Chiar dacă DOOM 2 este îngăduitor cu noi și acceptă ca formă corectă (și) căpșuni pentru pluralul cuvântului care definește fructul arbustului căpșun (cu pluralul căpșuni), încerc pe cât posibil să folosesc forma căpșune. Măcar în scris!
Dar, vorba ceea, când e...vorba de oral-verbal, educația impusă în scris o mai ia razna câteodată și tot... căpșuni zic, poftesc și mănânc!
Ce să-i faci?! Uzul impune regula. Se vede treaba că amatorii-consumatorii de căpșuni (ca fructe, nu ca arbuști!) sunt cel puțin la fel de mulți precum consumatorii de căpșune! Până câștigă o formă, sunt acceptate ambele! Prin piețe, vânzătorii, unii de căpșune, alții de căpșuni, au ce dorește clientul: și căpșune și căpșuni!
Oricum, oricâte forme de plural acceptate ar avea acest cuvânt, pofta mea de căpșune (căpșuni) este aceeași, de când mă știu! Ca și pofta de cireșe-cireși (și acest tandem e acceptat!).
Încă din fragedă copilărie mă străduiesc, prin atâtea și atâtea „probe" examinate-savurate cu mare poftă, cu mare plăcere, să stabilesc ierarhia în competiția preferințelor mele în materie de fructe de primăvară-vară: cireșele și căpșunele, sau căpșunele și cireșele?
Până acum, dar și de-acum înainte, cele două au împărțit și vor împărți ex aequo, primul loc!
Anul acesta, primele...cumpărate au fost căpșunele. Au apărut înaintea cireșelor de mai, dar cireșele vor recupera întârzierea, când se vor mai ieftini!
Sincer să fiu, nici căpșune nu prea mi-am permis să cumpăr în primele zile când au apărut pe piață. Prețul a fost (puțin spus) prohibitiv! Atât de mare, că mi-a pierit pofta, care nici ea nu era mică! Totuși, n-am mâncat frunzele de dorul căpșunelor, cum zice o vorbă veche. M-am consolat cu... mirosul, cu aroma care se răspăndea de pe tarabe, în toată piața!
Acum au ajuns la prețuri umane, 4-5 lei/kg. Cumpără lumea cu toptanul! Pentru gem, pentru dulceață!
Piața de cartier e micuță dar bogată, diversificată ca oferte. Pe la răsaduri ce mai e câte o coadă de 3-4 cumpărărtori, în rest, cozi... serioase sunt, mereu, doar la căpșune.
Mă număr printre căpșunari și cireșari. Nu, n-am fost în Spania și nici nu sunt erou din ciclul romanelor lui Constantin Chiriță, dar, cum m-aș putea numi dacă iubesc aceste minunate fructe?
Etimologic vorbind, sensul primar dat acestor cuvinte este de persoană căreia îi plac cireșele, căpșunele. Din păcate, tristele realități socio-economice ale vremurilor noastre au marcat o...involuție, o deteriorare a sensului cuvântului căpșunar, ajungându-se la tenta ușor peiorativă de azi, români de rangul doi, plecați la muncă, pe „plantații" de căpșuni din Spania, în speranța unui câștig mai bun.
Din fericire, o parte din acești căpșunari s-au întors acasă, prin satele lor, dar nu să-și risipească bruma de agoniseală, ci să pună pe picioare plantații de căpșuni aduși din Spania, odată cu „tehnologii" noi!
Au renunțat să mai construiască în Spania castele de nisip, s-au întors în țară și construiesc aici, prezent și viitor! Tot pe terenuri... nisipoase, dar prielnice căpșunilor. Și afacerilor rentabile!
Din nefericire, există și un revers trist al întoarcerii acasă! Un primar al unei comune vasluiene s-a socotit ce s-a socotit și a ajuns la concluzia că decât primar, mai bine căpșunar! S-a hotărât, el și încă vreo câțiva angajați de la primărie, să plece la muncă-n Spania. Legea le permite să-și ia 3 luni de concediu fără plată. Au plecat din țară spre a fi plătiți (mult mai) bine. Dac-o fi bine, cine știe când se vor întoarce...
Am văzut la începutul săptămânii trecute ce ravagii au făcut ploile torențiale, vijeliile, grindina, în județele din nord-vestul țării. Cel mai afectat este, se pare, Satu Mare. Chiar țara căpșunilor, cu capitala la Halmeu!
Să sperăm că plantațiile de căpșune n-au fost grav afectate! Cam tot Ardealul este plin de căpșune de Satu Mare sau de Arad (renumitele căpșune de Covăsânț sau Seleuș).
Nu știu cum se face, dar în ciuda vremii destul de friguroase din primăvară, căpșunele din această zonă a țării sunt dulci spre foarte dulci, adică foarte, foarte bune!
Nu știu dacă în sud, în Oltenia, a fost recoltă bună sau nu, dar o să-i întreb mâine, la piață, pe oltenii care veniră deja cu roșii, fasole și varză la vânzare. Știu că în comuna Călărași, vecină cu Dăbuleniul, fieful lubenițelor, au răsărit în ultimul timp, pe terenul nisipos, plantații de căpșuni, înființate fie de „spanioli" întorși acasă, fie de „statornici", care urmează exemplul și experiența consătenilor mai umblați prin lume.
Tot vorbind-scriind despre căpșune, despre Oltenia, memoria mă întoarce cu gândul și sufletul la verile copilăriei! Memoria...olfactivă e și ea activă, așa că simt și acum, plutind în aerul încălzit, de vară, aroma inconfundabilă a căpșunelor zemoase, „dulci ca zahărul și mari cât nuca"!
De multe ori lăsam joaca și mergeam la Piața Mare cu mama, pentru că întotdeauna îmi cumpăra înghețată pe băț de la „turcoaica" și căpșune. La fiecare fântână din piață și mai aproape de casă, la fântâna din EnglishPark, mama îmi spăla câte o porție mică de căpșune, pe care le devoram. Ajungeam acasă cu jumătate din căpșune!
Acum, tot scriind, chiar că mi se făcu poftă de căpșune! Mă duc să dau atacul la frigider, unde mi-a pus Maia o farfurie cu căpșune cu zahăr, cu indicația expresă „de consumat ca un desert târziu, pe la ora 17". E ora 10 a.m. Încă 7 ore de așteptare?! Aș!
Închei cu un fragment din articolul „Balul de sâmbătă seara", apărut mai demult în „FlAP" și în „Cuvântul liber":
Mie mi-e dor de un festin oltenesc, într-o frumoasă, caldă, senină zi de primăvară, la iarbă verde, cu mămăligă, cu brânză telemea, cu praz, cu ce s-o mai nimeri pe-acolo, și o ulcică de zaibăr! N-aș da acest meniu pe stridii de Marennes, consomeu de cuiburi de salangane, crap glasat cu sos francez, spinare de pui de căprioară cu semințe de pin, suprem de găină cu trufe de Perigord, corăbioare cu ortolani, fazani flancați de potârnichi la frigare pe pateuri crocante, înghețată cu alune turcești (o parte dintr-un meniu princiar de la Palatul Elysee din 6 octombrie 1896, dat de președintele Franței, Felix Faure, în onoarea oaspeților săi de vază, familia Țarului Nicolae al II-lea)!
Toate cele înșirate mai sus nu fac doi bani (deși sunt scumpe!) pe lângă „dinner-ul" oltenesc cu protocol 0 ( adică fără protocol!), servit la iarbă verde, de pe o față de masă (musai în carouri alb-albastre!), cu muzică bună, adică trilurile păsărelelor de prin copacii aliniați de-a lungul malurilor Jiului! În locul aerului condiționat, adierea vântului să învăluie bucatele și mesenii, oameni dragi, cu arome de liliac în floare! Ca dans de societate, aș lua o sârbă-nainte, ca la Dolj, să se-audă până-n Gorj!
