La Sighişoara Ultimul clopoţel pentru promoţia 2011-2015

Distribuie pe:

Sighişoara se poate mândri cu un obicei împământenit, un veritabil ritual, nemaiîntâlnit prin alte părţi, venit din vremuri străvechi. Şi în acest an, în ziua dedicată ultimului clopoţel, absolvenţii liceelor au fost sărbătoriţi cu fast, de întregul oraş, iar fanfara, căreia îi revine rolul de catalizator, a deschis parada. Absolvenţii de la Liceele Tehnologice 1 şi 2, alături de cei ai Colegiului Naţional „Mircea Eliade" şi-au dat întâlnire, în faţa Turnului cu ceas din Cetate, cu absolvenţii Liceului Teoretic „Joseph Haltrich", după care şi-au continuat drumul spre Şcoala din Deal, cel mai înalt şi vechi loc unde elevii urcă de peste 493 de ani. Parada reunită a celor patru licee şi-a continuat marşul, în ritm de fanfară, iar în Parcul Central, au răsunat versurile celebrului „Gaudeamus Igitur". „Se spune că, la Sighişoara, unde calci, musteşte a istorie. Mă uit la marşul absolvenţilor, care vine de peste veacuri, bănuiesc. Învăţământul sighişorean datează de la 1522, deci în curând avem 500 de ani de atestare documentară. Poate că marşul acesta nu-i chiar atât de vechi ca şi şcoala, dar e dovada existenţei unui învăţământ - aş zice eu - de calitate, în Sighişoara, transmis din generaţie în generaţie până la noi şi, sperăm, se va transmite şi mai departe", a sintetizat semnificaţiile acestor momente festive prof. Mircea Maier, directorul Liceului „Joseph Haltrich."

 

Lasă un comentariu