O săptămână în Istanbul

Distribuie pe:

Echipa Comenius a Școlii Gimnaziale Cristești a ajuns la Istanbul, Turcia. Doi profesori au reprezentat școala noastră: Nagy Beatrix Orsolya și Nyárádi Eszter, alături de doi elevi din clasa a VIII-a: Bokos Cristian și Oltean Dragoș. Scopul prioritar al întâlnirii între 3-9 mai a fost discutarea raportului final al proiectului.

Coordonatorii din Turcia ne-au oferit foarte multe spactaculozități și evenimente culturale. Veniți, în total, din 6 țări: 12 profesori și 13 elevi, în prima zi după deschiderea oficială, simbolic, am plantat, în curtea școlii gazde, copacul „iuda", ceea ce reprezintă o amintire a vizitei noastre, dar în același timp reflectă tema proiectului nostru, ocrotirea naturii.

În cadrul tematicii proiectului, în legătură cu ecologizarea și protecția mediului, am vizitat una din cele mai mari stații de epurare a orașului, care funcționează cu un mecanism foarte modern.

Vizitarea acvariului din Istanbul cu foarte multe specii de pești și alte animale acvatice, cât și pădurea tropicală cu efectele sale reale, a fost o experiență de neuitat pentru noi.

Croaziera cu vaporul pe Bosfor, noaptea, a fost ceva extraordinar, cu o priveliște fabuloasă a palatelor, moscheelor, catedralelor și bisericilor. O adevărată priveliște despre Turcia ne-a oferit vizitarea palatului Domalbahce, construit de către sultanul Abdul Medzsid I, care îmbină stilurile baroc și neoclasic, dar se poate observa și stilul otoman.În acest palat se află cel mai mare candelabru de cristal din lume, cadou de la regina Victoria de 4 tone și jumătate cu 750 de becuri.

Parcul Emirgan, plin cu lalele colorate (floarea tradițională) și copaci rari, este unul dintre cele mai mari parcuri publice din Istanbul, cu o suprafață de 4,7 hectare.

Turnul Galata reprezintă una dintre cele mai mari atracții ale orașului, datorită panoramei de 360 de grade asupra Istanbulului.

Prin vizitarea unei mănăstiri de vis am pătruns în viața mohamedană, care era direcționată către toleranță. Apoi copleșiți de nostalgie, ne-am urcat pe tramvai cutreierând Piața Tacsim. Am intrat și în biserica Sf.Anton construită după stilul neogotic, fiind una dintre cele mai importante biserici creștine din Istanbul.

Intrarea în Muzeul Armatei turcești ne-a oferit o adevarată prezentare a armelor otomane și a tehnicilor de luptă, iar demonstrația soldaților din curtea muzeului ne-a făcut să ne simțim ca într-un adevărat atac otoman.

Ziua cea mai frumoasă am petrecut-o în jurul Sultanahmetului, care este partea cea mai veche a orașului. Palatul Topkapi, o operă inestimabilă de arhitectură, cuprinde numeroase clădiri și camere, unde se găsesc exponate variate, de la porțelanuri și covoare până la armuri și manuscrise islamice medievale. Moscheea Albastră, construită în timpul domniei sultanului Ahmed I, între anii 1609-1616, este decorată cu panouri interioare de faianță în majoritate de culoare bleu. După o tradiție musulmană, în încinta moscheii femeile nu pot intra fără a avea capul și umerii acoperiți, totodată este interzisă intrarea cu papuci.

Un alt obiect turistic este „Hagia Sophia", biserică foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin, fiind ultimul exemplu de arhitectură bizantină.

În fața Moscheei Albastre se află Hippodromul, una dintre cele mai faimoase zone în Constantinopolul Bizantin, care era folosit ca loc de întâlnire pentru politicieni, pentru curse de cai și alte activități atletice. Și acum se vede Obeliscul lui Theodosius, Coloana lui Constantin, Coloana lui Serpentine, cât și Fântâna Germană, care, construită în 1898, a fost un cadou de la împăratul Kaiser Wilhelm II către sultanul otoman Abdulhamit, când acesta a vizitat Istanbulul.

Odată cu vizitarea celui mai îndrăgit monument din Istanbul, Bazilica Cisterna („Palatul Scufundat" sau „Cisterna Scufundata"), călătoria noastră turcească se va opri. Cisterna, rezervorul subteran, situată la 150 metri sud-vest de Hagia Sophia în peninsula istorică Sarayburnu, a fost construită în secolul VI, în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian I.

În urma călătoriei noastre am constatat că Istanbulul este orașul care se întinde pe malurile a două continente, Europa și Asia, situat in nord-estul Mării Marmara. O îmbinare de culturi estice și vestice, cu mâncăruri speciale și gustoase, cu o muzică aparte, cu foarte mulți oameni în mișcare, dar care în numai câteva zile a putut să ne ofere o priveliște de neuitat, oameni prietenoși, darnici și veseli.

Prin coloristica culturilor, Istanbul devine un oraș aparte, care și-a lăsat amprenta în inimile noastre.

Lasă un comentariu