„Omul are nevoie de doi ani pentru a învăţa să vorbească şi de şaizeci ca să înveţe să tacă."
(Lion Feuchtwanger)
Tăcerea a fost privită întotdeauna ca o putere. Din timpurile cele mai vechi găsim semne de adorare aduse tăcerii. Găsim astfel unele popoare care au amulete şi alte fetişuri reprezentând tăcerea. Invariabil, asemenea imagini înfăţişează o femeie cioplită dintr-o bucată de lemn sau alte materiale, stând dreaptă şi ţinând un deget la buze. Ideea vine de la vechii greci, care celebrau pe Harpocrate, un tânăr efeb cu degetul pus pe buzele strânse. Divinitatea greacă, de fapt de origine egipteană şi adoptată mai târziu, a fost apoi preluată şi de romani, spre a fi adorată ca zeiţă a liniştii, Tacita, nume propriu ce a constituit rădăcina lingvistică a substantivului existent în limba română: „tăcere". O credinţă foarte răspândită cerea ca într-o anumită zi Cupidon să dăruiască un trandafir lui Harpocrate, drept răsplată că păstrase tăcerea asupra faptelor şi purtării mamei sale, Venus, şi pentru a-l stimula să tacă mai departe… Pe vremea aceea, simbolul discreţiei era trandafirul. De aceea, la ospeţe, exista obiceiul să se aşeze pe masă un vas cu trandafiri, fiind o invitaţie pentru oaspeţi să nu lase să le scape cumva vreo taină sub înrâurirea libaţiilor. Obiceiul a dispărut, amintirea lui a rămas însă sintetizată într-un proverb: „Să dezvălui vasul cu roze", ajuns la unele popoare ca o expresie ce arată, în urma unei curiozităţi indiscrete, destăinuirea unor lucruri ce ar fi trebuit să rămână pururi ascunse. Este bine, este rău? Cred că este şi bine, şi rău. Este rău, fiindcă rămâi cu sufletul încărcat, este bine fiindcă nu orice vulgaritate pe care, şi-o permite omul trebuie dată în vileag, în public. Poate fi o neruşinare din partea acelui om şi, poate, este mai bine a fi trimisă în spaţiul uitării, a se institui tăcerea, cu învăţământul de a nu fi repetat gestul vulgar.
Tăcerea a fost şi este o calitate preţuită şi ea trebuie dobândită de-a lungul vieţii, prin educaţie şi voinţă. Lecţia care trebuie învăţată este aceea că întâi trebuie să asculţi, ca apoi să te lansezi în conversaţii, păreri. Ne-am prost obişnuit de a vorbi prea mult, fără a trece gândurile prin filtrul raţiunii, a nu tăcea când trebuie.
- va urma -
