Pomenesc, iar, numele unui volum de versuri scris de Grigore Vieru, „Un verde ne vede", acum când, sub pleoapa începutului de Iunie, anul se va înjumătăţi, precum mărul dragostei; „verdele ce ne vede" fiind ochiul lui Dumnezeu şi ochiul copilului. Căci, iar, ni se aduce merinde euharistică prin Sfintele Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh, la 50 de zile după Învierea Domnului Iisus, şi iar „Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul"; simţind ziua Întâiului de Iunie ca fiind roua de după Rusalii, cea a Noului Legământ al Harului şi al Iubirii; căci simt, iar, cum verdele din frunzele de nuc sau de tei ce se aduc în bisericile Neamului de Rusalii, simboluri ale purităţii şi înnoirii, se răsfiră din mâini de copil, căutând (ne reîntoarcem la lumea poeziei lui Grigore Vieru) scăunelul cu trei picioare pe care greieraşul să cânte la nunta împăratului. O plutire inefabilă a gândului ca în „Amintirile" lui Ion Creangă, când copilul, încălecat pe un băţ, gândeşte că se află călare pe cel mai straşnic cal, pe care-l bate cu biciul să intre în galop. „Un verde ne vede", făcându-le semn cugetului şi cuvântului pentru ca povestea să înceapă (linu-i lin, ca în colind!), şi povestea cu „copilul de veghe la geamul alb de stele" (ce tandră imagine în scrisul lui Ion Pillat!) să fie fără de sfârşit, văzduh şi streaşină surâsului şi mirării. Spuneau înaintemergătorii că vârsta copilăriei este o imensă nevoie de surâs şi mirare. Fără priveliştea poveştii „verdelui ce ne vede", fără surâsul şi mirarea acesteia, Foamea şi Setea vor fi în nepotolire, ochiul împăienjenit, Biserica Visului fără de turnuri, uşa cinstei de a cina cu El va fi închisă, viaţa - fără iertarea de şaptezeci de ori câte şapte şi fără de ecou dialogul-nepereche: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară..." Dacă, din Ţara Aceea, cei buni şi drepţi iau ramuri verzi pentru a le pune la icoanele caselor, în Ţara Aceea, Copilăria, ca ram de viaţă, stă cu faţă de înger în icoana zărilor...
„Un verde ne vede"; şi iar spunem: „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi"; şi iar spunem: „melc, melc, cotobelc, ghem vărgat şi ferecat..."
