ASA a făcut rocada cu Steaua în clasament. Astra - ASA Târgu-Mureș 3-1

Distribuie pe:

Formația ASA Târgu-Mureș a pierdut fotoliul de lider al clasamentului din Liga I, după ce a fost învinsă la Giurgiu, de Astra, cu 3-1, în penultima etapă a campionatului. Meciul a început cu o bară a gazdelor: Budescu a executat o lovitură liberă, mingea l-a atins pe Feussi și a fost la un pas să intre în poartă. Alibec a deschis scorul, după o pasă genială cu călcâiul a aceluiași Budescu. Feussi a trimis periculos o minge în fața porții, dar Hora nu a avut reacție pentru a împinge mingea în plasă. Oaspeții au egalat până la urmă, după o execuție fără cusur a lui Claudiu Bumba, care l-a învins pe Lung cu un șut de la marginea careului. De Amorim a făcut o cursă irezistibilă pe flancul stâng, a centrat în fața porții, de unde Alibec a îndeplinit o formalitate și le-a adus pe gazde din nou în avantaj, după 63 de minute de joc. Trupa lui Ciobotariu nu și-a mai revenit și nu a mai avut nicio ocazie până la final. În minutul 87, după un gol anulat gazdelor pe motiv de ofsaid, Gonzales l-a lovit pe Budescu în careu și a urmat o încăierare generală între jucătorii celor două echipe, urmările fiind 4 cartonașe roșii, câte două de fiecare parte (Laban, Ben Youssef / Gonzales, Viciu). Centralul Colțescu i-a arătat cartonașul roșu și lui Junior Morais, dar acesta a rămas pe teren până la finalul partidei. S-a terminat 3-1, după ce rezerva Fatai a marcat pe un contraatac, după ce a scăpat singur cu portarul de la jumătatea terenului. ASA speră acum la un pas greșit al Stelei la Iași, dar și la o victorie pe teren propriu, contra Oțelului. ASA Târgu-Mureș va întâlni în ultima etapă pe Stadionul Trans-Sil, de la ora 20, echipa Oțelul Galați. Narcis Răducan, președintele executiv al lui ASA Târgu-Mureș, a recunoscut cu fair-play, la finalul partidei de la Giurgiu, superioritatea Astrei.

„Trebuie să recunoaștem că am pierdut o posibilitate foarte mare. Cred că și Astra a jucat cu mare ardoare azi, dar și ASA foarte slab. Am făcut greșeli nepermise, să recunoaștem că Astra a fost mai bună. Am intrat în jocul lor, pe contre, iar asta ne-a costat. Trebuie să știm să pierdem... Mă așteptam să câștige Steaua cu Botoșani, dar când vrei să câștigi un campionat, trebuie să te bazezi pe forțele tale. Așa cum i-am ajuns din urmă pe Steaua pe forțele noastre, așa trebuie să o facem și acum. Încă o dată, Astra a fost mai bună, dar cred că a mai fost un cartonaș roșu la Morais, iar el a rămas în teren...", a declarat imediat după meciul cu Astra, Narcis Răducan.

Cu toate acestea, oficialul mureșenilor crede încă în șansele echipei sale la titlu. Pentru asta, ASA trebuie să învingă Oțelul în ultima etapă, pe teren propriu, iar CSMS Iași să scoată cel puțin un egal în fața Stelei.

În etapa a 33-a s-au consemnat rezultatele: Gaz Metan Mediaș - Concordia Chiajna 2-0, Petrolul Ploiești - Dinamo 0-3, Oțelul Galați - Universitatea Cluj 2-1, FC Viitorul - FC Brașov 0-2, CFR Cluj - Rapid 2-1, Ceahlăul Piatra Neamț - CSU Craiova 2-1, Pandurii Tg. Jiu - CSMS Iași 5-2, FC Steaua - FC Botoșani 2-0 și Astra Giurgiu - ASA Târgu-Mureș 3-1.

LIGA 1 CLASAMENT

Loc. / Echipa / Puncte

1. Steaua București 70

2. ASA Târgu-Mureș 68

3. CFR Cluj 57

4. Astra Giurgiu 54

5. Petrolul Ploiești 52

6. CSU Craiova 50

7. Dinamo București 48

8. FC Botoșani 46

9. Pandurii Tg. Jiu 42

10. CSMS Iași 42

11. Viitorul Constanța 42

12. Gaz Metan Mediaș 38

13. Concordia Chiajna 38

14. FC Brașov 35

15. Rapid București 33

16. U Cluj-Napoca 32

17. Oțelul Galați 29

18. Ceahlăul Pt. Neamț 27

Lasă un comentariu