Gheorghe Mihuț, specialistul din U.M. 01244 Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Ferice de omul pe care-L ceartă Dumnezeu. El face rana și tot El o leagă. El rânduiește, iar mâna Lui tămăduiește.

Plutonier adjutant-principal Gheorghe Mihuț, născut la data de 28 aprilie 1940, în comuna Urisiu, fostul raion Reghin, din părinții Gheorghe și Nastasia. Tatăl Gheorghe a participat la Marea Unire din anul 1918, fiind în frunte cu tricolorul, urmat de alți săteni. De asemenea, tatăl Gheorghe a fost ales primar al comunei Urisiu, a îndeplinit funcția de șef atelier la Câmpia Turzii, iar în anul 1940 frumoasa sa soție, Nastasia, l-a trimis pe front pentru apărarea țării, ea rămânând acasă cu șase copii. Gheorghe a avut 11 ani când i-a plecat tatăl la război. Nu le-a fost ușor. Casa a ars în întregime, fiind bombardată, locuința lor fiind cerul liber. Lampa le erau luna și stelele. Mama Nastasia, împreună cu copiii mai mari, a început să care lemne din pădure, pentru a-și construi o nouă casă. Căruța de transport le era spatele. În aceste clipe din viața acestor suflete necăjite intervine Bunul Creator: „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca, dacă vei merge prin foc nu te va arde și flacăra nu te va aprinde".

După terminarea celor șapte clase elementare din comuna Urisiu, Gheorghe a luat singur viața în piept și a plecat din comună, s-a înscris la școala profesională de construcții. A lucrat pe șantierele patriei. Nu și-a neglijat studiile. A urmat școala de șef de tren la CFR, unde a și lucrat până în anul 1960. De menționat că în toată această perioadă a trebuit să se descurce singur. Tatăl s-a întors de pe front cu grave probleme de sănătate, cu gloanțe în plămâni. În anul 1951 a decedat. Gheorghe, fiind un om cinstit, harnic, umil și cu bun-simț, a fost selecționat pentru școala de subofițeri tancuri și auto, specialitatea tancuri, iar după absolvire a fost repartizat la unitatea de tancuri din Garnizoana Târgu-Mureș, îndeplinind funcții importante, printre care și mecanic-conductor de tanc. Cunoștea tancul ca pe el însuși. Tancul îl asculta, iar Gheorghe îl iubea. A participat la toate aplicațiile executate de către eșaloanele superioare, de fiecare dată obținând calificativul „Foarte bine"! A fost decorat cu cele mai înalte ordine militare, bun camarad cu colegii, sufletist cu subordonații.

Armata s-a mândrit cu un asemenea specialist, care a știut întotdeauna să-și aleagă prietenii și dușmanii. În anul 1965, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, doamna Maria, la care se uita ca la o icoană. O iubește mult. În urma celor doi grădinari, a răsărit o floare, un frumos și deosebit inginer. De remarcat că anul acesta Gheorghe și Maria împlinesc 50 de ani de căsătorie. Se iubesc și acum mult, ceea ce mă face să cred că acești oameni se vor iubi și în veșnicie.

Eu le doresc viață lungă și liniștită!

2 comentarii

  1. Suma 28 septembrie, 2022 at 11:13 Răspunde

    Felicitari si la multi ani !!!
    si eu am avut onoarea de al cunoaște facind armata la aceasi unitate militara.
    fostul nostru comandant capitanul Nicolae Oprea pe atunci mi-a rămas în minte și după 40 de ani.
    Bunul Dumnezeu sa îl ierte, a fost un om foarte bun!
    Stimatul Domn Minut mă cunoaște și el,deoarece an fost singurul soldat care a condus biroul front (fără ofițer ) după îmbolnăvirea serioasă a Maiorului Iorga.
    ma gândesc cu drag la acele vremuri.
    Dumnezeu sa va binecuvânteze !!!

    • GHEORGHE 18 februarie, 2023 at 11:29 Răspunde

      SUMA, sunt un fost militar in termen de la UM 01244 Tg. Mures. Cotingent cu Frt, FLORESCU DANIEL, care a lucrat la Biroul Front , iar la trecerea in rezerva (in 27.02.1985), ai ramas tu pe functie, la acest birou. Am ramas in bune relatii cu FLORESCU DANIEL dupa trecerea in rezerva. Accesand facebook-ul am gasit acest comentariu la tau. La o discutie telefonica, am amintit de tine. Florescu ar vrea sa te contacteze dar nu are nici un nr. tel, e-mail, etc.etc. Te rog sa-l contactezi pe FLORESCU la tel. 0722 /192 051 sau contacteaza-ma pe mine. Tel 0756023801, e-mail: gbardasu@auchan.ro
      O zi buna
      BARDASU GH.

Lasă un comentariu