… Sau la arta de a vorbi, fără a spune nimic. Ori, mai pe înţelesul tuturor, la purtătorii de vorbe goale. Aceştia sunt, în esenţă, politicienii români. Sigur, pentru a vorbi minute în şir fără a spune nimic, îţi trebuie oarece talent. Plus tupeu cât cuprinde. Capitol la care, să recunoaştem, nu suntem deficitari. Dimpotrivă…
…Partea proastă a lucrurilor este alta: diferenţa dintre vorbe şi fapte este uriaşă. Ceea ce în mod curent se traduce prin expresia: a minţi cu neruşinare, cu varianta, fără a-ţi crăpa obrazul de ruşine!
Spunem toate acestea, deoarece politicianul român (parlamentarul, mai ales!) vorbeşte dimineaţa, înainte şi după cafea, cu stomacul plin sau gol, la prânz şi seara (mai cu seamă, pe la talk-shou-ri), fără încetare. Nu contează că domeniul în care perorează îi este străin, el vorbeşte întruna, fie la tribuna Parlamentului, fie în mass-media, ori, repetăm, seara la televiziune.
Exemple? Câte vreţi. Iată doar unul singur. Nu o dată, am auzit din gura fostului preşedinte al României următoarele: „Doresc să consolidăm rolul justiţiei în România ca justiţie independentă, nesupusă niciunei influenţe politice". Acum, că nu mai e preşedinte, Traian Băsescu ne spune că „Justiţia nu mai e independentă". De ce? Întrucât, aceeaşi justiţie („independentă", pe vremea când el se afla la… butoane!) a „îndrăznit" să bage la pârnaie oameni din anturajul său! Vorbe goale...
