Conform principiului „să le spunem românilor ce le place să audă, după care vom mai vedea" - folosit de mai toate partidele în campaniile electorale -, agențiile de presă anunțau recent că, la Reuniunea Consiliului Național al PNL, programul de Guvernare al PNL, între 2015-2020, urmărește, nici mai mult, nici mai puțin, decât „Reclădirea României"! Ceea ce l-a făcut pe un analist-comentator să observe, ironic, faptul că „PNL nu-și propune lucruri simple, cum ar fi, de exemplu, reducerea numărului de gospodării care au wc-ul în curte, ci ditamai Reclădirea României". De ce? Întrucât e mai ușor să promiți „Reclădirea României" decât să asiguri ca toți românii să-și facă nevoile în baia din casă și nu în cutia de scânduri din grădină.
Am vizat acest exemplu, pentru a ilustra un lucru la care ne-am mai referit în comentariile noastre: de circa 25 de ani trăim din…minciuni, din eludarea, cu bună știință, a adevărului, din promisiuni cu iz electoral. În realitate, România reală nu e cea din discursurile (și programele) politicienilor, ale guvernanților. E cea pe care o trăim cu toții, cu bune și, mai ales, cu rele. Căci este o tristă realitate că, pe măsură ce anii trec, ne împrumutăm și „reclădim" (ce anume, nu prea știe nimeni!), noi, românii de rând, sărăcim. Bunăoară, în mod firesc, orice împrumut, la care a apelat România, de-a lungul anilor, ar fi trebuit să se reflecte în dezvoltarea unor domenii social-economice și, pe cale de consecință, în ridicarea (creșterea) nivelului de trai al populației.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Banca Națională a României (BNR), datoria națională a României era, la un moment dat, de 96,129 miliarde de euro, adică circa 135 de miliarde de dolari (cifre variabile, evident)! Din această sumă, 75,814 miliarde de euro, circa 106 miliarde de dolari, erau scadente pe termen mediu și lung, iar restul de 20,315 miliarde de euro (28,46 miliarde de dolari) sunt (erau) scadente pe termen scurt.
Or, dacă luăm în calcul faptul că noul regim (așa-zis capitalist) - care azi a îndatorat România cu 96,129 miliarde de euro - a pornit la drum (după'89) fără ca țara să fi avut o datorie externă, ba, încă, a avut la dispoziție și o rezervă valutară de peste 1,5 miliarde de dolari, mulți români își pun cel puțin o întrebare: pe ce s-au dus miliardele de dolari (135 la număr) în condițiile implementării programelor de austeritate solicitate, la un moment dat, de guvernanți? Cu ce-i mai bine acum decât înainte de '89? Răspunsul (o parte din el) ni-l dau procurorii DNA, ai DIICOT etc. Aceștia ne arată, zilnic, prin intermediul televiziunilor, al presei, în general, cam pe unde au ajuns o parte din banii împrumutați.
Bani cu care, într-adevăr, vorba Programului PNL, s-ar fi putut „reclădi, în bună parte, România!"
Problema e alta. România - ne spun experții în economic - nu ar fi avut nevoie de rezolvarea problemelor economice curente cu ajutorul creditelor, dacă: 1) La conducerea țării era, chiar și numai în ultimii 10 ani, un alt președinte și un guvern care nu erau șantajabili și aveau voință politică pentru a opri (și nu, dimpotrivă, a le încuraja!) deturnările sistematice de fonduri de la Bugetul de Stat; 2) Dacă s-ar fi profitat de creșterea economică din anii anteriori crizei; 3) Dacă președintele, premierii aveau stofă adevărată de lideri naționali și ar fi putut convinge sau forța oligarhia locală să aducă înapoi în țară și să injecteze în economie miliardele de euro care au „plecat" în timpul tranziției ș.a. Să notăm, în acest context, că, potrivit unor surse consultate de digi 24.ro, circa 50 de români cu conturi secrete la sucursale din Elveția a băncii britanice HSBC ar fi investigați în prezent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Printre numele sonore de români (de pe lista investigată) figurează, printre alții, Viorel Hrebenciuc, Vladimir Cohn sau Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.
Or, așa stând lucrurile, rănile dinainte de '89 sau de la Revoluție nu s-au cicatrizat. Din contră, fisurile, crevasele din societate se adâncesc. Pare că un nor de ură și de dezbinare acoperă, tot mai larg, o țară din care tot mai mulți vor să plece. Și nu întotdeauna din motive pur economice.
Din păcate, într-o Europă rătăcită în lumea globalizării și a crizelor, egoistă și lipsită de mari lideri, o Românie dezbinată și debusolată rămâne o pradă facilă. Și mai e o problemă. Cineva se întreba: „În România, de ce tot ce-i bun se strică?" Și nu e vorba (doar) de pădurile, de glia strămoșească, de tot ce dau identitate acestei țări, ci și de lucruri ce țin de viața zilnică. De ani buni observăm că mai toate mărfurile sau serviciile care stau bine ca raport între calitate și preț dispar. De ce? Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal, se schimbă mereu. Din acest motiv, cine vrea să supraviețuiască trebuie să dea în client pentru a-și recupera taxele de protecție plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcționeze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii - „eu îți fac servicii ție, tu mie".
Așa se face că, deși anii trec, rănile rămân! O dovadă o constituie și faptul că, încă, statul român trebuie să împrumute, în acest an, 65 de miliarde de lei, (circa 14,5 miliarde de euro) pentru a putea să funcționeze în parametrii proiectați de buget. Adică să plătească salariile bugetarilor, pensiile, să susțină programele naționale de sănătate. Partea bună este totuși că necesarul de finanțare al României este în scădere cu 7% față de anul trecut și reprezintă 9,8% din produsul intern brut (PIB), consideră analiștii băncii austriece Erste.
Dar mai e mult, încă, până vom constata că, dacă ne tot împrumutăm și „reclădim", nu mai sărăcim! Dimpotrivă…
