O idee bună

Distribuie pe:

Săptămâna trecută, Franţa a adoptat o lege prin care obligă marile supermarketuri să doneze alimentele nevândute în scopuri caritabile. În contextul în care cantităţi inimaginabile de hrană ajung la gunoi, iar milioane de oameni mor de foame, o astfel de decizie creează un precedent important, care deschide terenul pentru strategii (inter)naţionale împotriva risipei alimentare. O idee foarte bună, care ar fi frumos să se pună în practică şi la noi în România. Astfel nu am mai avea oameni flămânzi şi copii subnutriţi.

Românii, ca de altfel majoritatea oamenilor cu un venit mediu, cumpără alimente mai mult decât pot mânca, şi asta nu numai de sărbători, ca apoi să arunce o mare parte dintre ele pentru că expiră sau se strică. Dacă am merge la magazin şi am lua doar ce ne trebuie pentru 2-3 zile, şi nu am face provizii pe care mai apoi să le aruncăm, tot ar fi ceva bun, cel puţin pentru buzunarul nostru.

Ideea ca supermarketurile din Franţa să doneze alimentele nevândute în scopuri caritabile este un început pentru eradicarea foametei, dacă s-ar implementa la nivel mondial. Pentru că avem supermarketuri care aruncă kilograme de mâncare, seara, la tomberon, dar există şi nenumăraţi semeni de-ai noştri care flămânzesc zilnic. Era nevoie să găsim o soluţie.

Lasă un comentariu