70 de ani de la eliberarea Auschwitzului

Distribuie pe:

Sâmbătă, 6 iunie la Teatrul Ariel a avut loc comemorarea a 7 decenii de la eliberarea celui mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz.

O istorie diferită pentru fiecare supraviețuitor al lagărelor, deși au trăit același infern.

Au fost prezenți la comemorare: viceprimarul Târgu-Mureșului, Peti András, liderul comunității evreiești din Târgu-Mureș, Vasile Dub, scriitorul și publicistul Mihály Spielmann, șase supraviețuitori mureșeni ai lagărului, dar și membrii unei fundații scoțiene din Glasgow, care ajută Comunitatea Evreilor din Târgu-Mureș. Viceprimarul, Peti András, a vorbit în 3 limbi (română, maghiară și engleză), a spus că nu are de unde știi ce au simțit supraviețuitorii Auschwitzului, dar avem obligația să ne amintim. Târgu-Mureșul este primul oraș din România care a ridicat un monument al Holocaustului în spațiul public. Consiliul local a adoptat săptămâna trecută denumirea a două străzi în amintirea evreilor (str. Școlii, pentru a aminti de întâia școală publică e evreilor înființată aici, și str. Burger, numele familiei evreiești care a făcut prima fabrică de bere din oraș).

Mihály Spielmann a vorbit despre istoria comunității evreiești din Târgu-Mureș de la începuturile ei și până în prezent.

S-au aprins 6 lumânări în memoria celor 6 milioane de evrei uciși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiecare supraviețuitor din cei prezenți, au fost însoțiți de către un creștin pentru aprinderea lumânărilor.

Lasă un comentariu