Filarmonica din Târgu-Mureș, sub bagheta publicistică a doamnei conf. univ. dr. Carmen Mihăescu

Distribuie pe:

Prestigiul și frumusețea vieții muzicale târgumureșene, prin concertele, festivalurile, audițiile, dar și inițiativele culturale ale Filarmonicii, începând cu anul 1987 până în 2013, sunt rememorate de conf. univ. dr. Carmen Mihăescu, în volumul de publicistică, „Vibrații muzicale târgumureșene", apărut la Editura Risoprint, din Cluj-Napoca. Autoarea, cu sensibilitatea artistului și rigoarea dascălului, a publicat în cotidianul „Cuvântul liber" cronici de concert, eseuri, reportaje și interviuri din prodigioasa activitate artistică a Filarmonicii, o atentă selecție a acestora alcătuind acum sumarul cărții, alăturând o ingenioasă incursiune în anii în care concerta la Târgu-Mureș George Enescu. De asemenea, volumul cuprinde consemnările unor reputați muzicieni care au marcat biografia Filarmonicii târgumureșene: Valentin Gheorghiu, Remus Georgescu, Cristian Mandeal, Valeriu Maior, Daniel Goiți, Gabriel Croitoru, Ilarion-Ionescu Galați, Csiky Boldizsar, Vasile Cazan, Shinya Ozaki, Gheorghe Costin, Arkadii Sevidov, Dumitru Buzoianu. „Vibrații muzicale târgumureșene" este o carte-document, cum apreciază compozitorul și dirijorul Vasile Cazan, directorul de azi al Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureș.

Volumul „Vibrații muzicale târgumureșene" va fi lansat în cadrul ediției XLV a Festivalului „Zilele muzicale târgumureșene", în ziua de 26 mai 2015, ora 18.00, la Sala mică a Palatului Culturii.

Vor prezenta Carmen Mihăescu, Vasile Cazan și Valentin Marica.

Lasă un comentariu