Gânduri, la sărbătoarea muzeului
„Cartea de onoare" poate deveni foarte uşor „carte de vizită", iar aceasta, la rândul ei, mărturie, mărturisire, testament lăsat celor care, în fluxul vieţii, preiau ştafeta.
Pentru Muzeul Etnografic din Reghin, o lucrare precum aceasta este o binemeritată acreditare publică, legitimare a unor performanţe şi competenţe care au dus la impunerea în conştiinţa publică a reprezentativităţii sale.
Şi, pe bună dreptate, în doar cincizeci şi cinci de ani de existenţă, Muzeul Etnografic din Reghin a ajuns nu doar un reper în domeniul său, ci într-un extins orizont cultural al unei întregi zone.
Într-o formulă preluată fără nuanţe, se acceptă că o instituţie înseamnă munca unui colectiv, adevăr irefutabil, dar care nu spune lucrurilor pe nume până la capăt. Un colectiv fără un bun conducător e ca o turmă fără păstor, rătăceşte, pribegeşte şi nu-şi mai găseşte un loc în care să pună temelie la ceva.
În contra acestei formule standardizate, eu înclin să cred că o instituţie devine credibilă atunci când liderul său îşi câştigă autoritate, prestigiu, notorietate.
La un moment dat, ca să-mi argumentez teza, când se spunea Anton Badea, se spunea „Muzeul Etnografic Reghin". Atât de mult s-a confundat cu instituţia, încât părea că nimeni nu-i va putea urma în scaunul directorial.
Paradoxal, deşi a intrat discret în mecanismele managementului instituţional, Maria Borzan a reuşit să clădească mult, frumos şi de calitate pe fundamentul fondatorului muzeului, reuşind, în multe aspecte să-şi întreacă înaintaşul şi să facă din Muzeul Etnografic instituţia fanion a municipiului Reghin, cea care nu a putut fi ocolită nici de turişti, nici de delegaţiile oficiale, care n-au fost puţine, în ultimele două decenii şi jumătate la Reghin.
M-am numărat printre cei care, în multe evenimente, am fost partener al acestei instituţii, apreciind profesionalismul, eleganţa cu care a atras şi implicat instituţii, persoane fizice, care şi-au regăsit vocaţia de recuperatori ai valorilor etnoculturale mureşene şi, în acelaşi timp, inspiraţi în restituirea şi includerea în circuitul de valori naţionale a tot ce e de preţ în moştenirea etnoculturală.
E reconfortant să ştii că destinul unei instituţii a ajuns pe mâini bune, că se mai confirmă, iar şi iară, că omul sfinţeşte locul.
Muzeul Etnografic Reghin a ajuns să se confunde, ca în cazul predecesorului, cu numele de Maria Borzan. Aceasta a însemnat însă o muncă tenace, eforturi uriaşe, susţinute, continue, responsabilitate, artă în a face vie o instituţie care vorbeşte în limba trecutului pentru a fi înţeleasă în limba viitorului.
Maria Borzan a ajuns însă la vârsta la care a trebuit să predea ştafeta. Muzeul Etnografic trebuie să meargă mai departe, continuând tot cea fost bun, extinzând şi înnoind, valorificând orice oportunităţi care apar pentru devenirea sa.
Dubla sărbătoare a muzeului reghinean, aniversarea a 55 de ani de existenţă şi pensionarea directorului instituţiei, Maria Borzan, după o activitate de 28 de ani de ocrotire, conservare şi tezaurizare a patrimoniului mureşean, nu putea fi gândită doar ca o sărbătoare a Reghinului. Ea trebuia să fie şi întâlnirea etnografilor - a celor care au ţel comun cunoaşterea satului românesc, ocrotirea şi promovarea culturii populare, organizată într-un cadru festiv, dar şi de lucru: Simpozionul Naţional „Interferenţe cultural-etnice".
Am auzit de multe ori spunându-se: „Dacă gândeşti la un program pe un an de zile, cultivă grâu. Dacă gândeşti în perspectiva a zece ani, sădeşte un pom, iar dacă vrei un program pe o sută de ani, începe cu educarea oamenilor".
Acest lucru l-au făcut şi-l fac constant oamenii care lucrează în muzeu. Muzeul este oglinda vieţii trecute şi prezente, iar cunoaşterea şi prezentarea acestei relaţii este întâiul pas în descifrarea acestei lumi.
În cazul muzeului reghinean, la aniversarea semicentenarului, am editat monografia instituţiei - prezentând colecţiile muzeale, expoziţiile permanente şi temporare, activităţile de cercetare ştiinţifică, restaurare, conservare, toate aceste materiale pot oglindi nu numai modul în care gândeau, simţeau şi trăiau cei dinaintea noastră în spaţiul mureşean, ci şi rolul acestui organism plămădit - muzeul - pentru alţii. Oferit după creaţie celorlalţi şi amintind de creator, el rămâne o informare despre trecut şi viitor, dar în acelaşi timp despre tine şi ceilalţi, este un loc viu, interactiv, devenit în timp parte din tine lucrător în muzeu şi gândurile tale.
Rolul muzeului reghinean încerc să-l prezint de această dată prin gândurile şi impresiile consemnate în cartea de onoare, de o parte din cei care ne-au vizitat şi cunoscut - fie că au fost în trecere prin muzeu sau au fost participanţi la aniversările şi activităţile noastre.
Aceste consemnări prin elogiile aduse oamenilor din muzeu, activităţilor şi realizărilor lor de seamă vor birui uitarea şi distanţele. Întrucât dintotdeauna documentele precumpănitor evocatoare au fost însă cele vizuale - prezentarea o facem printr-o carte-album. În carte imaginile fixate în forme şi culori, alături de gânduri pot reveni pentru reflecţie şi reculegere sau pentru desfătarea ochilor şi a minţii.
Albumul se adresează iubitorilor de cultură, dar şi celor atraşi de frumuseţea imaginilor. Este cartea de vizită a muzeului prezentată într-o formă sintetică şi atractivă şi pentru cititorul mai puţin familiarizat cu el.
Li se cuvine recunoştinţă celor care au muncit în muzeu, alături de cei care au consemnat pentru generaţiile viitoare pentru a nu-şi uita istoria şi rădăcinile.
Cercetător ştiinţific Maria Borzan
E o notă de nobleţe, de distincţie pentru o instituţie când ştie să-i preţuiască pe cei care i-au sporit frumuseţile. E un gest de normalitate când instituţiile asigură celor ce i-au slujit idealurile să plece din ele pe uşa din faţă şi să-şi primească răsplata, recunoştinţa pentru contribuţia acestora.
Plecarea Mariei Borzan din Muzeul Etnografic din Reghin e simbolică. Pentru că ea continuă să rămână aici prin ceea ce a făcut şi prin drumurile deschise pentru cei care-i urmează.
Mă bucur că putem să adunăm lacrimi de bucurie şi recunoştinţă la despărţirea Mariei Borzan de instituţia cu care s-a confundat.
Sunt mândru că Primăria Reghin a ştiut că oamenii de preţ ai oraşului trebuie să-şi primească răsplata.
Dovada justiţiei acestei atitudini vine şi dinspre acest volum de inimă, carte de onoare, carte de cinstire, carte de... iubire.
NICOLAE BĂCIUŢ
În oganizarea Primăriei municipiului Reghin, a Muzeului Etnografic „Anton Badea" şi a Asociaţiei „Moşteniri Mureşene", la Reghin se va desfăşoară, în perioada 4-6 iunie, Simpozionul Naţional „Interferenţe Cultural-Etnice" şi marcarea a 55 de ani de la înfiinţarea Muzeului.
Şedinţa festivă, condusă de dr. Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic, va avea loc vineri, ora 11,00 la Business Café, cu participarea reprezentanţilor administraţiei judeţene şi locale, ai principalelor instituţii muzeale din ţară.
În acest cadru, cercetător ştiinţific Maria Borzan va fi distinsă cu titlul „Meritul Cultural Etnografic", pentru merite deosebite în etnologia mureşeană, cu ocazia pensionării sale. Laudatio va fi rostit de Sorina Bloj.
De la ora 16,00, la Muzeul Etnografic vor fi vernisate expoziţiile „Universul satului mureşean", organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş, şi „Ia românească. Tezaur şi simbol", organizată de cercetător ştiinţific Maria Borzan.
Lucrările simpozionului se vor desfăşura vineri şi sâmbătă la Muzeul Etnografic.
NICOLAE BĂCIUŢ
Parte din tezaurul istoriei şi culturii noastre
Când spunem, reluând o afirmaţie a unui înaintaş, slujitor al ideilor înalte ale Neamului, că un muzeu este o parte din tezaurul istoriei şi culturii noastre, putem sublinia, cu acea tărie însoţitoare a dovezilor, că Muzeul Etnografic din Reghin, aflat la cei 55 de ani, vine să confirme, din plin, acest adevăr.
Cu credinţă în convingătoarea afirmaţie, acest muzeu face parte, cum spunea un înaintemergător, din „trebuinţele vieţii noastre spirituale" în opera de luminare prin timp, în pofida încercărilor unora de a schimba rânduielile făcute de înaintaşii care ne-au lăsat un neam întregit. Pentru că au existat şi astfel de tentative! Ce azi vedem, cu deplina bucurie a ochilor, a minţii şi a sufletului, se datorează existenţei şi strădaniei înaintemergătorilor (unul dintre ei - directorul Anton Badea, azi - urmaşa directoare, doamna Maria Borzan), pe a căror trudă - şi a tuturor care au muncit aici - s-a clădit acest Muzeu Etnografic reghinean, ca o substanţializare a întregului de azi. Prin el, ei şi-au legitimat, cu prisosinţă, existenţa şi neodihna în spaţiul cultural mureşean. Scurgerea unui timp ne dă răgazul să parcurgem, printr-o necesară întoarcere în vreme, şi condiţiile vitrege ale începutului, în care conştiinţe treze s-au încăpăţânat să adune la un loc valorile fundamentale ale Neamului, de pe văile Mureşului, Gurghiului, Beicii, Luţului, locuri unde românii au fost mereu cotropiţi de ambiţiile şi îngâmfările unora şi ale vremii vitrege. Au fost adunate aici, la un loc, regândit fiind, sub neliniştite vremi, guvernate, nu rareori, de prizonierii urii şi ai instigării, accesul la propriile valori din vremea în care „plângea neamul românesc cu visul Învierii pe Cruce". Soldaţi ai românităţii, iubitori ai satului, ai locului de baştină şi ai ţării, prin muncă şi cumsecădenie, de multe ori luând-o de la capăt, ei ne-au lăsat, nouă şi generaţiilor care vor să-şi amintească, prinosul din mintea, din truda, din mâinile lor, ce vedem azi. Adică, dovezile inatacabile ale existenţei noastre pe aceste meleaguri, din grele vremuri venind, ale celor aşezaţi de Dumnezeu aici, pe pământul „străjuit prin furtunile veacurilor", lăsate de cei pe care umbra mormântului nu i-a şters. Cei de ieri şi de azi, cu sufletul şi cu truda lor zilnică, adunând aici marile sentimente prin dovezile imposibil de şters vreodată de ură, de rea-credinţă şi de zavistie, „Sub semnul curat al aceleiaşi naţii", în „loc de nemoarte", au făcut totul deplin convinşi că dovezile, faptele bune rămân, ca şi numele bun. Ei, cei care au slujit şi slujesc înaltei idei naţionale, prin această instituţie de cultură românească, au locul binemeritat în posteritate.
Cu puterile lor în serviciul naţiunii, ei, cei de ieri şi de azi, în continua ştafetă a datoriilor faţă de neamul românesc, se adresează generaţiilor viitoare, să nu-i uite pe cei cărora li se datorează încântarea de la Reghin!
Lazăr Lădariu
