…Azi, „miticii" – urmașii Păturicilor - zburdă prin toate instituțiile statului!

Distribuie pe:

Cineva spunea că este suficient să-l privești în ochi pe Mitică (de Dragomir, fostul șef al LPF, o fi vorba?), ca să vezi cum arată un șmecher - hoț! Da, ar fi o soluție. Numai că el, Mitică (Miticii) are antecedente. Este urmaș, cu drepturi (de autor) în regulă. Întrebat care este chipul sau care sunt chipurile lui Dinu Păturică - din „Ciocoii vechi și noi" de Nicolae Filimon - în lumea noastră, regizorul român Gelu Colceag răspundea următoarele:

„Chipurile lui Dinu Păturică sunt atât de numeroase, încât îmi este imposibil să le număr. Priviți în jurul dumneavoastră, la televizor, în Parlament,… peste tot…".

Într-adevăr, Dinu Păturică - dar și Chera Duduca (un fel de Elena Udrea!), Andronache Tuzluc etc. - zburdă azi prin toate instituțiile statului, de parcă ar fi clonate. Însă cel mai bine se observă acest lucru în campaniile electorale. Atunci ies, cel mai bine, la lumina zilei, tipologiile lui Păturică și Mitică. Iar când parvenirea (prin minciună, lingușire și infatuare) este singurul scop al celor care au ajuns, vremelnic (dar se cred nemuritori!), să conducă, nemeritat, țara, nu este deloc întâmplător că - potrivit unor canale media - România este astăzi percepută ca una din cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, cu cei mai mulți corupți (Păturici și Mitici) la mia de locuitori. Ce mai, o corupție generalizată. Trist record! Drept care, nu doar la nivel UE, ci chiar la nivel mondial, România se află - conform unui Raport al Transparency International - printre cele mai corupte țări, fiind pe locul 84 din 163 de țări! Și abia pe locul 62 la capitolul „democrații adevărate".

Ultimele „descinderi" ale procurorilor DNA (și nu numai) argumentează, din păcate, acest… trist adevăr!

Lasă un comentariu