Dascăli mureșeni: MARIA BOROTEA

Distribuie pe:

În pitoreasca localitate, Cașva, situată la poalele Munților Gurghiu, Dumnezeu a binecuvântat familia perceptorului Alexandru Moraru și a soției sale, Marta, cu trei fete. Maria, cea mijlocie, a venit pe lume în ziua de 24 septembrie 1927, la doi ani după sora mai mare, Ana, și cu doi ani înaintea celei mai mici, Silvia.

La fel ca surorile sale, Maria a urmat școala elementară în satul natal și începe gimnaziul la Reghin, însă în urma Diktatului de la Viena, în 1940, împreună cu familia se refugiază la Blaj, unde continuă clasele gimnaziale și cele liceale, pe care le finalizează în 1948, la Liceul ,,Petru Maior" din Reghin. Marcată fiind de boala și moartea mamei, pleacă la Cluj cu intenția de a deveni medic.

Dar, ca de multe ori în viața omului, neprevăzutul și întâmplarea își au rolul lor. În pragul examenului de admitere, cunoaște un student la chimie, moment în care se produce acel ,,coup de foudre", cum spun francezii, urmat de abandonarea intenției de a deveni medic și, schimbarea macazului înspre… facultatea de chimie. După doi ani, bat clopote de nuntă, dar nu una ca oricare, ci una mai ceva ca-n filme: toate trei surorile au avut ceremonia religioasă a căsătoriei în aceeași zi, 31 decembrie 1950, în biserica din Cașva. Doi dintre miri erau veri primari, chimistul Ioan Borotea și juristul Ioan-Iancu Borotea, mirele Anei - ea însăși absolventă de științe juridice -, iar alesul Silviei, Mircea Pop, era învățător, ca și ea.

În 1952, la absolvirea facultății, își începe cariera didactică la Școala Elementară de 7 clase nr.1 Reghin, iar după un an se transferă la Școala Pedagogică Română, fostul și viitorul Liceu ,,Petru Maior" Reghin, unde va funcționa până la pensionare, în 1982.

Făcând dovada unei temeinice pregătiri, atât de specialitate, cât și metodologice, a îmbinat în mod fericit - de-a lungul întregii sale cariere - transmiterea cunoștințelor teoretice cu experiențele de laborator, reușind să capteze atenția elevilor și să le trezească interesul pentru tainele chimiei, o ramură a științei, nu tocmai ușor de pătruns. Avea darul de a trata elevii în mod egal, nepărtinitor, indiferent de mediul social din care proveneau. Iar pe cei despre care știa că vor avea chimia ca obiect de examen la admiterea în facultate „îi ținea în șah" tot anul școlar, așa încât nu mai aveau nevoie de o pregătire suplimentară.

În anul 1960, când a luat ființă Institutul Pedagogic de trei ani din Târgu-Mureș, actuala Universitate ,,Petru Maior", au fost cooptați în corpul profesoral și câțiva profesori din învățământul liceal. Printre aceștia, din Reghin, au fost promovați Gheorghe Fărcaș (matematică), cel care, ulterior, va ajunge și rector, Timotei Enăchescu (filologie), Alexandru Axente (muzică). Alături de ei, pentru chimie, a fost nominalizată profesoara Maria Borotea, care a declinat oferta, motivând aproape incredibil: ,,nu-mi doresc o treaptă mai înaltă, îmi ajunge podiumul unei catedre de liceu". Mai mulți ani la rând, a făcut parte din comisiile de examen la admiterea în Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Pentru meritele sale de-a lungul întregii cariere didactice, cu câțiva ani înainte de ieșirea la pensie, Ministerul Educației și Învățământului îi acordă Diploma de ,,Profesor Evidențiat".

Cu ocazia întâlnirilor colegiale ale absolvenților de liceu, foștii săi elevi, îndeosebi cei care au ajuns chimiști, medici, farmaciști, au fost unanimi în a-și exprima recunoștința față de profesoara lor de chimie. „Vă mulțumim pentru cunoștințele minunate pe care ni le-ați transmis, pentru seriozitatea, corectitudinea, căldura și înțelegerea cu care ne-ați tratat, pentru exemplul bun pe care ni l-ați dat", se spune întro scrisoare transmisă cu o astfel de ocazie.

Fire sensibilă, modestă și delicată, avea ca pasiune cartea, lectura, îndeosebi cea beletristică, dar nu numai. Citea, inclusiv în limba franceză, pe care o stăpânea suficient de bine datorită profesorului său de la liceul din Blaj. De altfel, această pasiune a ajutat-o să suporte mai ușor starea precară a sănătății sale în ultimii ani de viață, când, după decesul soțului, s-a mutat la Cluj-Napoca, la nepoții de soră, ea și soțul ei neavând urmași.

A decedat la 24 februarie 2015, în urma unei comoții cerebrale și este înmormântată în cimitirul bisericii ,,Sfânta Treime" din Reghin, alături de soțul ei, decedat în anul 2002.

 

Lasă un comentariu