Complementul circumstanțial de loc

Distribuie pe:

Circumstanță, circumstanțe, s.f. împrejurare care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; totalitatea unor condiții date (din lat. circumstantia).

Circumstanțial, -ă, circumstanțiale, adj. (în sintagma) complement circumstanțial - complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune (din fr. circumstanciel). Circumstanțele pot fi de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop etc.

Ex. „De ieri, albinele pe via ta, roiesc." (Ion Pillat): de ieri - complement circumstanțial de timp; pe via - complement circumstanțial de loc.

Complementul circumstanțial de loc exprimă starea pe loc, direcție sau punctul de plecare (sosire). În idiomul indo-european, se folosea cazul locativ pentru a exprima locul (fără ideea de mișcare). În limba latină, sensul de locativ a fost preluat de cazul ablativ, numit ablativul locativ: in urbe (cu prepoziție), Syracusis obiit Dio - Dio a murit în Syracusa (în limba latină, substantivul în ablativ era folosit și fără prepoziție - Syracusis). Sensul locativ (complementul circumstanțial de loc) se exprimă în limba latină prin părți de vorbire nominale la cazul acuzativ: ad urbem ire (a merge în oraș), reditus in patriam (reîntoarcerea în patrie). Exemplele sunt preluate din Culegere de texte latine și compendiu de gramatică de Gh. I. Șerban.

În aceeași sursă bibliografică sunt amintite adverbele de loc, majoritatea având funcția de complement circumstanțial de loc: hic (aici), ibi (acolo), foris (afară). În sintaxa genitivului este amintit și genitivul locativ: Ego sum domi (domi fiind un complement circumstanțial de loc, variantă în declinare a substantivului domus) - Eu sunt acasă.

În limba română (precum în toate limbile romanice) s-a păstrat sfera raportului local (loc, direcție, limitele spațiale, punctul de plecare și de sosire). Cu nuanțe sintactice se exprimă spațiul străbătut: A mers cinci metri. (În enunțul acesta sensul cantitativ este asigurat prin folosirea atributului - sursă Theodor Hristea). În Gramatica Academiei este inclus în sfera complementului circumstanțial de loc și numeralul. „N-ai umblat toată ziulica două poștii ca mine, pe jos" (Caragiale), iar ca nuanțe sunt amintite cea de timp sau de măsură. În situația aceasta, Theodor Hristea folosește, în variantele de interpretare, termenul complement complex.

Cazul ablativ, inexistent în limba română, se traduce prin acuzativ cu prepoziție (În Gramatica Academiei se menționează că acest tip de complement se construiește cu foarte multe prepoziții și locuțiuni prepoziționale care preced substantive, substitute ale substantivelor) aflate la cazurile acuzativ, genitiv, dativ (mai rar) și adverbe. Despre prepoziții și cazurile cerute de acestea s-a prezentat la capitolul Morfologie.

Ex. „Prin cosmos / auzi-s-ar atunci măreții mei pași / … Când aș iubi / mi-aș întinde spre cer toate mările …" (Lucian Blaga). Complemente circumstanțiale de loc exprimate prin substantive la cazul acuzativ sunt: prin cosmos și spre cer.

În exemplul: „Agop din Bazar stătea nemișcat deasupra hambarului, aruncând priviri speriate în juru-i… cine avea ochi buni putea să vadă insula Marmara, legănându-se în mijlocul mării ca o arcă greoaie." (Radu Tudoran). Prepoziția compusă deasupra și locuțiunea prepozițională în mijlocul preced substantive la cazul genitiv cu funcția sintactică de complemente circumstanțiale de loc. Tot cu aceeași funcție se folosește și pronumele personal la cazul dativ i precedat de locuțiunea prepozițională în juru (-) folosită mai ales cu genitivul.

Mai rar se folosesc substantivele în dativ, fără prepoziții sau locuțiuni prepoziționale având funcția de complement circumstanțial de loc: „Agripina se opri locului." (Galaction) „S-a așternut drumului." (folclor).

 

Lasă un comentariu