Când scriu despre amiaza vieţii Doamnei Maria Borzan şi nesfârşitul crezului său profesional, pentru o carte ce se doreşte a fi ladă de zestre, primăvara, în Cetatea Culturală a Reghinului, e în firea luminii; instituind nădejdi, pentru ca lumea să aibă rânduială şi Duh; şi, având rânduială şi Duh, să aibă vecie. Oare căutările, înfiorările, zbaterile, bucuriile etnologului, muzeografului, cercetătorului, dascălului, directorului Maria Borzan nu duc spre rânduială, Duh şi vecie? Căci Doamna Maria Borzan şi-a făcut din inefabilul satului „curat şi drept", din plămada acestuia de adevăr şi eternitate, din albăstrimea satului (cum ar spune Ioan Alexandru) profesiune de credinţă, studiu permanent, timp de aflat rosturi şi înţelesuri, întru Duh şi vecie. Astfel, după îndelungaţi ani, în care şi-a înveşmântat viaţa şi profesia în mirabile seminţe, la Muzeul Etnografic din Reghin, clădirea Muzeului, veche de la 1892, aflându-se pe Lista monumentelor istorice şi de arhitectură din România, expoziţiile permanente cu cele 8000 de obiecte etnografice, Secţia în aer liber a Muzeului cu Casa de la Hodac, Biserica de lemn de la 1700 adusă, jertfelnic, de la Mura, filmele documentare în număr de peste o sută, 16 cărţi de specialitate nu-i fac semnul despărţirii, la pensionare, ci pe cel tandru al rugăminţii de a rămâne. Doamna Maria Borzan rămâne zidită în Coloana infinitului Muzeului; a fost şi rămâne câmpie, deal şi munte din cele 900 de localităţi ce alcătuiesc sfera de cercetare a Muzeului, aparţinând Mureşului Superior, Văii Gurghiului şi Câmpiei Transilvaniei. A tezaurizat temeinicii de cultură materială şi spirituală din spaţiul mureşean, adevărate iconostase, rodnicii, credinţe şi cuminţenii ale celor care au întipărit faţa lui Hristos pe boaba de grâu. A aşezat în veşnicirea Muzeului cămăşi cu ciupag, blidare, bâte ornate cu dinte de lup, vase din suluri de lut, fluiere din lemn de prun sau frasin, icoane cu Masa Raiului sau catrinţele cu trup vânăt, unice, incluse la categoria Tezaur. I-a dat Muzeului forţă culturală, continuând împătimirea în numele valorilor tradiţionale a lui Anton Badea. I-a dat Muzeului Sens, Dinamică, Creativitate, Reverb şi Statornicie. L-a înscris în circuit naţional şi l-a făcut cunoscut pretutindeni, prin sute de afişe ce anunţau sărbători ale anotimpurilor, târguri ale meşteşugarilor, festivaluri ale poeţilor, artiştilor plastici, ale rapsozilor sau ale colindătorilor, expoziţii privind Calendarul creştin-ortodox în iconografie, Catrinţa - piesă de port popular românesc, 500 de ani de tipar românesc, cu unele dintre aceste moşteniri încântând iubitori de frumos din Franţa, Olanda, Italia, Ucraina ş.a.m.d.
Acolo în albăstrimea Muzeului, venind din albăstrimea celor ce ştiau să calce-n veşnicie (Miroase a veşnicie-n fiecare casă...), Doamna Maria Borzan, cu o sensibilitate aparte, neîntrerupt efort şi tact organizatoric, a readus, la scenă deschisă, obiceiuri cu o încărcătură simbolică şi emoţională de amploare, între acestea Fuga din tău, obiceiul sărbătoririi plugarului ce iese primăvara primul la arat, Ospăţul oilor, Cununa la secerat, Udatul nevestelor, obicei legat de sărbătoarea Rusaliilor, Boul înstruţat, Obiceiul stolnicului de Anul Nou. Astfel, timpul a curs, aici, cu folos, răscolind şi liniştind doruri, cărări line sau întortocheate de viaţă, dovedind că şi etnografia, precum istoria, e magistra vitae. Pasiunii pentru etnografie, dragostei şi respectului pentru oamenii satului şi experienţele lor de viaţă, doamna Maria Borzan le-a dat nu Parte, ci Întregul fiinţei sale, bucurându-se că i-a aflat satului vigoarea, chipul celest, îndurările şi frumuseţea sufletului (Lucian Blaga scria despre sufletul satului ce fâlfâie pe lângă noi, vindecând setea de mântuire).
Am scris despre Muzeul Reghinean în repetate rânduri, am prefaţat şi editat importante cărţi inspirate de zestrea Muzeului (bunăoară Costumul popular românesc mureşean, semnat de Doamna Maria Borzan, împreună cu dr. Roxana Maria Man, volum apărut în seria de carte Exemplarium a Editurii Cezara, Târgu-Mureş 2012, cu o prefaţă de Valentin Marica intitulată Un amvon al spiritualităţii româneşti), am transmis, din spaţiile Muzeului, ediţii ale emisiunilor radio Dreptul la eternitate şi Vitralii, am înregistrat interviuri cu Doamna Maria Borzan, simţind cum totul în locul acesta se reazimă în voinţă, demnitate şi credinţă în Dumnezeu, cum omul se jertfeşte întru înmulţirea binelui spiritual, ţinând în cumpănă (a se vedea Fântâna şi Cumpăna din Muzeu) albul şi negrul, ziua şi noaptea, oftatul şi surâsul.
