Apa noastră cea de toate zilele

Apa potabilă reprezintă o substanţă vitală pentru viaţa oamenilor şi a animalelor, drept urmare, în multe ţări a devenit o resursă strategică. Specialiştii spun că seceta, inundaţiile, lipsa apei potabile pot duce la o instabilitate politică, chiar la un conflict de nivel mondial în ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă la ora actuală cu o explozie demografică, dar şi cu efectele unei schimbări climatice. Dacă nu se iau măsuri de raţionalizare a apei potabile în sensul de a se limita risipa şi poluarea, viitorul în acest domeniu va fi trist. În 1930, savantul român Gheorghe Ionescu Siseşti spunea: „La noi în ţară, din 100 de ani, trei sunt foarte secetoşi, 58 sunt secetoşi, 24 ploioşi şi numai 15 sunt foarte ploioşi. De aceea, de abia în 40 de ani din 100, dobândim în România recolte îmbelşugate. Curba de variaţie a recoltelor bogate merge paralel cu curba de variaţie a precipitaţiilor atmosferice. Regiunile cele mai secetoase ale României sunt Câmpia Dunării şi cu deosebire Bărăganul, Dobrogea, Sudul Moldovei şi Basarabiei. O insulă mare secetoasă este în Nordul Moldovei şi Basarabiei, pe Jijia şi Prut, care cuprinde o bună parte din judeţele Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Bălţi, Soroca şi Orhei. O altă insulă de secetă este în centrul Transilvaniei, la sud-est de Cluj, ţinutul pe care localnicii îl numesc Câmpia Ardealului!" (Sursa - Revista „Fermierul", Mai 2015).

În regimul trecut, Partidul Comunist a pus un accent deosebit pe gospodărirea apei, pe amenajarea terenurilor din zonele secetoase pentru irigaţii, iar acolo unde excesul de umiditate crea probleme s-au efectuat ample lucrări de desecări, pentru redarea teritoriului în circuitul agricol. Vreau să spun că se acorda o atenţie deosebită acestei comori naţionale, iar cel care scotea din circuitul agricol o palmă de teren era aspru pedepsit. Astăzi, printre „binefacerile" regimului democratic se numără şi distrugerea sistemelor de irigaţii, în timp ce cartierele de vile, complexe comerciale se construiesc pe cele mai fertile terenuri. Am avut fericita ocazie să efectuez un stagiu de practică la disciplina „Culturi irigate", în 1976, la fostul IAS de protocol al PCR, din localitatea Ograda, judeţul Ialomiţa. Acolo am văzut pentru prima dată în viaţă ce minuni poate face irigarea culturilor agricole într-o zonă secetoasă. La noi, în judeţul Mureş, conducerea de partid s-a preocupat pentru introducerea irigaţiilor în toate fermele legumicole din fostele CAP şi ale Fabricii de Conserve. Din păcate, sistemele funcţionale, cu reţea îngropată, au fost abandonate, conductele de la suprafaţă, furate… Urmările se văd, cumpărăm şi consumăm legume proaspete din import, de la prietenii capitalişti, care îşi râd fericiţi în barbă zicând: „Mă, dar proşti sunt românii ăştia, au avut ferme super-intensive, cu sistem de irigaţii şi le-au distrus, cu ură şi patimă, acum să le vindem noi, la suprapreţ, legume de proastă calitate." Să-mi fie cu iertare, dar aşa sună declaraţiile partenerilor noştri. Eu am fost de faţă la o discuţie cu doi reprezentanţi ai unei firme din Ungaria, care s-au exprimat: „Românii ăştia tâmpiţi…!". Poate vor exista cititori, în special tineri, care mă vor cataloga „nostalgic" după regimul socialist. Vreau să spun că nici în cincizeci de ani nu se va pune la loc ce s-a distrus după „revoluţia" furată. Cineva îmi spunea că a lucrat în legumicultura Italiei şi acolo a văzut un sistem de irigare prin picurare. Mare scofală, în ultimii ani, această tehnologie a ajuns şi prin grădinile noastre private.

Judeţul Mureş estre binecuvântat cu surse de apă din râul Mureş, Târnave, Niraj, din numeroasele pâraie, lacuri şi acumulări după baraje. Nu se pune, cel puţin deocamdată, problema crizei de apă. Este adevărat că, în timpul verii, în anii secetoşi, în Câmpia Transilvaniei sursele de apă de pe păşuni sunt secate, iar în fântâni apa scade mult. Mai nou, se extind reţelele de apă potabilă şi canalizarea în tot mai multe localităţi. Important, să păstrăm curate aceste resurse de apă, iar copiii din şcoli să fie educaţi în spiritul gospodăririi şi economisirii surselor de apă. Municipiul Târgu-Mureş, în comparaţie cu alte oraşe mari din ţară, nu a dus niciodată lipsă de apă. Mai amintim şi faptul că cele cinci izvoare cu apă rece de pe raza municipiului sunt o adevărată rezervă de apă în caz de necesitate. Vă reamintesc şi faptul că cea mai bună apă potabilă din apropierea oraşului este izvorul de lângă Mănăstirea Recea, oraşul Ungheni, pe partea stângă a şoselei ce duce spre Iernut. Am participat mai în iarnă la un simpozion organizat la Hotel „Grand", din Târgu-Mureş, unde reprezentantul unei firme străine a efectuat în faţa auditoriului o analiză la apa potabilă din oraş. Rezultatul a fost excelent. Apa din Târgu-Mureş este foarte bună, încadrându-se în parametrii standardului de calitate. Regularizările râurilor, lucrări executate în marea majoritate a cazurilor până în anii '90, asigură o anumită protecţie împotriva inundaţiilor. Mai rămâne de perfectat montarea sistemului de protecţie antigrindină, investiţie, pentru care Primăria municipiului Târnăveni a acordat terenul necesar…

 

Lasă un comentariu