Şi eu, ACOLO, şezum şi plânsem... (întoarceri în timp)

Distribuie pe:

...să mergi la Fântâna Albă, să auzi Acolo freamătul durerii; să treci în carnetul de reporter: 3.000 de români masacraţi; să mergi împreună cu târgumureşenii care au aşezat Acolo o cruce a veşnicei pomeniri; să-l întâlneşti pe vieţuitorul de la Fântâna Albă, Katyn-ul românilor, fântânarul care a săpat zeci de fântâni în regiunea Cernăuţi, şi să afli câtă omenie e în recele cristalin al apei; să intri într-una dintre cele mai impunătoare universităţi ale lumii, cea din Cernăuţi, unde cu acad. Grigore Bostan înregistrăm Carte radio de poezie; să stai lângă statuia lui Eminescu, opera sculptorului Dumitru Gorşcovschi, reprezentându-l pe poet, aşa cum a fost când a părăsit Cernăuţiul, adolescentul cu privirile întoarse spre Nistru, şi să înţelegi, Acolo, mai bine versul Porni Luceafărul, dar şi poemul La Bucovina; să subliniezi Acolo, în carnetul de reporter, versurile eminesciene Nu voi uita vreodată, dulce Bucovină/ Geniu-ţi romantic, munţii de lumină, trecându-le în incantaţie...; să afli Acolo cum s-au şters cuvintele inscripţionate pe corpul statuii: Bucovinenii recunoscători lui Eminescu că s-a întos în Bucovina; să asculţi la Oprişeni, sub cupola Bisericii, oftatul greu în numele limbii române şi să asculţiAcolo patosul cu care actorul Ion Săsăran recita versuri din creaţia lui Octavian Goga; să mergi la Ziua Limbii Române în Parcul Central din Cernăuţi şi să vezi Acolo cum coboară satele româneşti, cu copii purtând icoana Maicii Domnului în frunte, şi să simţi că satele acelea sunt râuri de necurmată viaţă românească; să mergi la Ziua Limbii Române la Cernăuţi, ascultându-l pe istoricul şi publicistul Dimitrie Covalciuc, o flacără bucovineană, cum strigă numele satelor româneşti şi cum unele răspund prin prezenţă vie, altele prin tăcere, nemaifiind pe faţa pământului, rămânându-le doar numele de Frunza, Buci, Prisaca, Albovăţi ş.a.m.d.; să dialoghezi Acolo cu Arcadie Opaiţ despre Societatea „Eminescu" sau cu Vasile Tărâţeanu despre teama de înstrăinare; să baţi la poarta Casei lui Aron Pumnul şi să nu ţi se deschidă, fiind proprietate privată, împotrivindu-se setei de regăsire românească şi să simţi Acolo rosturi şi înţelesuri bucovinene şi drumul lung al nopţii către zi, căutându-le lui Ilie Zegrea şi lui Arcadie Suceveanu cărţile; să-i vezi pe bătrânii din Bătrâhneşti şi Pătrăuţi cu cutele suferinţei adâncite pe obraji în deportările din Kazahstan; să fii la Boian sau la Molodia; să străbaţi cu pasul locurile copilăriei lui Ciprian Porumbescu, Moşia lui Neculce sau să vezi biserica lui Neculce şi cum gospodarii din Boian îşi decorează casele în culorile tricolorului, şi să nu-ţi mai ajungă filele din carnetul de reporter din câte sunt de consemnat; să afli Acolo, lângă Boian, la Mahala, despre Aniţa Nandriş şi zguduitoarea ei carte 20 de ani în Siberia; să vezi lângă Cernăuţi cum pasc cai albi pe întinderi de iarbă ce par unduiri în mâna vie a lui Dumnezeu; să citeşti Acolo ziarul Zorile Bucovinei care are o pagină specială Eminescu; să păşeşti pe praguri vechi, de lemn, în casele studenţilor din zona Cernăuţi care învaţă la Academia de Teatru din Târgu-Mureş; să-i cunoşti Acolo pe târgumureşeniiEmilia Lazăr, Constantin Herişanu, Daniela Soare sau Daniela Popovici, ducând mesajul Vetrei româneşti; să trăieşti fiorul rememorarilor bucovinene alături de profesoara şi poeta Rodica Puia, scriitorul Dimitrie Poptămaş, părintele protopop Nicolae Gheorghe Şincan, sau etnologul Valer Pop din Târgu-Mureş; să mergi la Cernăuţi ani în şir, cu toate mijloacele de locomoţie posibile, singur sau cu alţii încrezători în ideea românească, uneori în aglomeraţia autobuzelor ITA, căci odată începută la Radio România Târgu-Mureş seria de emisiuni Basarabia şi Bucovina de Nord - durere şi speranţă, ea trebuia să aibă ritm şi Duh; să fii reporter în expediţia De laBlaj la Cernăuţi, împreună cu distinsele doamne Letiţia Brădeanu şi Dana Ardelean, şi să publici cartea radiofonică a acestei expediţii; să mergi la mormintele academicienilor români în Cimitirul Central din Cernăuţi cu nodul indignării în gât, văzându-le profanate; să regăseşti oameni, locuri şi documente din Almanahul Ţara Fagilor, îngrijit de un împătimit întru adevărul cărţilor, Dimitrie Poptămaş, alături de neobositul întru adevăr românesc, Dumitru Covalciuc; să afli Acolo despre Casa Drogle sau Casa Aglaei, sora lui Eminescu, de pe strada Universităţii, unde în 1885 Eminescu şi-a petrecut Crăciunul, improvizând reprezentaţia teatrală Florin şi Florica după Alecsandri; să le preiei scriitorilor bucovineni metafora păsării fără aripi, România fiind pasărea ce nu poate zbura fără Basarabia şi Bucovina care-i sunt aripi; să le respecţi celor cu conştiinţa trează ideea că Marea Unire va fi realizată prin biserică, deşi Apelul grupului de intelectuali trimis preafericitului Teoctist, prin care se cerea trecerea bisericilor din Bucovina de Nord la Patriahia Română, a rămas fără răspuns; să porţi părerea de rău că nu poţi să intri

într-un Muzeu Eminescu la Cernăuţi şi să te indignezi acolo că, pe clădirea unde poetul a fost gimnazist, îi găseşti numele sub forma Emihecky; să fii Acolo la o sărbătoare românescă, în fostul Palat al Românilor, acum Casa ofiţerilor, cu timp limitat de desfăşurare şi cu plata pe oră a chiriei; să-i vezi pe bucovineni într-un pelerinaj spre Blaj şi Alba-Iulia, însoţindu-i pe participanţii la Festivalul Internaţional Veronica Micle, spunându-ne la Tg.-Mureş cum Societatea pentru cultură românescă „Mihai Eminescu", cu zeci de filiale şi mii de membri, nu a obţinut din partea Bucureştiului niciun ajutor; să afli Acolo că adevăratul profesor de limba română al lui Eminescu a fost I. Sbiera, unul dintre fondatorii Societăţii academice de la 1866; să afli Acolo că, după semnarea de către România a Tratatului cu Ucraina, entuziasmul românesc s-a împuţinat, lumea, cum spune Dumitru Covalciuc, aşteptând altceva,de la mic la cel ajuns la dalb de bătrâneţe; să afli Acolo că inginerului Gheorghe Gaficiuc, cel care a stabilit harta locurilor eminesciene în Bucovina, îi apare o carte despre Eminescu la Viena, dar nu i se dă ajutor de editare în România.

Acolo şi eu şezum şi plânsem...

(Din „Manuscrisul de jad")

Lasă un comentariu