Duminică, 31 mai - Ziua Mondială fără Tutun „Ajută-mă să cresc sănătos"

Distribuie pe:

Conform Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, copilul are dreptul la sănătate. De aceea, preocuparea cu privire la expunerea copiilor la riscul consumului de droguri, tutun, alcool şi altor substanţe toxice, devine un obiectiv de la sine înţeles al întregii societăţi, nu numai al părinţilor, care se asigură de bunăstarea copiilor lor. În acest sens, orice ţigară aprinsă lângă un copil, îi încalcă o nevoie de bază, îi încalcă dreptul de a respira un aer curat, sănătos. „Ajută-mă să cresc sănătos" ar fi cel mai potrivit mesaj pe care fiecare copil expus fumatului pasiv l-ar putea exprima cu voce tare, către cei din jur: fie că se adresează părintelui în familie, fie că se adresează trecătorului de pe stradă... Sau poate mai explicit ar fi mesajul „Nu vreau să mă îmbolnăveşti cu ţigara ta, nici de cancer, boli de plămâni, boli de inimă, tuberculoză "

Conform Legii nr. 349, din 06/06/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, „se interzice vânzarea produselor din tutun la bucată". Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă contravenţională. Vânzarea ţigărilor la fir se încadrează, deci, în comerţul illicit cu ţigări; altă implicaţie gravă a acestei încălcări legislative este creşterea accesibilităţii produselor de tutun la vârste din ce în ce mai mici, ajungând uşor în buzunarele copiilor chiar de la vârsta de gimnaziu. Prin exersarea acestui comportament de a fuma de la vârste fragede, ajung veterani în a manevra o ţigară, în a inhala fumul în piept; prin urmare, să nu ne mire faptul că vor cunoaşte deja ritualul consumului când grupul de „prieteni" va fuma împreună o ţigară rulată cu psihoasctive ilegale. Poate nu este prea târziu să îi verificăm pe comercianţii de ţigări dacă ei vând ţigări la fir; măcar cei care sunt părinţi, şi vor să se asigure că banii de buzunar ai copiilor ajung acolo unde îşi doresc.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureş promovează ideea modelului parental pozitiv, care insuflă copilului un stil de viaţă sănătos; un părinte care vrea să fumeze lângă copilul său, să-şi amintească cele două mari riscuri la care-şi expune copilul: fumatul pasiv în pre-zent şi „permisiunea nonverbală" de a fuma şi el mai târziu, deoarece aşa a văzut acasă.

Lasă un comentariu