„Istoria unui vis - o poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra"

Sâmbătă, 16 mai 2015, la Hotel Sighișoara, a avut loc lansarea cărții „Istoria unui vis - o poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra", al cărei autor - Vali Șerban este unul dintre cantautorii de muzică folk ce și-a împletit visele și drumurile la vremea tinereții cu regretatul poet Adrian Păunescu.

În acest meritoriu demers de la Sighișoara, alături de Vali Șerban au stat alți trei corifei ai muzicii folk: Adrian Ivanițchi, Florin Săsărman și Sorin Minghiat (cu al lui flaut fermecat), cei care, prin cântecele lor, au întregit o fărâmă de timp, în care nostalgia versurilor a devenit purtătoare de sacru.

Cenaclul Flacăra a fost o mișcare uluitoare a acelor ani. În toată Europa de Est nu s-a întâlnit un astfel de fenomen, mărturie stând miile, zecile de mii de tineri participanți la impresionantele manifestări culturale de masă.

După Adrian Ivanițchi, „povestea" scrisă de Vali Șerban este „o carte jucăușă, ludică, având adunate între coperțile ei tot felul de întâmplări ce întregesc imaginea acelor vremuri". La rându-i, Florin Săsărman, a ținut să puncteze pe marginea „facerii" cărții: „S-a scris destul de mult despre cenaclu, unii folosindu-se de o doză de răutate și mai ales au scris cei care au fost cumva pe marginea lui sau cei care au auzit câte ceva despre cenaclu și mai cu seamă despre Adrian Păunescu, pe când cartea recent apărută poartă între filele ei o lecție despre prietenie, adevărata poveste a acelor făuritori de frumos mai presus de uitare."

Vali Șerban spune că a adăugat subtitlul „O poveste subiectivă", care astfel îl pune la adăpost de eventuale critici (potrivit autorului, ele au și apărut între timp) „ale dragilor și scumpilor prieteni de scenă din cenaclu". În primul rând cartea cuprinde ipostazele unor trăiri fără egal prin acel unic fenomen de amploare, care dintr-o împlinire a unui ideal s-a transformat într-o mișcare socială, până la urmă cenaclul Flacăra devenind o tribună socială, apoi o tribună politică, o voce tot mai plenară din momentul în care a început să se instaureze dictatura, care în cele din urmă a dus la interzicerea cenaclului.

Constrângerilor din artă și cultură li s-a suprapus mărirea cozilor la magazinele unde alimente de bază ale subzistenței au fost raționalizate. „De la îngroparea poeziei, muzicii și a altor elemente ale profunzimii sub un morman nepermis de mare și eteroclit de naționalism, ce a umplut scena nu cu lopata, ci cu buldozerul, sfârșitul nu putea să fie departe, cu atât mai mult cu cât poetului Adrian Păunescu îi suflau în ceafă dușmanii săi de foarte mult timp. Pe de altă parte, ar fi fost și periculos să-l debarci pe Păunescu dintr-o dată și fără motiv", a relatat Vali Șerban.

Interzicerea cenaclului s-a întâmplat în urma acelui nefericit accident din 15 iunie 1985, de pe stadionul din Ploiești. „Woodstock-ul românesc" a debutat la ora 18 și a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună, sub a cărei amenințare Păunescu a făcut greșeala ca în loc să suspende spectacolul, să rostească cuvintele eroice „cei care se tem pot să plece acasă, ceilalți pot să rămână". Furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au intrat în panică și s-a iscat o îmbulzeală, din care au rezultat 6 morți și mai mulți răniți. La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste. Cenaclul a fost interzis, Păunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.Vali Șerban în cartea lui încearcă să redea atmosfera din interiorul cenaclului, acolo unde lucrurile de cele mai multe ori erau trăite cu intensitate, întrucât Adrian Păunescu cerea din partea tuturor membrilor o disciplină spartană. Potrivit autorului, „doar prin umor, prin abordarea ideii de libertate cu toată disperarea, au reușit să supraviețuiască întregi la minte, de la un turneu la altul".

Prezentarea de carte a fost completată de un recital folk, în care aducerile aminte, cântecele și poezia au readus în sufletele celor prezenți nostalgii și acel neostoit dor de frumos, în care mesajul poetic îmbracă prin acompaniament, acel sunet blând de chitară, amintirile unui timp irepetabil: „Când eram mai tânăr și la trup curat/ Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat/ Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat/ Când eram mai tânăr și la trup curat… (Amintirea Paradisului - versuri ale poetului Cezar Ivănescu, voce Adrian Ivanițchi) sau un alt cântec cu un alt interpret: „Eu mi-s ficior făcut în cânt și dintr-o țâță am supt pământ/ Și din cealaltă vale deal și-un piept de spart pentru Ardeal/ Nici n-am cerșit, nici n-am furat nici cine mi-a greșit n-a stat/ N-am fost nici slugă, nici stăpân doar taică-miu murea român…" (Baladă pentru Transilvania, autor Augustin Frățilă - voce Florin Săsărman), dar și toate celelalte cântece care au răsunat până târziu în noapte.

O seară împlinită, în care o carte și-a luat zborul ducând cu ea o poveste spre inimile atâtor cititori.

Lasă un comentariu