Analiza ultimelor două meciuri din campionat pentru ASA Târgu-Mureș și Steaua București

Distribuie pe:

Două etape au mai rămas de disputat în Liga I de fotbal. ASA Târgu-Mureș și Steaua sunt despărțite de un singur punct.

Astra - ASA Târgu-Mureș

Pentru echipa lui Șumudică miza cea mare a acestui final de campionat o reprezintă locul 3, ocupat de Petrolul. Două victorii în primele două partide cu Șumudică pe bancă este bilanțul Astrei, iar ASA va avea parte de un ultim adversar puternic în acest final de campionat. Singurul semn de întrebare este legat de motivația jucătorilor de la Astra.

Steaua - Botoșani

Prima problemă pentru Steaua este faptul că joacă acasă. Aici steliștii au acumulat 3 înfrângeri și un egal în ultimele patru meciuri pe teren propriu, într-o serie de coșmar. Botoșani nu este o echipă deloc simplă. E pe 6 în prezent și are șanse în continuare să se apropie de podiumul campionatului.

ASA Târgu-Mureș - Oțelul

Acesta este ultimul meci din campionat pentru ASA. Pare o simplă formalitate, dar Oțelul a reușit în acest retur să ofere una dintre cele mai mari surprize ale campionatului, câștigând în fața Stelei pe Național Arena. Cu două egaluri și două victorii în ultimele patru partide, Oțelul este deja retrogradată, iar motivația pentru ultima etapă ar putea fi doar personală, ca jucătorii să lase o ultimă impresie plăcută, pentru a spera la contracte individuale în Liga I în sezonul viitor.

CSMS Iași - Steaua

CSMS Iași este una dintre echipele cu un retur de invidiat. Se luptă acum pentru un loc în Europa League, iar ultima înfrângere a fost acum 6 etape. Steaua a mai câștigat un titlu în Moldova în ultima etapă, cu Vaslui, însă ultima etapă, în condițiile în care ASA joacă în fața Oțelului, ar putea fi o cursă aproape imposibil de câștigat pentru steliști.

Lasă un comentariu