Gustul amar al ultimelor alegeri prezidențiale, nu a fost uitat prea ușor de românii din Diaspora, care și-au făcut auzite doleanțele tot mai des în ultimul timp, printre care, la loc de frunte, se situează dorința de a vota prin corespondență la alegerile prezidențiale, euro-parlamentare și parlamentare. Cei peste 3 milioane de români care trăiesc înafara granițelor țării, susțin că aduc în țară fonduri reprezentând 6% din Produsul Intern Brut, fapt pentru care se văd îndreptățiți să solicite prin intermediul Partidului Mișcarea Populară semnarea proiectului de lege privind instaurarea votului prin corespondență pentru cetățenii români din Diaspora.
Departe de a nega importanța exercitării dreptului de vot a românilor din Diaspora, cei mai mulți dintre românii care nu au părăsit granițele României decât ocazional, se întreabă dacă nu cumva prin adoptarea unei astfel de legi s-ar deschide cutia Pandorei. Cât de jenant ar fi dacă la o astfel de acțiune s-ar demonstra că sunt mai mulți români înafara granițelor decât cei care figurează în baza de date a instituțiilor specializate în monitorizarea acestora sau că au votat într-un procent cu mult mai mare decât cel înregistrat în țară, ca să nu spunem în totalitate. O astfel de practică ar lăsa loc la interpretări și suspiciuni care nu pot fi eliminate prea ușor având în vedere caracterul extern al unui astfel de vot.
În Europa există precedente ale unei astfel de practici, dar sunt precedente pline de controverse. Să spunem totuși că votul la distanță poate îmbrăca două forme și anume, votul electronic, prin Internet, sau votul prin buletine tipărite pe hârtie și trimise prin poștă, cu plicuri închise. Irlanda a încercat introducerea votului electronic în anul 2002, dar a renunțat la el din pricina nenumăratelor suspiciuni legate de frauda în alegeri. O tentativă în votul electronic a înregistrat-o și Marea Britanie, în anumite alegeri locale, însă a anunțat că, în urma experienței înregistrate, nu dorește generalizarea procedurii. În Spania, Italia și Portugalia votul electronic a fost testat în cazuri limitate, dar nu a fost adoptat prin lege. În anul 2009, în Germania, a fost invalidat integral votul electronic, considerându-se că acest procedeu nu garantează pe deplin corectitudinea și secretul votului. În acest domeniu, pulsul se lua de obicei din Olanda, un stat aflat mereu în avangarda revoluționării procedeelor de votare. Se pare însă că nici acolo votul electronic nu a suscitat o încredere deplină. În fine, de cealaltă parte s-ar situa doar Elveția, care a adoptat treptat acest procedeu, începând cu anul 2003, în prezent ajungând la un procent de 30% din corpul electoral care uzează de acest procedeu și de Franța, care, în baza experienței dobândite, recomandă totuși limitarea lui pentru cazurile alegătorilor aflați la mare distanță.
Experiența altor state ar trebui totuși să ridice și la noi niște semne de întrebare. Cel puțin două probleme majore au fost identificate ca fiind esențiale:
1. Nu poate fi determinat în proporție de 100% dacă persoana care votează este într-adevăr cea vizată.
2. Atâta timp cât sistemul informatic poate fi penetrat, votul este supus fraudării.
3. Costurile de securizare și întreținere a sistemului în ceea ce privește votul prin Internet sunt majore și nu asigură protecție totală a secretului de vot.
4. Menționarea intenției de vot la distanță prin sistem electronic cu cel puțin șase luni înainte de votare, astfel încât să se permită desfășurarea operațiunilor tehnice necesare.
Dacă suntem tentați să spunem că România nu are experiențe anterioare pe baza cărora să construiască o anumită strategie pentru votarea la distanță. Să nu uităm că în timpul guvernării Năstase s-a experimentat un astfel de procedeu cu militarii aflați în misiune în Iraq și Afganistan. Acea experiență însă nu a fost supusă unor verificări independente care să confirme declarațiile oficiale potrivit cărora operațiune a fost un succes.
Tema votării la distanță nu e chiar floare la ureche, fapt pentru care, așteptăm să vedem cum răspund partidele politice solicitării formulate de către Președintele Klaus Iohannis de a fi găsită soluția optimă în timp util, astfel încât votul prin corespondență să fie reglementat cu cel puțin un an înainte de alegerile parlamentare.
