Nici pe vremea lui Eminescu treburile nu mergeau prea bine în țară. Motivul l-a făcut să ia, nu o dată, atitudine severă față de realitățile zilei, atât în scrierile sale poetice, cât și în proză. Cu toate acestea, marele nostru gânditor n-a disperat. În celebra poezie „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie", bazat pe trecutul glorios al strămoșilor, spera într-un viitor la fel de glorios. „La trecutu-ți mare, mare viitor", fără însă să precizeze când se va întâmpla acest lucru. A trecut, într-adevăr, de atunci aproape un secol și jumătate și, în accepțiunea noastră, el se lasă așteptat, cu toate că în acest interval s-au mai întâmplat niște lucruri importante. Să amintim obținerea independenței României de sub turci, la 1877, apoi Marea Unire de la 1918, chiar dacă ulterior, în timpul și după Al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au mai schimbat în defavoarea noastră. Oricum, speranțele noastre rămân încă intacte, pentru că mai avem mult de primit înapoi.
Dacă marele Eminescu s-a referit doar la acest gen de poziționare, putem spune că previziunile lui s-au îndeplinit, dar cunoscându-l ca „suflet din sufletului neamului său" el avea o viziune de viitor și în privința traiului și a civilizației, demne pentru poporul său, așa cum de altfel le și merită. La acest capitol însă urmașii lui și contemporanii noștri au cam dat-o chix. Singura reușită ar fi fost între cele două războaie mondiale când, în scurtul interval, România a crescut mult în ochii comunității internaționale, primind două titluri de excelență deloc de neglijat de „Americă a Europei și de „grânar al Europei". Parcursul acesta care se întrezărea glorios a fost întrerupt de atrocitățile celui de Al Doilea Război Mondial, cu consecințele cunoscute, urmat de instaurarea forțată a regimului comunist, cu efect distrugător asupra ființei noastre naționale.
Marea noastră speranță părea a renaște după evenimentele din decembrie 1989, când visele de mai bine ale românilor nu aveau limite, crezând că în cel mult un deceniu, la noi, va curge lapte și miere, pentru că, având soarta în propriile mâini și înconjurați de atâta simpatie din toate părțile și de pe toate meridianele, nu mai vedeam ce ne-ar putea opri să nu le ducem la îndeplinire. Cei care cunoșteam deja regulile și viața Occidentului ne și vedeam într-o nouă Americă sau Elveție a Europei, în care nu numai autostrăzile vor traversa țara de la Vest la Est și de la Nord la Sud, dar și traiul și relațiile interumane ne vor fi cu totul altele, civilizate și îndestulătoare. Din păcate lucrul acesta nu numai că nu s-a întâmplat, dar cei nou-veniți la putere, de îndată ce au pus mâna pe vâsle, au îndreptat corabia România într-o direcție cu totul contrar dorinței noastre. S-a realizat o deturnare mișelească a parcursului ei, în largul oceanului numit tranziție, staționând-o departe de țărm pentru a o devaliza, dezmembra și a o însuși prin cele mai sofisticate inginerii, de la privatizări frauduloase, la corupție și evaziuni fiscale, lăsând poporul în sărăcie, și o stare deplorabilă a sănătății sale morale și fizice.
Iată că a trecut un sfert de secol de când rătăcim prin această mocirlă a tranziției și nu reușim să o scoatem la capăt. Oricât ne-am căznit să îndreptăm lucrurile schimbându-i, cu prilejul alegerilor, pe socialiști cu liberali, și invers, „alianța DA cu alianța BA", o coaliție cu alta, lucrurile au mers la fel, dacă nu chiar mai rău. O dovadă certă că toți sunt din același aluat, iar „cine naște din pisică, șoareci mănâncă". În fond, niște derbedei politici care mimează democrația și care vor puterea doar ca să se îndestuleze, pe seama celor mulți, iar pentru acest „măreț" ideal n-au avut și n-au scrupule.
Deși consecințele dezastrului produs se văd de atâta vreme, mecanismul lui pare a fi descifrat abia acum, de către cei de la DNA, cu sprijinul unei părți a mass media. Această nemăsurată sete de îmbogățire, folosind drept scară de urcat politicul, a creat un haos de nedescris în sânul societății românești, iar prin răstălmăcirea valorilor firești ea a fost întoarsă cu susul în jos, astfel încât din esența ei nu se mai pricepe nimic. Democrația românească a devenit, prin particularitățile ei distorsionate, un pol negativ al democrațiilor europene, departe de structura acestora și foarte aproape de cea a țărilor africane și latino americane, dominate de corupție și hoție la scară mare.
Hoție și corupție pe care le întâlnim și la noi pe scara cea mai largă, iar faptul că protagoniștii acestora vin cu prioritate din domeniul politicului și din straturile Puterii, dovedește putreziciunea societății pe care noi am girat-o atâția ani, luptând, astfel, noi împotriva noastră. Pentru a înlătura răul pe care ni l-am făcut, nouă înșine, va trece încă multă vreme, și teamă ne este că moara DNA va osteni la un moment dat, i se vor toci pietrele și lucrurile vor rămâne făcute doar pe jumătate. De aceea, noi, cei din societatea civilă și din presă, va trebui să le fim alături nemijlocit, atât ca forță, cât și ca pavăză, pentru că odată momentul ratat el nu se mai întoarce.
Dacă ar fi să îndeplinim testamentul lui Eminescu cu privire la viitor, ar fi momentul să ne gândim serios la acest lucru. Pentru aceasta va trebui să acționăm în consecință, încercând să valorificăm fiecare oportunitate care ni se oferă. Putem considera alegerea nesperată a noului președinte, în toamna anului trecut, ca un semnal, în sensul că el ar fi omul potrivit pentru o astfel de lucrare. A nu se uita însă că cu o floare nu se face primăvară și nu-i putem pretinde lui Iohannis să se preocupe singur de viitorul nostru. Credem, deci, că interesul pentru un destin mai bun al românilor trebuie să ne aparțină, nouă, celor mulți. De aceea, ar fi cazul să ne pese de ceea ce se întâmplă pe scena politică a țării, să renunțăm la ipostaza de simpli spectatori și să luăm atitudine, devenind forță de influențare a direcției de mers a țării.
În concluzie, semne bune pentru un nou început promițător ar fi. Lupta împotriva corupției declanșată cu atâta întârziere ar fi un important semnal în acest sens, dat fiind faptul că ea constituie principala cauză a degradării societății românești, destructurată prin infiltrarea răului în toate straturile și structurile acesteia. Ducerea ei la bun sfârșit ar constitui un important pas spre normalitate, iar economia țării să nu mai poată constitui o halcă de prădat după bunul plac al celor cu pâinea și cuțitul în mână.
Un alt aspect ce trebuie remarcat ar fi preocuparea guvernului pentru o mai bună colectare a banului la buget, prin reducerea drastică a evaziunii fiscale, lucru deloc de neglijat, dacă avem în vedere că el a tot fost ocolit, și nu neintenționat, în toți acești 25 de ani. O mai bună colectare la Bugetul țării și o politică economică sănătoasă ar duce la sporirea alocărilor pentru investiții și creșterea numărului locurilor de muncă, educație și sănătate, pentru un trai mai bun. Ameliorarea condițiilor de muncă și de viață ar rezolva multe din problemele cu care țara se confruntă astăzi: slaba activitate economică, imigrația, sărăcia și cerșetoria. O politică adecvată de promovare a investițiilor ar pune România în situația de a-și repatria o bună parte din milioanele de fii ai săi obligați să-și câștige traiul pe alte meleaguri, cu implicații extrem de importante în îmbunătățirea climatului familial și educațional etc. Starea de normalitate s-ar putea instala astfel în scurt timp, iar primii vlăstari ai unui asemenea demers vor și apărea, nu peste multă vreme și se vor concretiza într-un trai mai bun și un climat de viață general, de nivelul țărilor europene civilizate. Cu o altă imagine în fața lumii și îndeosebi a țărilor europene, România își va putea recăpăta prestigiul pierdut, devenind un partener credibil, bucurându-se de stima și respectul celorlalte popoare. Cu o astfel de înfățișare, cu siguranță și demersurile noastre privind unirea cu Basarabia (important deziderat și pentru marele poet), vor avea ecoul scontat, ceea ce înseamnă că viitorul mare pe care ni l-a prezis Eminescu poate fi înfăptuit, chiar din zilele noastre, cu condiția ca să dorim acest lucru și să acționăm în acest sens.
