Moto: „Spune-mi, băiete, mi-ești fiu sau mi-ești tată?
Nu mai știu drumul pe care-am plecat,
Iar ora aceasta, în care mă zbat,
Pare în mine demult răsturnată."
(George Felder)
Fără niciun „convocator", telefon sau îndemn, noi, cei din „generația Noneanu", absolvenți ai liceelor de fete și băieți - seria 1959 - Sighișoara, suntem, din nou, împreună pe băncile adolescenței, în „căutarea timpului pierdut", spre a da o cât de mică oblojire rănilor spirituale produse, cu atâta strășnicie, de forțele întunericului ale unui satanism generalizat. Din nou împreună, în ultima sâmbătă a lunii mai, în fiece an.
Nu întâmplător am ales motto-ul acesta al poetului G. Felder. Versul „Spune-mi, băiete, mi-ești fiu sau mi-ești tată?" vine, prin intuiție, ca o proorocire din Cartea Cărților (Biblia): „Și va da frate pe frate la moarte... și se vor scula copiii împotriva părinților și-i vor ucide." ( Matei, 10/21)
Anticristul știe că prin distrugerea familiei creștin-ortodoxe, cu pași mărunți, neobservabili, dar siguri, se va ajunge la dispariția națiunilor și moralei creștine ca ultimele bastioane în calea Întunecimii-sale-Satana. S-a legiferat pedeapsa penală împotriva părintelui care-și pedepsește copilul cu nuielușa, astfel că s-a retezat autoritatea părinților asupra mormolocului uman, precum și autoritatea, dată de Dumnezeu, acestora, prin Tablele Legii de pe Muntele Sinai: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, așa cum Domnul Dumnezeul tău ți-a poruncit, ca să ai zile multe și să fii fericit..." Cuvântul „a cinsti" e căldicel față de „a iubi", cuprins în porunca: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți".
Sunt sigur că Dumnezeu a spus altfel, iar diavolul, în traducere, a schimbat destinatarul, porunca era adresată părinților, iar nu copiilor, și sensul ar fi acesta: „Părinți, cinstiți și onorați funcția de «tată» și «mamă», pentru că veți fi răspunzători în fața Mea, dând socoteală pentru modul de viață în care i-ați format până la vârsta desprinderii de familie." Câtă măreție!
„Când, copilului, nuiaua nu-i stă sfânt la poarta minții, râde fericit copilul, iar la urmă plâng părinții", sunt cuvintele pline de adevăr ale părinților mei (dascăli exemplari ai satului), cuvinte aproape șoptite, cu dragoste, în vremea copilăriei mele.
Astăzi s-a ajuns la inversarea rolului tată-fiu, fiul, susținut de o lege satanică, își bate mama care nu-i mai dă bani de droguri, își bate tatăl lipsit de autoritate, ca stâlp al familiei, își omoară, chiar, părinții. În starea abulică în care s-a ajuns în acești 25 de ani, când incultura în pupic cu impostura au pus stăpânire peste patria noastră, părintele dezechilibrat psihic în fața agresivității fiului, năuc, întreabă: „Mi-ești fiu sau mi-ești tată?"
Limita răbdării, a lui Dumnezeu, nimeni nu o cunoaște, nici Fiul. M-a îndurerat mult de tot tragedia din Nepal, unde un mare cutremur (7,5 grade R.) a ucis mii de oameni, case și așezăminte.
Aceste nenorociri multiple (războaie locale, alunecări de teren, inundații, taifunuri, secete, crime ș.a.) nu le face Dumnezeu, cum prostește se afirma, ci doar le îngăduie spre trezirea noastră din somnul profund în care zacem inconștienți, majoritatea noastră. Ni se bate întruna la poarta minții și inimii, acestea rămânând zăvorâte, deschise, doar, dracului. Aceste Vremuri de pe Urmă le trăim cu ochii și urechile închise, în timp ce dihăniile luciferiene ne sfâșie, pas cu pas, pe nesimțite, ca în experimentul cu broasca care moare în apa încălzită treptat, până la fierberea aducătoare de moarte.
Dictatura biometrică, totală, este foarte apropiată, ea fiind arma secretă și pustiitoare a luciferienilor, care controlează toate celulele vieții sociale, cancerizându-le. Este vremea muceniciei - spun Sfinții Părinți. Se salvează cine poate, cine are curajul să înfrunte și să demaște acest guvern - mondial - fascist, pitit la umbra tuturor nelegiuirilor posibile, pe care le orchestrează cu bagheta lui Lucifer. Dacă ar ști oamenii ce li se pregătește cu televiziunea, ar arunca televizoarele, pe fereastră, sau nu s-ar mai uita la aceste top-șouri făcute de minți bolnave, îmbolnăvindu-se, sau ar citi zilnic o părticică din Biblie, din viețile Sfinților Părinți, din Paterice, din cartea: Minunile Maicii Domnului (ed, AGAPIS - București), o carte cu 450 de minuni ale Măicuței noastre ocrotitoare și acoperitoare, scut de apărare împotriva atacurilor ucigătoare ale dracilor ce colcăie în putoarea în care viermuiesc și din care ne trag de picioare, spre ei, de pe Scara urcușului nostru spre Dumnezeu. Aș putea să enumăr cel puțin 100 de cărți ale Sfinților sau mărturii despre Sfinți. Dar ce rost ar avea? Cine își păstrează, încă, gena religiozității neamului nostru dacic („Nu poți vindeca trupul dacă nu-ți vindeci sufletul și, mai ales, sufletului să-i dăm îngrijire."), atunci, citind câteva dintre cărțile enumerate mai sus și în acest „Discurs în Amurg pe un Pământ și Cer vechi", celelalte multe cărți ale Bisericii Luptătoare a Domnului Iisus Cristos vor veni de la sine: Duhovnicul de taină, Părintele Arsenie Boca (Pr. Ioan Peană), Ne vorbește Părintele Justin (cuvântări inedite și interviuri / 2011-2012), Părintele Justin Pârvu Ctitor și Părinte duhovnicesc (Grația Lungu Constantinescu), Părintele Porfirie - Fapte minunate și învățături, Mireasma duhovnicească a Părintelui Porfirie, Bătrânul Porfirie - Părinte duhovnicesc și pedagog (trei cărți), Sfântul Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Rugăciuni pe malul lacului (două cărți), Sf. Teofan Zăvorâtul - Calea spre mântuire, Cuviosul Iustin de la Celie - Cuvinte despre veșnicie (predici alese), Serafim Rose - Ortodoxia și Religia Viitorului, Sf. Sofronie - Despre rugăciune…
(va urma)
