Că discursul politic („mesajul") este o însăilare de minciuni şi platitudini o denotă şi confesiunea unui (fost şi actual) parlamentar, care înainte de alegeri spunea… „Cum, nu ştii cine sunt? De ce te uiţi urât la mine, alegătorule? Sunt eu, cel pe care l-ai votat. Ce dacă n-am prea făcut nimic, în ultimii ani, şi eşti nemulţumit de prestaţia mea, votează-mă, din nou! Fie că o fi parlamentare, fie, mai ales, europarlamentare (că e simbrie mai mare - n.n.).
N-aş zice nu şi la… prezidenţiale. Nu zic, nu, îmi place puterea, dar nu mai mult ca altora, crezi că alţii mor de grija populaţiei? Să fim serioşi… Eşti naiv, în acest caz. Oricum, tu, care m-ai votat, nu înţelegi menirea mea. Eşti, din nou, naiv dacă nu realizezi că ziarele şi televiziunile mint de îngheaţă apele. Nu mă crezi? Doarn-o să iei de bun faptul că noi… dormim în Parlament. Mai aţipim şi noi, nu zic nu, că tare e grea munca asta, istovitoare, iar, uneori, adormi „în plen", ca şoferii la volan, fără să mai realizezi că se votează legi chiar împotriva populaţiei. Totuşi, tu, alegătorule trebuie să ai încredere în mine. Că oi fi la Bucureşti, că oi fi la Bruxelles ori Strasbourg. Ştiu, se putea mai mult, zice Opoziţia şi chiar cetăţenii ăştia, veşnic nemulţumiţi. Dar nu uita, bagă bine „la cap", România are una din economiile cele mai performante din lume. Inflaţia? Deficitul uriaş? Datoriile? Pensiile de mizerie? Răutăţi. Chiar nu vezi şi simţi pe pielea ta că am mărit salariile şi pensiile, alocaţiile pentru copii?
Sigur, sunt acuzat că, din când în când, fac unele compromisuri, dar mă gândesc mai întâi la familia mea. Am soţie, copii, rude, amici… Vrei să-i las să umble într-un pârlit de Logan? Ştii cum ar râde colegii mei în Parlament? M-am îmbogăţit? Şi ce dacă am şi eu un Mercedes, o vilă, hai două-trei. De ce te deranjează că eu, care muncesc de dimineaţa până seara pe băncile Parlamentului, Guvernului sau ale Administraţiei Prezidenţiale, am o maşină mai scumpă? Şi o amantă mai tinerică. Şi un cont în bancă mai baban? Cum, de unde? Doar nu o să accept apropouri despre provenienţa averii mele. Alţii au devalizat bănci, au făcut să dispară flote. Şi ce, înfundă vreunul puşcăria?
Ne acuzi, alegătorule, de inundaţii, de secetă. Păi, poţi să ştii când vine Potopul, când vin urgiile naturii dezlănţuite? Nu. Şi ce dacă şeful meu s-ar fi dus acolo. N-ar fi făcut mai mult decât alţii. Adică, mai nimic. Aşa că mai bine stă pe la… Miami!
Cum îţi permiţi să mă întrebi dacă aş putea trăi cu o pensie de 200 de lei? Din toamnă, va fi de 300 de lei! Chiar nu vrei să înţelegi că acum nu se poate mai mult? Şi ce dacă mi-am sărbătorit ziua de naştere într-un fast sfidător? Sunt banii mei, munciţi. Asta mai lipsea să mă justific şi în faţa ta. Nu-i destul că mă mai cheamă procurorii DNA? Nu vreau altceva decât ceea ce mi se cuvine. Nu zic, este greu să fii parlamentar, europarlamentar, ministru, ori funcţionar public de rang înalt, dar ne vom duce această cruce până la capăt. Trebuie să mă votezi, alegătorule!
Sunt, totuşi, patriot şi o să plâng, dacă este nevoie, o să zâmbesc, o să fac orice compromis cu Opoziţia, numai spre binele tău (nu zic nu, şi pentru al meu)! Nu mi-e, desigur, uşor, dar în campanie o să mint toată ziua! Sper să realizez prin ce voi trece în fiecare zi. Cum mi-ar sta mie, ditamai parlamentarul, dar şi ca om politic important, să rămân în afara Parlamentului? Aş fi o victimă politică, pentru că toţi s-ar răzbuna pe mine. Şi asta doar pentru că ţi-am apărat interesele. Până una, alta, tu votează-mă, din nou! Asta e menirea ta. De restul, mă ocup eu…"
Or, un discurs de acest gen l-a făcut pe reputatul academician Eugen Simion să i se confeseze unui jurnalist în următorii termeni: „Cică politica este atunci când vorbeşti mult şi nu faci nimic. Dar politicianul înseamnă, înainte de orice, vorbărie. Ca să-l prosteşti pe cel de lângă tine, trebuie să vorbeşti. Dacă numărul naivilor este mai mare, vorbăria se cheamă discurs politic. Alteori se numeşte comunicat sau mesaj, însăilare oficială de minciuni şi platitudini…". Fără comentarii.
