„Copiii clipelor, din «Turnirul Scriitorilor»"

Distribuie pe:

I-am întâlnit în Cetatea Sighișoarei. Doamne, cât de fericiți erau, se jucau precum copiii neprihăniți în țărâna poemelor, pasându-și unul altuia mingea făcută ca pe vremuri din crâmpeie zdrelite ale rotundelor cuvinte dătătoare de plinătate și genunchi juliți.

Ca într-un joc, Ion Mureșan (Muri) pasa mingea Gabrielei Adameșteanu, aceasta făcând echipă ad-hoc cu Magda Cârneci, Simona Chițan, Florica Courriol, Ioana Crăciunescu, Gabriela Costa, Lora Nenkosca, Ligia Dana-Ilin (un Dalai Lama în devenire), Liliana Nicolae, Simona Grația-Dima, Alice Valeria-Micu, Gabriella Koszta și, nu în ultimul rând, Carmen Mușat. Mingea trecea de la unul la celălalt, Christel Ungar pasând-o coordonatorului de joc Ovidiu Șimonca.

Curgeau cuvintele precum praful stelar prins pe aripile fluturilor, în timp ce Vasile George Dâncu, alături de Jean Louis Courriol, erau îndrituiți observatori federali ai Turnirului Scriitorilor, iar pe post de portari, Ștefan Damian și Steinar Lone - francezul. În loc de fanioane la colțuri, precum praporii, italianul poet Marco di Pasquale, Dan Shafran, traductorul sau traducătorul, Mircea Cipariu și Alexandru Cistelecan, mureșeanul așezat haiducește în vintrea pirostriilor Vetrei. În șaua-i nomadă, iradia bățos Béla Markó - secuiul urcat pe greabănul unei gloabe șturlubatice, lățindu-și nările a pustă sălbatică ori de câte ori se marca câte-un imaginar gol la o poartă secuiască ce dădea spre nedefinite jinduite ținuturi.

În calitate de arbitru, fluiera pe-un picior de plai angelica Nora Iuga, pe când pudica Mariana Gorczyca, a cărei crosă de golf i-a lăsat bătături în palme de la ultima carte, era ocupată cu amenajarea podiumului de premiere. Premiile constau în câteva duzini de „sti-gloanțe" fain ornamentate, extrase cu dedicație din hruba lui Teo, „distilarul", aghesmuind de la o poștă a miros de pălincă bătrână de vânătă prună.

Cuvintele săreau jucăușe prin versul alinat în ciupitură de chitară a cantautorului Adrian Ivanițchi. Fiecărui dornic de nostalgie, i s-a repartizat un anumit timp, o sarabandă, în care jocul de-a joaca ambasadorilor interschimbabili a devenit un fel de „baba oarba" sau „de-a prinsa", sau „podul de piatră". Un timp în care cei aleși pe-o sprânceană sunt îndrituiți diplomatic pe post de trimiși ai trimișilor, emisari ai lui Klaus Iohannis, transilvanul, cu acceptul tacit al lui Victor Ponta, guvernantul, dând slobod lui Maior, sereistul, acesta luând cap compas țara descoperită de Columb, iar Cioroian (ce nume predestinat croncănitului) luând locul lui Lesco sau Manolescu, la UNESCO sau NATO, că tot nu mai țin minte și n-are importanță, Hurezeanu, „homeinul" sau „gurul" de la Digi TV, a devenit intempestiv trimisul lui Dumnezeu la Berlin.

Privind precum gânditorul de la Hamangia, tot așa aducându-mi aminte de poetul Nicolae Băciuț, trecătorul, ce își oglindea visător ochii în ochii lui Nichita Stănescu, purtându-și de pe acum în geantă-și „necroloaga" tablă de piatră a veșniciei. Nu trebuie uitat cel mai sobru dintre acești copii ai cuvântului, neostoitul actor Nelu Roman, un Don Quijote pribeagul al zilelor noastre.

Toboșarul Cetății, bătând înțelepțit toba, ne zice: „Nu uitați! Vorbele bune te scutesc de durerea de dinți, iar pomii, precum oamenii, oricât ar vrea, nu-i vei vedea crescând până la cer".

Lasă un comentariu