Boul înstruțat, Obiceiul stolnicului de Anul Nou. Astfel, timpul a curs, aici, cu folos, răscolind și liniștind doruri, cărări line sau întortocheate de viață, dovedind că și etnografia, precum istoria, e magistra vitae. Pasiunii pentru etnografie, dragostei și respectului pentru oamenii satului și experiențele lor de viață, doamna Maria Borzan le-a dat nu Parte, ci Întregul ființei sale, bucurându-se că i-a aflat satului vigoarea, chipul celest, îndurările și frumusețea sufletului (Lucian Blaga scria despre sufletul satului ce fâlfâie pe lângă noi, vindecând setea de mântuire).
Am scris despre Muzeul Reghinean în repetate rânduri, am prefațat și editat importante cărți inspirate de zestrea Muzeului (bunăoarăCostumul popular românesc mureșean, semnat de doamna Maria Borzan, împreună cu dr. Roxana Maria Man, volum apărut în seria de carte Exemplarium a Editurii Cezara, Târgu-Mureș 2012, cu o prefață de Valentin Marica intitulată Un amvon al spiritualității românești), am transmis, din spațiile Muzeului, ediții ale emisiunilor radio Dreptul la eternitate și Vitralii, am înregistrat interviuri cu doamna Maria Borzan, simțind cum totul în locul acesta se reazimă în voință, demnitate și credință în Dumnezeu, cum omul se jertfește întru înmulțirea binelui spiritual, ținând în cumpănă (a se vedea Fântâna și Cumpăna din Muzeu) albul și negrul, ziua și noaptea, oftatul și surâsul.