PRINTRE NOMAZII ŞI BEDUINII DEŞERTULUI (III)

Distribuie pe:

Să trăieşti timp de 3 ani de zile într-o ţară, în mijlocul unui deşert înspăimântător, încărcat de istorie şi civilizaţii străvechi, la temperaturi halucinante (43-50 grade C la umbră), nu este un simplu joc, nicio întâmplare. Cred că este o părticică a destinului pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu pentru desăvârşirea mea personală, dar şi realizarea unui obiectiv de interes naţional pe care l-am îndeplinit cu mare dăruire, cinste şi onoare aduse României.

Am făcut destul de multe călătorii în deşert, fiecare călătorie îmi aducea noi elemente deosebit de interesante care îmi permiteau să descopăr şi să înţeleg şi mai bine deşertul, în complexitatea lui geologică, natura umană. Deşertul e o junglă vie, umană, un paradis istoric. Sunt multe zone în care nu vezi nici ţăranii, care, în inima deşertului, se încăpăţânează să facă să crească fragilul fir de orez, nu vezi nici nesfârşitele turme de oi ce pasc mărăcinii şi ierburile uscate mijite pe ici pe colo. Le simţi însă pe toate.

Dasht-e Lut, cu o suprafaţă de 166 de mii de km pătraţi, este considerat cel mai mare deşert din Iran, localizat în sudul Munţilor Zagros (4.550 metri). Clima este neprietenoasă, aridă, cu accentul depunerilor de sare. Vara aici pot ajunge 70 de grade C, fiind considerat unul dintre cele mai fierbinţi locuri din lume, iar anumite părţi sunt acoperite de dune de nisip care pot ajunge până la 200 m înălţime. În această parte nelocuită, în sezonul de vară pot fi întâlniţi nomazi care se deplasează în direcţia Golfului Persic. La marginea acestui imens deşert sunt presărate oaze de verdeaţă şi peste 22 de mii de fântâni cu apă provenită din precipitaţiile montane. De asemenea, cunoscut sub numele de Kavir-e Namak, situat în mijlocul platoului Iranian, acesta acoperă o suprafaţă de 80 de mii de km pătraţi, considerat cel mai mare deşert al pământului, întins pe zona Alborz, împărţit între provinciile iraniene, de la Khorasan, Semen, Teheran Isphan şi Yazd.

Puţine locuri din deşert susţin viaţa chiar şi pentru perioadele scurte, nomazii şi beduinii sunt mereu în mişcare. Oameni, turme de oi, capre şi cămile străbat ariditatea deşertului ducând cu ei întreaga avere. În lunile de iarnă, când precipitaţiile sunt mai dese, nomazii pătrund mai adânc în inima deşertului pentru ca vara să rămână în apropierea surselor de apă. Apa este asigurată de 2500 de ani încoace din aducţiuni subterane săpate care captează apa din pânzele freatice. Nomazii deşertului sunt recunoscuţi pentru ospitalitatea lor şi, desigur, unele datini, unele obiceiuri, se antrenează totuşi în fluxul cel nou al timpului şi-i dau culoare. Oaspeţii sunt trataţi şi respectaţi cum se cuvine, aşa că, pe lângă un ceai fierbinte, ei au parte de mese copioase şi, de ce nu, de mici spectacole ce includ muzică, poezie şi chiar dansuri ale femeilor, nelipsite cele din buric.

La femei, mai ales, vorbele sunt melodioase, ce seamănă mai altfel, ca nişte note de cântec ce fac frazele să pară solfegii vorbite, trimiţându-ne într-o altă lume. Totul e viu, colorat, gălăgios, frenetic, construcţia tabloului se face cu o vervă unică, în ritm cinematic, de parcă piciorul cu care calci pe nisipul fierbinte, pe care ar trebui să înflorească un baroc al artei, o artă pluriformă, policroma amestecată de sentimente tradiţionale, ceadaruri negre sau vii colorate, baticuri cu franjuri negre suav rafinate, Un fel de demnitate sacerdotală străveche cu rădăcini ce se pierd în veşnicia timpului, vechea artă persană a nomazilor.

O nuntă tradiţională nu trebuie ratată dacă eşti aproape de ei sau chiar simplu trecător. Evenimentul ţine 2-5 zile şi este un adevărat spectacol cu muzică şi dans. Totul se sfârşeşte cu o masă bogată, specifică locului. Pentru tineri, nunţile au fost şi încă mai sunt un prilej de întâlnire, fiind unul dintre puţinele evenimente la care bărbaţii şi femeile participă împreună. Oricum căsătoriile sunt negociate pe bani grei. O femeie are un statut aparte în tribul de nomazi, aşa că o femeie omorâtă cumva în alt trib este răzbunată prin moartea a 4 bărbaţi din tribul rival. Se păstrează tradiţiile islamului şi un mod de viaţă vechi de secole. Viaţă nomadă reprezintă pentru nomazii şi beduinii deşertului o emblemă a libertăţii şi mândriei, respingând vehement politicile de sedentizare forţată. Într-o împrejurare ad-hoc şi total neprevăzută am participat la o astfel de nuntă, imaginile, amintirile şi politeţea nuntaşilor fiind unice, mirifice şi de nedescris, o frumuseţe de fapte într-un decor fascinant, vorbe, curiozităţi şi comportament între oameni la prima vedere, fără ostilităţi şi teamă, între chebaburi, frigărui, abealy, mast şi răcoritoare, povestiri şi animozităţi greu de închipuit, dar şi de uitat.

- va urma -

Lasă un comentariu