Sobor de arhierei la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului" de la Recea

Distribuie pe:

Sâmbătă, 16 mai a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în mijlocul pelerinilor, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului" de la Recea, județul Mureș. Aici, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către cei trei ierarhi în biserica mănăstirii, după care a fost oficiată slujba parastasului, la 7 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan de la Recea. La sfârșitul slujbei parastasului, întregul sobor de arhierei, preoți și diaconi s-a deplasat, în procesiune, la mormântul Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnic și ctitor al acestei mănăstiri.

Ziua de sâmbătă a fost un bun prilej spiritual de a comemora personalitatea marelui duhovnic, atât pentru cei care l-au cunoscut personal, cât și pentru cei care îl știu doar din ceea ce s-a scris și vorbit despre Sfinția Sa. Mănăstirea Recea s-a umplut de pelerini dis-de-dimineață, veniți din toate colțurile Transilvaniei, dar și din întreaga țară, spre a cinsti după cuviință memoria celui care a fost un „credincios slujitor al lui Hristos" (Col. 1, 7) și o flacără de trăire vie a credinței și mărturisirii ortodoxe, un adevărat „cruciat al terorii bolșevice" și un martir al credinței și legii strămoșești.

După slujba parastasului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a vorbit despre Părintele Ioan, după care Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a evocat câteva aspecte din viața și activitatea iscusitului duhovnic. De asemenea, Maica Stareță Stavrofora Cristina a pus la sufletul celor prezenți câteva cuvinte frumoase despre Părintele Arhimandrit Ioan, rememorând, cu emoție și sensibilitate, aspectele împreună-slujirii la Mănăstirea Recea.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a spus: Cler și popor, ne-am adunat astăzi în număr mare la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului" de la Recea de Mureș, pentru a participa la Sfânta Liturghie și a săvârși slujba parastasului, acum, când se împlinesc 7 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. Astăzi, omagiem, după cuviință, pe marele duhovnic care, toată viața sa, a urmat cu strictețe logica divină, fiind o pildă neistovită a fermității mărturisitoare. Acest „credincios slujitor al lui Hristos" (Col. 1, 7) rămâne în memoria noastră, înainte de toate, ca o desăvârșită icoană a datoriei împlinite: față de Dumnezeu, față de neam și față de propria conștiință morală. Fie ca Domnul Înviat să-l fericească în Raiul luminos!".

Părintele Ioan Iovan s-a născut în 26 iunie 1922, în Husasău de Criș, județul Bihor, ca fiu al preotului ortodox Gavril Iovan și al preotesei Maria Iovan. Se călugărește în anul 1947, primind numele Ioan, după care, în anul următor, este hirotonit preot, începându-și slujirea la Mănăstirea Vladimirești, de lângă Tecuci. După instalarea regimului comunist, în primăvara anului 1955, Părintele Ioan este arestat și purtat prin închisorile comuniste de la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud. Întemnițat și supus la cele mai grele orori, Părintele Ioan a avut puterea de a lupta împotriva sistemului prin răbdare și înaltă trăire duhovnicească, având grijă și de sufletele celorlalți deținuți, învățându-i și povățuindu-i prin cuvânt și faptă. La un moment dat, își mărturisea trăirea sa din închisoare: „Mâncam foc și mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniței e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu".

Eliberat în anul 1964, este urmărit în continuare de securitate, hăituit în mod sistematic, denunțat și oprit de la săvârșirea celor sfinte o lungă perioadă de timp. Chiar de ziua sa de naștere, 26 iunie 1979, reprimește libertatea de a liturghisi. În anul 1991, Părintele Ioan ajunge pe meleagurile Transilvaniei împreună cu Maica Cristina Chichernea, fiica sa duhovnicească, și amândoi încep să zidească Mănăstirea Recea din județul Mureș. În anul 1992 s-a construit aici un altar de vară și o clopotniță, după care s-a început construirea cetății mănăstirești propriu-zise, iar în 1995 construirea bisericii, împodobită ulterior cu pictură în mozaic de o frumusețe unică. Astăzi, Mănăstirea Recea este o mândră zidire românească, o pecete creștină ce se alătură, unică în felul ei, noilor mănăstiri ce sfințesc pământul românesc.

În toți anii pe care i-a petrecut la Mănăstirea Recea, harismaticul duhovnic a lucrat, cu timp și fără timp, la întărirea credinței miilor de pelerini și de turiști care intrau pe poarta așezământului monahal de lângă Târgu-Mureș. Felul său de a fi și de a vorbi inspira atât de mult, încât toți cei care îl întâlneau rămâneau marcați de personalitatea Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. La împlinirea a 7 ani de când Domnul Hristos Cel înviat l-a chemat în Împărăția Sa cea cerească, cei care l-au cunoscut își aduc cu drag aminte de chipul său mereu zâmbitor, de ochii care te pătrundeau până în cele mai adânci cotloane ale sufletului și de efervescența cu care oferea sfaturi duhovnicești.

A trecut în Împărăția veșniciei în anul 2008, în ziua de 17 mai, fiind înmormântat în incinta prestigioasei oaze monahale, unde așteaptă cea de-a doua venire a lui Hristos Cel înviat. Părintele Ioan a rămas astfel în curtea mănăstirii pe care a ctitorit-o cu brațul său, inspirând și întărind pe mai departe atât pe Maica Stareță Cristina, cea care i-a zugrăvit în cele mai alese cuvinte marea personalitate, cât și întreaga obște de monahii de la Recea, în credința cea nestatornică a neamului nostru românesc. Parcă-l auzim și astăzi vorbindu-le maicilor și nouă, tuturor, și avertizându-ne pe toți cu blândețea-i caracteristică: „La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreția lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creștinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu prețul vieții, pentru El".

Lasă un comentariu